04 iunie 2021

Monede emise în timpul domniei regelui Mihai I

 

MONEDE EMISE ÎN TIMPUL DOMNIEI REGELUI MIHAI I

 

                                              PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

 

În cele două domnii ale regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947) au fost realizate un număr relativ mare de mo­nede uzuale. Monede din prima domnie, 5 lei și 20 de lei 1930, au fost bătute în urma adoptării Legii de stabilizare monetară din 7 februarie 19291. În a doua domnie au fost bătute emi­siuni monetare, cu valori nominale foarte diverse, de la mo­nedele de 1 leu până la monedele de 100.000 lei, pentru ca după reforma monetară din 15 august 1947 să se revină la piesele de 50 bani, 1 leu, 2 lei și 5 lei2. Această diversitate mare a valorilor nominale a fost determinată de situația in­ternațională și de condițiile economice specifice epocii (par­ticiparea României la al doilea război mondial și mai ales criza declanșată la sfârșitul conflagrației a determinat deva­lorizarea leului și creșterea galopantă a inflației). De remar­cat pentru această grea perioadă este continuarea emisiunilor monetare de argint (piesa de 100.000 lei din 1946 a fost ul­tima emisiune uzuală de argint emisă de statul român) și chiar realizarea, într-un tiraj de 1.000.000 exemplare, a unei medalii comemorative din aur3.
În condițiile agravării situației internaționale guvernul va acorda fonduri importante pentru întărirea capacității de apărare. Aceste fonduri vor fi procurate din impozite, îm­prumuturi și din noi emisiuni de bancnotă, ceea ce va deter­mina creșterea inflației.
După implicarea României în al doilea război mondial, economia se dezorganizează și va avea probleme din ce în ce mai mari datorită lipsurilor din aprovizionarea cu materii prime, a concentrărilor, a rechizițiilor, a pierderilor generate de război dar și datorită subordonării economice față de Germania, care solicită permanent creșterea exportului de petrol și cereale (în 1944 exportul către Germania și țările Axei reprezenta 98,77% 4 din exportul românesc, chiar dacă comerțul cu alte țări ar fi fost mai avantajos pentru noi).
     Pentru procurarea resurselor necesare războiului statul apelează la împrumuturi interne („Împrumutul reîntregirii din 1941”), la bonuri de casă, bonuri de tezaur, la certificate de plată sau la creșterea circulației monetare prin noi emisi­uni de bancnote și monede divizionare (între iunie 1941- septembrie 1944 circulația monetară crește cu 216,5% 5 fără a lua în calcul și celelalte semne monetare puse în circula­ție).
 Inflația determină creșterea prețurilor (între iunie 1941- septembrie 1944 prețurile cresc de 3,5 ori6 ceea ce duce la scăderea salariului real și implicit a puterii de cumpărare. În același timp țăranii sărăcesc datorită recoltelor slabe.
     Prima monedă emisă la începutul celei de-a doua dom­nii a regelui Mihai I a fost moneda de 1 leu din 1941. Fabri­carea monedelor de 1 leu a fost reglementată prin Decretul pentru baterea și punerea în circulație de noi monete divizi­onare metalice de 1 și 2 lei din cupru-zinc din 9 ianuarie 19417.

 

      

                                                          1 leu 1941

 

Metal: cupru 800 ‰, zinc 190‰, nichel 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 18 mm. Greutate: 2,75 g. Monetăria: Bu­curești. Gravor: I. Jalea. Tiraj: 22.230.000 exemplare8.
Avers: În centru, coroana regală și milesimul 1939. Dea­supra, ROMANIA, iar dedesubt ghirlandă din ramuri de laur (stânga) și de stejar (dreapta).
Revers: În centru știulete de porumb, în stânga și în dreapta valoarea nominală 1 LEU, iar dedesubt, numele gra­vorului.

Moneda de 1 leu cu caracteristicile grafice sus amintite a fost bătută intre anii 1938-1941, tirajul total fiind de peste 100.000.000 bucăți, din care 36.000.000 de piese în 1938, 21.620.000 de piese în 1939 și 22.230.000 de piese în 19409.

     Fabricarea monedelor de 2 lei a fost reglementată prin Decretul pentru punerea în circulație a noilor monete de 2 lei din 22 octombrie 194110.

 

  

                                                          2 lei 1941

 

Metal: zinc 1.000‰. Muchie netedă. Diametru: 20 mm. Greutate: 3,2 g. Monetăria: București. Gravor: H. Ionescu. Tiraj: 101.778.000 exemplare11.
Avers: În centru coroana regală și milesimul 1941. Dea­supra, ramură de laur, dedesubt ramură de stejar, iar lateral, în stânga și în dreapta, REGATUL ROMANIEI. Pe cerc este imprimat numele gravorului.
Revers: În interiorul unei ghirlande din știuleți de po­rumb, spice de grâu și spice de ovăz, pe două rânduri, valoa­rea nominală 2 LEI.

Fabricarea monedelor de 250 lei 1941 a fost reglemen­tată prin Decretul lege pentru autorizarea Ministerului Fi­nanțelor de a bate și pune în circulație noi monete de 250 lei din 1 martie 194112.

 

      

                                                          250 lei 1941

 

Metal: argint 835‰, cupru 165‰. Muchie cu deviza: TOTUL # PENTRU # TARA #. Diametru: 30 mm. Greutate: 12 g. Monetăria: București. Gravor: H. Ionescu. Tiraj: 2.250.000 exemplare13.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar în exergă, numele gravorului. Cerc perlat exte­rior.
Revers: În interiorul unei cununi de spice de grâu și viță de vie cu struguri stema mică a țării, iar dedesubt, valoarea nominală 250 LEI și milesimul 1941. Cerc perlat exterior.
Reversul acestei emisiuni este aproape similar cu rever­sul monedelor de 250 lei din 1939 și 1940 emise de Carol al II-lea, diferența fiind dată doar de milesim, efigia și numele regelui.
Această emisiune înlocuia emisiunea de 250 lei 1940, emisiune ce avea între /19/ și /40/ un semn ornamental ce reprezenta emblema Mișcării legionare (trei linii verticale și trei linii orizontale suprapuse). Baterea emisiunii ce avea simbolul Mișcării legionare a început la 18 decembrie 1940 (acest semn a putut fi impus în condițiile în care România este proclamată Stat Național Legionar la 14 septembrie 1940), însă scoaterea în afara legii a Gărzii de Fier (după înfrângerea rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941) a determinat topirea aproape integrală a acestei emisiuni, fapt posibil în condițiile în care monedele nu fuseseră încă puse în circulație (Statul Național Legionar va fi desființat la 14 februarie 1941).
Prima monedă de 250 lei din 1941 a fost pusă în circu­lație după 19 martie, însă a fost retrasă în lunile mai-iunie datorită comentariilor generate de inscripția de pe muchie (TOTUL PENTRU ȚARĂ) și a fost înlocuită cu un nou no­minal ce avea milesimul încadrat de două linii ondulate, iar pe muchie deviza Casei regale (NIHIL SINE DEO). Această ultimă piesă, la care apare pentru prima oară pe muchia de­viza Casei regale, a fost pusă în circulație între 5 și 7 iunie 1941 într-un tiraj de 13.750.000 exemplare14.

Fabricarea monedelor de 500 lei 1941 a fost reglemen­tată prin Decretul lege pentru autorizarea Ministerului Fi­nanțelor de a bate monete jubiliare de 500 lei din argint din 7 noiembrie 194115.

 

                     

                                                  500 lei 1941

 

Metal: argint 835‰, cupru 165‰. Muchie cu deviza: +PRIN STATORNICIE LA IZBANDA (această deviză mai apare pe monedele jubiliare de 12,5 lei și 20 lei din 1906). Diametru: 37 mm. Greutate: 25 g. Monetăria: București. Gravor: Ioana Bassarab. Tiraj: 775.000 exemplare16. Fețele monedei sunt amplasate medalistic (partea superioară a aver­sului se întâlnește cu partea superioară a reversului în acelaşi punct de pe muchie).
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre stânga, iar pe cerc milesimul și numele gravorului.
Revers: Pe cerc +MOLDOVA· LUI· STEFAN· IN· VECI· A· ROMANIEI+ și valoarea nominală 500 LEI. În centru Ștefan cel Mare în genunchi, spre stânga, închinând o biserică.

Această monedă a fost bătută pentru a sărbători elibera­rea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, în iulie 1941, de sub ocupația sovietică (aceste teritorii au fost răpite României de către URSS, în urma notei ultimative din 26 iunie 1940).

Fabricarea monedelor de 5 lei 1942 a fost reglementată prin Decretul lege pentru autorizarea Ministerului Finanțelor de a bate și pune în circulație monedă metalică de di­verse valori și metale până la valoarea de 16.000.000.000 din 14 iulie 1942 și prin Decretul lege pentru retragerea din circulație a monetei de 5 lei din metal galben și baterea unei noi monete de 5 lei din zinc din 30 noiembrie 194217.

 

                                                                5 lei 1942

 

Metal: zinc 1.000‰. Muchie netedă. Diametru: 23 mm. Greutate: 4,2 g. Monetăria: Berlin. Gravor: H. Ionescu. Ti­raj: 140.000.000 exemplare18.
Avers: În centru, coroana regală și milesimul 1942. Dea­supra, ramură de laur, dedesubt ramură de stejar, iar lateral, în stânga și în dreapta, REGATUL ROMANIEI.
Revers: În stânga, valoarea nominală 5 LEI, iar în dreapta, semicircular, un mănunchi de spice de grâu. Pe cerc, sub cifra 5, numele gravorului.

     După unii autori, această monedă, singura din lotul mo­nedelor de zinc care a fost confecționată la Berlin, a fost bătută și în 1943, însă milesimul a rămas nemodificat19.

     Fabricarea monedelor de 20 lei 1942 a fost reglementată prin Decretul lege pentru autorizarea Ministerului Fi­nanțelor de a bate și pune în circulație monetă metalică de diverse valori și metale până la valoarea de 16.000.000.000 din 14 iulie 1942 și prin Decretul lege pentru retragerea din circulație a monetelor de 10 și 20 lei din metal galben și baterea unei noi monete de zinc de 20 lei din 22 septembrie 194220.

 


    

                                                         20 lei 1942

 

Metal: zinc 1.000‰. Muchie zimțată. Diametru: 26 mm. Greutate: 6 g. Monetăria: București. Gravor: H. Ionescu. Tiraj: 44.000.000 exemplare21.
Avers: În centru, coroana regală și milesimul 1942. Dea­supra, ramură de laur, dedesubt ramură de stejar, iar lateral, în stânga și în dreapta, REGATUL ROMANIEI.
Revers: În interiorul unei ghirlande din știuleți de po­rumb, spice de grâu și spice de ovăz, pe două rânduri, valoa­rea nominală 20 LEI. Pe cerc, în partea de jos, este trecut numele gravorului.
Monedele de zinc de 20 de lei au fost emise şi în anii 1943-1944. Ele aveau aceleași caracteristici, diferența fiind dată doar de milesim. Tirajul emisiunii 1943 a fost de 25.783.000 exemplare, iar a emisiunii 1944 a fost de 5.034.000 exemplare22.
Zincul 1.000‰ a fost un metal folosit la realizarea mo­nedelor doar în timpul celui de-al doilea război mondial, deoarece era un metal ieftin și nu era folosit frecvent în in­dustria de armament. Acest metal nu a mai fost folosit în realizarea altor monede (a fost folosit doar ca element de aliere în realizarea mai multor aliaje utilizate la realizarea monedelor), deoarece se oxida foarte repede, motiv pentru care era considerat nesatisfăcător pentru emisiunile mone­tare.
Monedele de zinc bătute în perioada 1941-1944 sunt singurele monede puse în circulație ce au pe revers legenda REGATUL ROMANIEI, la celelalte monede din perioada 1867-1947 folosindu-se titulatura oficială a statului, RO­MANIA.

Fabricarea monedelor de 200 de lei din 1942 a fost reglemen­tată prin Decretul lege pentru retragerea din circulație a monetelor de 250 lei și baterea unei monete de argint de 200 lei din 14 iulie 194223.

 

     

                                                          200 lei 1942.

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie cu deviza: NIHIL+ SINE+ DEO ·. Diametru: 24 mm. Greutate: 6 g. Gravor: H. Ionescu. Monetăria București. Tiraj: 30.025.000 exemplare24.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar în exergă, numele gravorului. Cerc perlat exte­rior.
Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, stema mijlocie a țării, iar în părți, milesimul 19/42. Dedesubt, va­loarea nominală, 200 LEI. Cerc perlat exterior.

Fabricarea monedelor de 100 de lei din 1943 a fost reglemen­tată prin Decretul lege pentru baterea și punerea în circula­ție a unei noi monete de 100 lei din 2 martie 194325.

 

   

                                                         100 lei 1944

 

Metal: fier placat cu nichel, fier 930‰, cupru 70‰. Mu­chie cu deviza: NIHIL X SINE X DEO. Diametru: 28 mm. Greutate: 8,5 g. Monetăria: București. Gravor: H. Ionescu. Tiraj: 21.289.446 exemplare26.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar pe cerc, numele gravorului.

Revers: În interiorul unei cununi de laur și de stejar, deasupra, coroana regală, în centru valoarea nominală 100 LEI, iar dedesubt, milesimul 1944.

Monede de 100 de lei din fier placat cu nichel au fost emise şi în anii 1943. Ele aveau aceleași caracteristici, dife­rența fiind dată doar de milesim. Tirajul emisiunii 1943 a fost de 40.590.000 de exemplare. După unii autori această piesă a fost bătută și în anul 1945, însă cu milesimul 194427.

Piesele de 100 de lei din anii 1943-1944 sunt primele mo­nede realizate în România din fier placat cu nichel (deoarece fierul ruginește repede s-a preferat placarea cu nichel, pentru a se evita problemele de coroziune). Ele au fost bătute pe rondele de fier, placate pe ambele părți cu 3,5% nichel, fa­bricate de firma germană Vereinigte Deutsche Metallwerke AG (VDM) din Altena în condițiile în care monedele de 50 şi 100 de lei din anii 1936-1938, retrase din circulaţie, au fost topite la această fabrică. O mică parte din nichelul recu­perat cu această ocazie a fost folosit pentru placarea ronde­lelor, iar restul a fost utilizat în industria germană de arma­ment. Rondele pregătite pentru batere erau trimise direct la Monetăria din București, începând cu noiembrie 1942. Ul­tima comandă, de 20 de tone, din august 1944, nu a mai ajuns la destinație, datorită înaintării trupelor sovietice pe teritoriul României. Până în mai 1944 au fost trimise 530 de tone de rondele, din totalul planificat nefiind executate, dato­rită situației generate de război, un rest de 107 de tone28.

Unii colecționari au constatat că există mai multe vari­ante a acestor monede, piese cu „riduri” (opt crestături para­lele realizate, se pare, intenționat pe matrița cu care au fost bătute unele piese, astfel că pe efigia regelui Mihai apar ca niște proeminențe) sau cu „lacrimă”(în colțul ochiului apare o proeminență, poate dintr-un defect al matriței, ce poate fi asemănată cu o lacrimă) 29.

Fabricarea monedelor de 500 de lei din 1944 a fost regle­mentată prin Decretul lege pentru punerea în circulație a unei monete de 500 lei din argint și retragerea din circulație a monetelor de 200 lei din 14 iulie 1944 30.

 

 

                                                         500 lei 1944

 

Metal: argint 700 ‰, cupru 300 ‰. Muchie cu deviza: NIHIL XX SINE XX DEO. Diametru: 32 mm. Greutate: 12 g. Gravor: H. Ionescu. Monetăria București. Tiraj: 9.731.000 exemplare31.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre stânga, iar în exergă, numele gravorului. Cerc perlat exte­rior.
Revers: În partea de sus  ROMANIA. În centru, stema mare a țării, iar în părți, milesimul 19/44. Dedesubt, valoarea nominală, 500 LEI. Cerc perlat exterior.

Această monedă înlocuiește piesa de 200 de lei din 1942, prin această operațiune, statul urmărind să obțină noi resurse pentru buget prin scăderea titlului argintului folosit de la 835 ‰ la 700 ‰.

La sfârșitul războiului, situația economică a României era deosebit de dificilă, deoarece distrugerile provocate de operațiunile militare, uzura utilajelor, dezorganizarea trans­porturilor, lipsa materiilor prime și a forței de muncă deter­mină reducerea activităților productive și a comerțului. În același timp trebuiau alocate resurse importante pentru nece­sitățile armatei române ce participa la operațiunile militare, pentru a satisface cererile armatei sovietice aflată în trecere sau staționată pe teritoriul țării și pentru îndeplinirea preve­derile Convenției de armistițiu.
Conform articolului 10 din Convenția de armistițiu gu­vernul român trebuia să facă față, în mod regulat, plăților cerute de Înaltul Comandament Aliat (sovietic). În anexa C guvernul se angaja să retragă toate semnele bănești emise de Armata Roșie și aflate în circulație pe teritoriul țări. Aceste semne bancare, lei de ocupație, pengő și ruble, au fost pre­schimbate cu lei, fără contraprestație, suma totală retrasă până în decembrie 1944 și predată Înaltul Comandament Aliat fiind echivalentul a 68 miliarde de lei (la acest capitol putem adăuga și suma necesară preschimbării banilor puși în circulație de Ungaria in Transilvania de Nord, în urma aces­tor retrageri fiind puși în circulație 39 miliarde de lei) 32.
Conform articolului 11 din Convenția de armistițiu, despăgubirile de război ale României au fost stabilite la suma de 300 milioane dolari plătibilă în mărfuri, la prețurile prac-ticate pe piața internațională în 1938 la care se adăuga 15% în plus pentru mașini și 10% pentru celelalte mărfuri, în șase rate anuale, în perioada 12 septembrie 1944 - 12 sep­tembrie 1950, însă după unele calcule rechizițiile, achizițiile făcute de Armata Roșie cu bancnotele de ocupație, prestările de servicii și livrările făcute de România s-au ridicat la suma de 935 milioane de dolari, încă înainte de capitularea Germa­niei33.
În aceste condiții cheltuielile bugetului sunt acoperite în proporții din ce în ce mai reduse din veniturile proprii, defi­citul fiind acoperit prin împrumuturi de la Banca Națională a României și prin creșterea circulației monetare, ceea ce de­termină accelerarea inflației. Măsurile de temperare a infla­ției, prin adoptarea unor sisteme de plată alternative prin care statul sa-și plătească datoriile fără să facă apel la banca de emisiune, bonuri de casă, bonuri de tezaur, certificate de plată ș.a., rămân fără efect.

Fabricarea monedelor de 200 și 500 de lei din 1945 a fost re­glementată prin Jurnalul Consiliului de Miniștri pentru au­torizarea baterii monetelor metalice de 200 și 500 lei din alamă din 17 iunie 194534.

 


    

                                                            200 lei 1944

 

Metal: cupru 630‰, zinc 370‰. Muchie zimțată. Dia­metru: 27 mm. Greutate: 7,5 g. Monetăria: București. Gra­vor: H. Ionescu. Tiraj: 1.399.000 exemplare35.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar pe cerc numele gravorului.
Revers: În interiorul unei cununi de laur și de stejar, deasupra coroana regală, în centru valoarea nominală 200 LEI, iar dedesubt, milesimul 1945.

 


    

                                                         500 lei 1945

 

Metal: cupru 630‰, zinc 370‰. Muchie zimțată. Dia­metru: 30 mm. Greutate: 10 g. Gravor: H. Ionescu. Monetă­ria București. Tiraj: 3.422.000 exemplare36.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre stânga, iar în exergă numele gravorului. Cerc perlat exterior.
Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, stema mare a țării, iar în părți milesimul 19/45. Dedesubt valoarea nominală, 500 LEI. Cerc perlat exterior.
În anii 1946-1947 producția industrială și agricolă con­tinuă să scadă. Industria se confruntă cu lipsa materiilor prime și a combustibililor. Creșteri se înregistrează doar în industria lemnului și a textilelor. Agricultura se confruntă cu lipsa semințelor, a utilajelor, a forței de muncă și cu seceta, ceea ce determină scăderea suprafețelor cultivate și a pro­ducției la hectar.
Situația economică precară, obligațiile ce decurgeau din Convenția de armistițiu, acțiunile speculative și evaziunea fiscală determină intensificarea inflației. Creșterea explozivă a prețurilor determină scăderea puterii de cumpărare, mai ales că salariile cresc mult mai lent. În august 1947 prețurile cu amănuntul erau mai mari de 8.000 de ori față de 1938, iar costul vieții era de 5.000 de ori mai mare față de aceeași perioadă37.
Statul este nevoit să facă noi împrumuturi pe piață, să emită bonuri de tezaur să primească avansuri de la Banca Națională a României, să reducă cheltuielile de personal prin reducerea numărului de funcționari și să sporească fiscalita­tea prin noi impozite (asupra beneficiarilor de război și im­pozitul progresiv pe venitul global).
În vederea obținerii unor mijloace de plată suplimen­tare, dar și pentru că pe piață era o lipsă acută de monedă măruntă, sunt realizate noi monede metalice, de regulă de calitate inferioară, retrăgându-se monedele cu o valoare pro­prie mai mare.

Fabricarea monedelor de 500 de lei și 2000 de lei din 1946 a fost reglementată prin Decretul pentru autorizarea Ministerului Finanțelor de a bate și pune în circulație monete de 500 și 1000 lei de aluminiu și 2000 lei de alamă din 11 iunie 194638.

 


                                                          500 lei 1946

 

Metal: aluminiu 1000‰. Muchie zimțată. Diametru: 24 mm. Greutate: 1,5 g. Monetăria: București. Gravor: H. Ionescu. Tiraj: 5.823.000 exemplare39.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar sub gât, numele gravorului. În exergă, între două semne pătrate, milesimul 1946.
Revers: Deasupra ROMANIA, iar în interiorul unei cu­nuni de laur, pe două rânduri, în centru, valoarea nominală, 500 LEI.

Moneda de 1000 de lei nu a mai fost pusă în circulație, chiar dacă era prevăzută prin lege.

În perioada Regatului emisiunile monetare din aluminiu 1000‰ au fost rare, apelându-se la această soluție doar în situații de criză economică. Cea mai plauzibilă cauză a folo­sirii acestui metal a fost dorința emitentului de a face eco­nomii la buget in condițiile în care aluminiul este o materie primă ieftină, monedele realizate având o valoare mult mai mică decât valoarea nominală. Monede de aluminiu s-au mai bătut în timpul regelui Ferdinand (25 și 50 de bani din 1921), ultima, din timpul Regatului, fiind piesa de 5 lei din 1947. Ulterior, astfel de piese vor apare, din nou, în timpul regimului comunist.

 

   

                                                        2000 lei 1946

 

Metal: cupru 630‰, zinc 370‰. Muchie cu deviza: NIHIL+ SINE+ DEO. Diametru: 24 mm. Greutate: 5,1 g. Gravor: H. Ionescu. Monetăria București. Tiraj: 24.619.000 exemplare40.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar sub gât, numele gravorului. În exergă, între două semne pătrate, milesimul 1946.
     Revers: Deasupra ROMANIA. În centru stema mijlocie a țării, iar în stânga și în dreapta câte o cruce treflată. Dede­subt, valoarea nominală, 2000 LEI.

     Fabricarea monedelor de 25.000 de lei din 1946 a fost re­glementată prin Decretul pentru autorizarea Ministerului Finanțelor de a bate și pune în circulație monete jubiliare de argint în valoare nominală de 25000 lei din 20 martie 194641.

 


    

                                                      25.000 lei 1944

 

Metal: argint 700 ‰, cupru 300 ‰. Muchie cu deviza: NIHIL XX SINE XX DEO. Diametru: 32 mm. Greutate: 12,5 g. Gravor: H. Ionescu. Monetăria București. Tiraj: 2.372.000 exemplare42.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar sub gât, numele gravorului. În exergă, între două semne pătrate, milesimul 1946.
Revers: Deasupra ROMANIA. În zona centrală stema mică a țării (stânga), iar pe două rânduri (dreapta), valoarea nominală, 25000 LEI. Dedesubt, o ramură de măslin.

Discuțiile cu privire la baterea acestei monede au înce­put încă din decembrie 1945 (inițial s-a dorit ca valoarea nominală a acestor piese să fie de 20.000 de lei, iar greutatea să fie de 25 grame, din care 17 grame argint fin și 8 grame aliaj de cupru), însă vor fi puse în circulație la 5 aprilie 1946, dată la care erau bătute 800.000 de bucăți în valoare de 20 miliarde de lei (plafonul de batere a fost fixat la 50.000.000.000 de lei dar a fost depășit, valoarea totală a emisiunii fiind de 59.300.000.000 de lei) 43.

Prin punerea în circulație a acestor monede s-a urmărit, în primul rând, procurarea resurselor necesare pentru plata obligațiilor impuse de Convenția de armistițiu dar și pentru susținerea acțiunilor de refacere a țării sau pentru funcționa­rea administrației de stat.
Fabricarea monedelor de 100.000 de lei din 1946 a fost re­glementată prin Decretul pentru autorizarea Ministerului Finanțelor de a bate și pune în circulație monete jubiliare de 100.000 lei din argint din 14 august 194644.

 



                                                    100.000 lei 1946

 

Metal: argint 700 ‰, cupru 300 ‰. Muchie cu deviza: NIHIL** SINE** DEO***. Diametru: 37 mm. Greutate: 25 g. Gravor: H. Ionescu (avers) și A. Romanescu (revers). Monetăria București. Tiraj: 2.002.000 exemplare45.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar sub gât, numele gravorului. În exergă, între două semne pătrate, milesimul 1946.
Revers: Deasupra ROMANIA. Femeie în picioare spre stânga, îmbrăcată în costum popular, cu voal pe cap, simbo­lizând România, întinde mâna dreaptă către un porumbel în zbor ce ține o ramură de măslin în cioc, iar cu mâna stângă susține stema mică a țării. Dedesubt, în stânga, pe două rân­duri, valoarea nominală, 100000 LEI, iar jos, pe cerc, numele gravorului.

Aceste monede au fost puse în circulație la 9 septembrie 1946. La fel ca și la emisiunea de 25.000 de lei cuantumul ini­țial autorizat al valorii acestei emisiuni, 90 miliarde lei, a fost depășit ajungându-se ca în noiembrie, 1946, valoarea totală a monedelor bătute să crească la 150 miliarde lei46.

Monedele de 25.000 și 100.000 de lei erau considerate ju­biliare de documentele ce au reglementat apariția lor. În acest sens, ele aveau pe revers simbolurile păcii (ramura de măslin și porumbelul) însă, printre altele, menirea acestor emisiuni era și de a absorbi, prin tezaurizare, o parte din masa monetară de pe piață, scop ce nu a putut fi realizat în condițiile în care inflația cunoștea un ritm de creștere verti­ginos.
Fabricarea monedelor de 10.000 de lei din 1947 a fost re­glementată prin Decretul pentru autorizarea Ministerului Finanțelor de a bate și pune în circulație monete de 10.000 lei din alamă din 10 ianuarie 194747.

                             

                                                              10.000 lei 1947

 

Metal: cupru 630‰, zinc 370‰. Muchie cu deviza: NIHIL X SINE X DEO. Diametru: 27 mm. Greutate: 7,5 g. Gravor: H. Ionescu. Monetăria București. Tiraj: 11.850.000 exemplare48.
Avers: MIHAI I REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar sub gât, numele gravorului. În exergă, între două semne pătrate, milesimul 1947.
Revers: Deasupra ROMANIA. În centru stânga, stema mică a țării, iar în centru dreapta, pe două rânduri, valoarea nominală, 10000 LEI. Dedesubt, o ramură de măslin.
     Moneda de 10.000  de lei a circulat o perioadă scurtă, deoa­rece prin reforma monetară din 15 august 1947 au fost in­troduse noi semne monetare. În acelaşi timp este ultima piesă la care apare pe muchie deviza Casei regale, NIHIL SINE DEO, deviză ce o întâlnim doar la 10 emisiuni mone­tare emise în timpul domniei regelui Mihai I.
     În timpul domniei regelui Mihai I au fost realizate un număr de 27 de emisiuni monetare, din care una a fost din cu­pru-zinc-nichel, șapte din cupru–zinc, cinci din zinc, trei din fier placat cu nichel, două din aluminiu, opt din argint și una din aur49.

 

Note:

 

1.      Marian Bolum, Monedele divizionare emise conform Legii de stabilizare monetară din 1929 în Elanul, an XIII, nr.117, noiembrie 2011.

2.      Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româneşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 26-27.

3.      Marian Bolum, Medalia comemorativă „Ardealul nostru în Academia Bârlădeană, an XVIII, nr.1(42), Trim. I, 2011.

4.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol II, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 508.

5.      Ibidem, p. 541.

6.      Ibidem, p. 546.

7.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 416

8.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, și catalogul monedelor emise, vol I, Gale­ria numismatică, București, 2009, p. 267.

9.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 56.

10.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 417.

11.  http://www.bancnote-monede.ro/2-lei-1941-5-lei-1942/

12.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 416.

13.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 278.

14.  http://romaniancoins.org/ro250lei1941.html

15.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 417.

16.  http://numismatica.finantare.ro/index.php?option=com_con­tent&task=view&id=94&Itemid=126

17.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 417.

18.  http://www.gcoins.net/en/catalog/view/7696

19.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, op.cit., p.60.

20.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 417.

21.  http://www.bancnote-monede.ro/20-lei-1942-1943-1944/

22.  Ioan Dogaru, op.cit., p. 26-27.

23.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 417.

24.  http://transylvanian-numismatics.com/portal/modules/ AMS/article.php?storyid=82

25.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 417.

26.  http://www.allnumis.ro/moneda/romania/100-lei-1944-97

27.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, op.cit., p.60.

28.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 282.

29.  http://romaniancoins.org/ro100lei1943.html

30.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 418.

31.  http://www.bancnote-monede.ro/500-lei-1944/

32.  Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol III, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 16.

33.  http://numismatica.finantare.ro/index.php?option=com_con­tent&task=view&id=158&Itemid=112

34.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 418

35.  George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 271.

36.  http://www.bancnote-monede.ro/500-lei-1945/

37.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 62.

38.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 418.

39.  http://romaniancoins.org/ro500lei1946.html

40.  http://www.allnumis.ro/moneda/romania/2000-lei-1946-100

41.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 418.

42.  http://numismatica.finantare.ro/index.php?option=com_con­tent&task=view&id=94&Itemid=126

43.  Liliana Nicoleta Hanganu, O probă necunoscută a monedei de 25000 de lei din 1946 în Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, și catalogul monedelor emise, vol I, Galeria numismatică, București, 2009, p. 404.

44.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 418.

45.  http://www.bancnote-monede.ro/100000-lei-1946/

46.  Liliana Nicoleta Hanganu, op.cit., p. 404.

47.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 418.

48.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 287.

49.  Ioan Dogaru, op.cit., p. 26-27.

 

 

07 mai 2021

Monedele uzuale emise în timpul domniei regelui Carol al II-lea

 

MONEDELE UZUALE EMISE ÎN TIMPUL DOMNIEI REGELUI CAROL AL II-LEA

 

                                              PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

Domnia regelui Carol al II-lea (1930-1940) a fost o pe­rioadă importantă din punct de vedere al realizărilor numis­matice.
Primii ani ai domniei regelui Carol al II-lea au fost marcați de criza economică mondială, criză ce a afectat din plin România. Criza contribuie la scăderea prețurilor produ­selor agricole și industriale, ceea ce determină scăderea co­merțul exterior la mai puțin de jumătate față de anul 1929. Scăderea veniturilor statului determină creșterea datoriei publice interne și externe și implicit creșterea deficitelor bugetare. O parte din datoriile statului rămân astfel neachi­tate, devenind arierate. Pentru reducerea cheltuielilor pu­blice, salariile bugetarilor scad cu 39,8% prin aplicarea cur­belor de sacrificiu: în 1931 salariile se reduc cu 10-23%, în 1932 cu 15% (în condițiile în care mai multe luni salariile și pensiile nu sunt plătite din lipsă de fonduri), iar în 1933-1934 cu 10-12.5% 1. În același timp crește fiscalitatea prin majora­rea taxelor pentru diferite produse (zahăr, băuturi, benzină, tutun), însă volumul încasărilor la buget este în continuă scădere datorită reducerii puterii de cumpărare. Leul se de­preciază, iar convertibilitarea este suspendată.
În perioada 1934-1938 România atinge nivelul maxim de dezvoltare din perioada interbelică, cei mai buni indica­tori ai producției fiind realizați în anul 1938. Deși agricultura rămâne principala ramură economică ce contribuie la reali­zarea venitului național se constă o dezvoltare deosebită a industriei. Producția industrială crește și datorită implicării statului prin comenzi (în special pentru întărirea capacității de apărare), prin acordarea unor avantaje fiscale, prin plata arieratelor sau prin fondurile alocate băncilor pentru finanța­rea întreprinderilor industriale. Crește importanța capitalului autohton, după unele calcule capitalul străin era de 30%, față de 50% în 19152. Crește valoarea totală a exporturilor, ponderea principală având-o în continuare materiile prime: cereale, petrol sau alte zăcăminte.
După 1938 ritmul de dezvoltare devine mai lent, dato­rită resurselor mari care sunt alocate nevoilor de apărare și dificultăților comerciale ce apar datorită declanșării celui de-al doilea război mondial. În același timp crește ponderea exportului cu Germania, treptat ajungându-se la subordona­rea economică a României intereselor monopolurilor ger­mane3.
Primele monede bătute în timpul domniei regelui Carol al II-lea au fost monedele de 10 și 20 lei. Aceste emisiuni au fost realizate la sugestia consilierului tehnic străin de la Banca Națională a României, care constata, într-o scrisoare adresată Ministerului Finanțelor, că s-a comandat doar ju­mătate din totalul monedelor prevăzută de Legea monetară din februarie 1929. Fabricarea monedelor de 10 și 20 lei a fost reglementată prin Legea pentru comandă de monedă metalică divizionară de 10 lei și 20 lei în valoare de 1.300.000.000 lei din 24 iunie 19304.

 

      

                                                             10 lei 1930

 

Metal: cupru 790 ‰, zinc 200‰, nichel 10 ‰. Muchie zimţată. Diametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Monetăria: Paris. Gravor: A. Lavrillier/ L. Bazor. Tiraj total: 60.000.000 exemplare5.
Avers: CAROL II REGELE ROMANILOR, efigia spre stânga, iar dedesubt, numele gravorului: A. LAVRILLIER. Cerc perlat exterior.
Revers: În centru, acvila încoronată, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce, iar în gheare o spadă, în dreapta, şi un sceptru, în stânga (elemente din stema mică a țării), având pe piept un scut cu monograma încoronată a regelui Carol al II-lea. În stânga și în dreapta valoarea nominală 10 LEI. Dede­subt milesimul 1930, semnul monetăriei (cornul abundenței) și emblema gravorului șef Luciene Bazor (aripa). Cerc perlat exterior.

     Această monedă are cinci variante, deoarece a fost bă­tută la Monetăria Royal Mint Londra, la Monetăria King's Norton, la Monetăria Heaton, la Monetăria Paris și la o mo­netărie necunoscută (poziția avers-revers drept). Piesele realizate la Monetăria Royal Mint Londra sunt fără siglă, au 113 de dinți pe muchie și tirajul de 30.000.000 exemplare, piesele realizate la Monetăria King's Norton au ca semn dis­tinctiv (în dreapta anului) inițialele monetăriei KN, 115 de dinți pe muchie și tirajul de 7.500.000 exemplare, piesele realizate la Monetăria Heaton au ca semn distinctiv inițiala monetăriei H și tirajul de 7.500.000 exemplare, iar piesele realizate la Monetăria Paris au ca semn distinctiv cornul abundenței și aripa (semnul personal al gravorului șef al monetăriei pariziene Luciene Bazor, semn ce apare pe toate monedele bătute în perioada mandatului său, 1930-1958), 110 dinți pe muchie și tirajul de 15.000.000 exemplare6.

 

  

                                                                  20 lei 1930

 

Metal: cupru 790 ‰, zinc 200‰, nichel 10 ‰. Muchie zimţată. Diametru: 27 mm. Greutate: 7,25-7,50 g. Monetăria: Paris. Gravor: A. Lavrillier/ L. Bazor, Tiraj total: 33.000.000 exemplare7.
Avers: CAROL II REGELE ROMANILOR, efigia spre stânga, iar dedesubt numele gravorului: A. LAVRILLIER. Cerc perlat exterior.
Revers: În centru, acvila încoronată, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce, iar în gheare o spadă, în dreapta, şi un sceptru, în stânga, având pe piept un scut cu monograma încoronată a regelui Carol al II-lea. În stânga și în dreapta valoarea nominală, 20 LEI. Dedesubt, milesimul 1930, sem­nul monetăriei (cornul abundenței) și emblema gravorului șef Luciene Bazor (aripa). Cerc perlat exterior.
Această monedă are patru variante, deoarece a fost bă­tută la Monetăria Royal Mint Londra, la Monetăria King's Norton, la Monetăria Heaton și la Monetăria Paris. Piesele realizate la Monetăria Royal Mint Londra sunt fără siglă, iar greutatea de 7,5 g, piesele realizate la Monetăria King's Norton au ca semn distinctiv (în dreapta anului) inițialele monetăriei KN, iar greutatea de 7,5 g, piesele realizate la Monetăria Heaton au ca semn distinctiv (în dreapta anului) inițiala monetăriei H iar greutatea de 7,35 g, în timp ce pie­sele realizate la Monetăria Paris au ca semn distinctiv cornul abundenței și aripa, iar greutatea este de 7,25 g 8.
Piesele de 10 și 20 de lei au fost comandate, în proporții egale, la monetăriile engleze sus amintite și la monetăria pariziană. Ele au fost puse în circulație începând cu 15 iulie, 1931.
Prin Legea de modificare a art.5 din legea monetară din 7 februarie 1929 din 19 decembrie 1931 și Legea pentru batere monedelor de argint din 19 decembrie 19319 se ada­ugă la lista banilor divizionari piesa de 100 lei și totodată crește valoarea nominală a circulației monedelor divizionare, pe care statul avea dreptul să le emită la 3,8 miliarde lei10. Cu această ocazie vor fi retrase din circulație o parte din bancnotele de 100 lei.

 

                                                          100 lei 1932

 

Metal: argint 500 ‰, cupru 400‰, zinc 50 ‰, nichel 50 ‰. Muchie zimţată. Diametru: 31 mm. Greutate: 14 g. Monetăria: Royal Mint Londra. Gravor: A. Lavrillier. Tiraj total: 18.800.000 exemplare11.
Avers: CAROL II REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar dedesubt, milesimul 1932. Sub gât numele gra­vorului: A. LAVRILLIER. Cerc de șnur exterior.
Revers: În interiorul unei cununi de laur acvila încoro­nată, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce, iar în gheare o spadă, în dreapta, şi un sceptru, în stânga, având pe piept un scut cu stemele provinciilor și stema casei de Hohenzol­lern (elemente din stema mică a țării), iar dedesubt, pe două rânduri, valoarea nominală 100 LEI. Cerc de șnur exterior.

Această monedă are două variante deoarece a fost bătută la Monetăria Royal Mint Londra și la Monetăria Paris. Pie­sele bătute la Monetăria Royal Mint Londra nu au sigla mo­netăriei și au un tiraj de 16.800.000 exemplare, iar cele bă­tute la Monetăria Paris au, în stânga milesimului, cornul abundenței (semnul monetăriei), iar în dreapta, aripa (em­blema gravorului șef Luciene Bazor), iar tirajul este de 2.000.000 exemplare12.

     Moneda de 100 lei din 1932 a fost prima monedă de ar­gint bătută în România după primului război mondial, greu­tățile economice generate de anii de război sau de crizele ce au urmat făcând ca timp de 18 ani monedele uzuale să fie confecționate din aluminiu, cupru-nichel sau din cupru-zinc-nichel.
     Moneda a fost retrasă din circulație în urma adoptării Jurnalului Consiliului de Miniștri din 19 iulie 1937 fiind înlocuită cu moneda de 100 lei din nichel bătută în anii 1936 și 1938.
     Fabricarea primelor monede de 250 lei din argint a fost reglementată prin Legea pentru modificarea art.1 din legea pentru reglementarea emisiunilor de monetă metalică din 23 februarie 1935 din 19 decembrie 1935 și prin Comunicatul Ministerului Finanțelor pentru punerea în circulație a mo­netelor de 250 lei din 8 februarie 193613.

 

  

                                                         250 lei 1935

 

Metal: argint 750 ‰, cupru 250‰. Muchie zimţată cu o linie sinuoasă întreruptă de două romburi cu laturile curbili­nii, având axa mică verticală. Diametru: 29 mm. Greutate: 13,5 g. Monetăria: București. Gravor: I Jalea. Tiraj: 4.500.000 exemplare14.
Avers: CAROL II REGELE ROMANILOR, efigia spre stânga, iar dedesubt, milesimul 1935. Sub gât numele gravo­rului. Cerc perlat exterior.
Revers: Acvila încoronată, cu aripile deschise, ţinând în cioc o cruce, iar în gheare o spadă, în dreapta, şi un sceptru, în stânga, având pe piept un scut cu stemele provinciilor și stema casei de Hohenzollern (elemente din stema mică a țării), iar dedesubt, valoarea nominală 250 LEI. Cerc perlat exterior.
Acestea au fost primele monede bătute la Monetăria Națională. Ele au fost realizate în 1936 deși au milesimul 1935.
Monetăria Națională a fost reînființată prin Legea nr. 392 din 23 februarie 1935 cu scopul fabricării monedelor naționale15. Își va începe activitatea la 1 ianuarie 1936. Ini­țial a funcționat ca instituție bugetară cu buget special însă din anul 1938 devine întreprindere industrială, începând să execute și alte lucrări (medalistică, gravură ș.a.) astfel că Ministerul Finanțelor va achita costul monedelor executate, iar cheltuielile curente vor fi suportate din veniturile proprii. Programul monetăriei modificat de mai multe ori avea în vedere executarea unui număr de 318.250.000 piese în va­loare totală de 4.820.000.000 lei (prin legea nr. 2504 din 1935 volumul emisiunilor divizionare va crește cu 1 miliard de lei) la vechile monede adăugându-se cele de 50 și 250 lei16.
     Monedele de 250 lei fabricate în anul 1935 au fost re­trase după adoptarea Jurnalului Consiliului de Miniștri pen­tru retragerea monetei metalice de 250 lei, argint și înlocui­rea ei cu moneda de 100 lei și 50 lei, nichel din 3 februarie 193817.
     Fabricarea monedelor de 100 lei a fost reglementată prin Jurnalul Consiliului de Miniștri pentru autorizarea Ministerului Finanțelor de a pune în circulație monede de 100 lei de nichel din 13 noiembrie 193618.
     În noiembrie 1936 are loc o nouă devalorizare oficială a leului, datorită scăderii valorii monedei naţionale pe piaţa internă şi a cursului său pe pieţele străine. Prețul unui kilo­gram de aur crește de la 111 111,11 lei, preț stabilit în 1929, la 153 333,33 lei prin adăugarea primei de 38% astfel că leul avea 7,2460 mg. față de 10 mg. cât avea în 192819. Odată cu această operație este reevaluat și stocul de aur al Băncii Na­ționale a României adăugându-se creșterea contabilă de 38% ceea ce însemna sporirea resurselor statului.
     Prețul aurului cumpărat de Banca Națională a României continuă să crească. În anul 1937 este acordată o nouă primă, de 500 lei, la kilogramul de aur fin, iar în martie 1940 este modificat iarăși sistemul primelor, la cursul oficial și la prima de 38%, adăugându-se o nouă primă de 50%, ceea ce făcea ca prima valutară să crească la 107%. Sporirea prime­lor determină ca prețul oficial al aurului cumpărat de Banca Națională a României să ajungă la 229.999,999 lei/kg. iar leul avea acum 4,8523 mg., mai puțin de jumătate din conți­nutul de aur fixat în 192920.

 

     

                                                          100 lei 1936

 

Metal: nichel 975 ‰. Muchie zimţată cu o linie sinu­oasă întreruptă de două romburi cu laturile curbilinii, având axa mică verticală. Diametru: 27 mm. Greutate: 8,2 g. Mo­netă­ria: București. Gravor: I. Jalea. Tiraj: 20.230.446 exem­plare21.
Avers: CAROL II REGELE ROMANILOR, efigia spre stânga. Sub gât numele gravorului. Cerc perlat exterior.
Revers: În centru scut încoronat cu stemele provinciilor și stema casei de Hohenzollern (elemente din stema mică a țării). În stânga ramură de laur, în dreapta ramură de stejar. În părți valoarea nominală 100 LEI, iar dedesubt, milesimul 1936. Cerc perlat exterior.
     Monede de nichel de 100 de lei au fost emise şi în anul 1938. Ele aveau aceleași caracteristici, diferența fiind dată doar de milesim. Tirajul emisiunii 1938 a fost de 3.250.000 exemplare.
     Fabricarea monedelor de 50 lei a fost reglementată prin Jurnalul Consiliului de Miniștri prin care Ministerului Fi­nanțelor este autorizat de a pune în circulație moneda de 50 lei de nichel din 1 septembrie 193722.

 

     

                                                           50 lei 1937

 

Metal: nichel 975 ‰. Muchie zimţată. Diametru: 24 mm. Greutate: 5,83 g. Monetăria: București. Gravor: I. Jalea. Tiraj: 12.000.000 exemplare23.
Avers: CAROL II REGELE ROMANILOR, efigie cu coif și penaj spre stânga. Sub gât numele gravorului. Cerc perlat exterior.
Revers: În centru, scut încoronat cu stemele provinciilor și stema casei de Hohenzollern (elemente din stema mică a țării). În stânga, ramură de laur, în dreapta, ramură de stejar. În părți, valoarea nominală 50 LEI, iar dedesubt, milesimul 1937. Cerc perlat exterior.
Monede de nichel de 50 de lei au fost emise şi în anul 1938. Ele aveau aceleași caracteristici, diferența fiind dată doar de milesim. Tirajul emisiunii 1938 a fost de 8.000.000 exemplare.
Monedele de 50 și 100 lei din anii 1936-1938 sunt sin­gurele monede românești realizate din nichel (primele mo­nede ce au avut în componența lor nichel, 250 ‰, au fost piesele de 5, 10 și 20 bani 1900). Ele au circulat o perioadă scurtă de timp, fiind retrase în 1941 in condițiile în care ni­chelul era folosit în industria de armament, la fabricarea oțelurilor speciale. După retragerea din circulație aceste piese sunt demonetizate prin imprimarea, atât pe avers cât şi pe revers, a unor linii paralele sau cercuri concentrice, acți­une prin care s-a urmărit evitarea reintroducerii frauduloase în circulație. Piesele demonetizate au fost topite la firma germană Vereinigte Deutsche Metallwerke AG (VDM) din Altena, oraş din landul Renania de Nord – Westfalia, o parte din nichelul recuperat fiind folosit la placarea rondelelor de fier din care au fost realizate monedele de 100 de lei din 1943 şi 194424.
Fabricarea monedelor de 1 leu a fost reglementată prin Jurnalul Consiliului de Miniștri pentru baterea monedei de 1 leu din 16 iunie 193925.

 

  

                                                              1 leu 1939

 

Metal: cupru 800 ‰, zinc 190‰, nichel 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 18 mm. Greutate: 2,75 g. Monetăria: București. Gravor: I. Jalea. Tiraj: 21.620.000 exemplare26.
Avers: În centru coroana regală și milesimul 1939. Dea­supra ROMANIA, iar dedesubt ghirlandă din ramuri de laur (stânga) și de stejar (dreapta). Cerc perlat exterior.
Revers: În centru, știulete de porumb, în stânga și în dreapta valoarea nominală 1 LEU, iar dedesubt, numele gra­vorului. Cerc perlat exterior.
Moneda de 1 leu cu caracteristicile grafice sus amintite a fost bătută intre anii 1938-1941 (unii specialiști consideră că piesele ce poartă milesimul 1938 și 1939 au fost bătute în anul 1940), tirajul total fiind de 100.100.000 bucăți, din care 36.000.000 piese în 1938 și 22.230.000 piese în 194027.
Această monedă este singura monedă uzuală bătută în timpul lui Carol ai II-lea, care nu are pe avers efigia regelui, simbolul Regatului fiind de această dată coroana regală.
Fabricarea unor noi monede de 250 lei din argint a fost reglementată prin Legea pentru modificarea decretului lege din 28 august 1936 și punerea în circulație de noi monede de 250, 100 și 50 lei din 26 iulie 1939 și prin Jurnalul Consiliului de Miniștri prin care se autoriza Ministerului Finanțelor de a bate la monetăria Națională monedă de 250 lei argint în număr de 10.000.000 bucăți din 8 august 193928.

 

    

                                                          250 lei 1939

Metal: argint 835‰, cupru 165‰. Muchie cu deviza: MUNCA + CREDINTA + REGE + NATIUNE +. Diametru: 30 mm. Greutate: 12 g. Monetăria: București. Gravor: H. Ionescu. Tiraj: 10.000.000 exemplare29.
Avers: CAROL II REGELE ROMANILOR, efigia spre dreapta, iar în exergă numele gravorului. Cerc perlat exte­rior.
Revers: În interiorul unei cununi de spice de grâu și viță de vie cu struguri stema mică a țării, iar dedesubt, valoarea nominală 250 LEI și milesimul 1939. Cerc perlat exterior.
     Monede de argint de 250 de lei au fost emise şi în anul 1940. Ele aveau aceleași caracteristici diferența fiind dată doar de milesim. Tirajul emisiunii 1940 a fost de 8.000.000 exemplare.
     Monedele jubiliare de aur emise în timpul domniei re­gelui Carol al II-lea au fost bătute în conformitate cu Legea pentru baterea de monede de aur din 3 iunie 1939 și cu De­cretul-lege pentru autorizarea Ministerului Finanțelor de a bate monede jubiliare de aur din 31 mai 194030. Monedele din 1939 (două variante de 20 lei, două variante de 100 lei și două variante fără valoare nominală, galbenul mare31) au fost bătute cu ocazia comemorării a 100 de ani de la nașterea regelui Carol I, chiar dacă nu aveau nici o referire la primul rege al României. Monedele din 1940 (două variante de 20 lei, două variante de 100 lei și două variante fără valoare nominală, galbenul mare32) au fost bătute cu ocazia aniversă­rii a 10 ani de la urcarea pe tron a regelui Carol al II-lea. Aceste seturi au fost executate la Viena și au fost bătute la Monetăria din București. Monedele au fost distribuite gratuit unor personalități sau instituții33.
 În timpul domniei regelui Carol al II-lea au fost realizate un număr de 33 emisiuni monetare, din care 12 au fost din cupru-zinc-nichel, patru din nichel, cinci din argint și 12 din aur34.

 

Note:

 

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. II, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 413.

2.      Ibidem, p. 433.

3.      Ibidem, p. 467.

4.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 414.

5.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 267.

6.      http://romaniancoins.org/ro10lei1930.html

7.      http://www.allnumis.ro/moneda/romania/20-lei-1930-paris-656

8.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, și catalogul monedelor emise, vol. I, Gale­ria numismatică, București, 2009, p. 263.

9.      Aurică Smaranda, op.cit., p. 414.

10.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 344.

11.  http://www.bancnote-monede.ro/100-lei-1932-paris-londra/

12.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 264.

13.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 414.

14.  http://numismatica.finantare.ro/index.php?option=com_con­tent&task=view&id=93&Itemid=125

15.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 447.

16.  Ibidem, p. 448.

17.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 415.

18.  Ibidem.

19.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 488.

20.  Ibidem, p. 492.

21.  George Buzdugan, op.cit., p. 269.

22.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 415.

23.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 52.

24.  http://romaniancoins.org/ro100lei1936.html

25.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 415.

26.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 267.

27.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, op.cit., p. 55-56.

28.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 415.

29.  http://numismatica.finantare.ro/index.php?option=com_con­tent&task=view&id=93&Itemid=125

30.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 415-416.

31.  http://romaniancoins.org/ro100lei1939.html

32.  http://romaniancoins.org/ro100lei1940.html

33.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 267-276.

34.  Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 24-26.

 

Monedele statului român emise dupa decembrie 1989

  MONEDELE STATULUI ROMÂN   EMISE DUPĂ DECEMBRIE 1989                                                       PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD ...