EMISIUNEA MONETARĂ 5 LEI 1880

EMISIUNEA MONETARĂ 5 LEI 1880

 

                                              PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

     Sistemul monetar românesc a fost adoptat prin Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabri­carea monedelor naţionale din 14/26 aprilie 1867¹. Legea, publicată în Monitorul Oficial nr.89 din 22 aprilie /4 mai 1867, stabileşte că unitatea monetară a României este leul (1 leu era echivalent cu 5 grame de argint cu titlul 835‰ sau 0,3226 grame de aur cu titlul 900‰ ²), împărţit într-o sută de părţi denumite bani. Legea adopta sistemul monetar bimeta­list al Uniunii Latine şi prevedea emiterea de monede din aur (20 lei, 10 lei şi 5 lei), argint (2 lei, 1 leu şi 50 bani) şi bronz (10, 5, 2 şi 1 ban). În lege se prevedea baterea, pentru înce­put, doar a monedelor de bronz, urmând ca monedele de aur şi argint să fie puse în circulaţie când vor permite mijloacele financiare. Amânarea realizării monedelor de aur şi argint a fost datorată şi diferendului cu Turcia care insista ca aceste monede să aibă un semn distinctiv care să amintească de relaţiile de dependenţă ale României (realizarea monedelor de 20 lei din 1868 a declanşat proteste din partea Turciei, deoarece nu aveau un semn distinctiv care să amintească de relaţiile de dependenţă ale României , dar şi proteste ale Austriei, deoa­rece în legendă Carol I era prezentat ca „domnul români­lor”³). În aceste condiţii au fost realizate monedele divizio­nare de 10, 5, 2 şi 1 ban, la monetăriile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham, pentru ca trei ani mai târziu, odată cu înfi­inţarea la Bucureşti a primei monetării să fie bătută prima monedă de 1 leu ⁴ (în 1870 a fost bătută şi o monedă de aur de 20 lei cu un tiraj de 5000 piese) .

     În anii ce au urmat au fost luate măsuri pentru regle­mentarea circulaţiei monetare, astfel că s-au bătut un număr important de monede de argint de 2 lei, 1 leu şi 50 bani (între anii 1872-1876) cât şi de monede divizionare de 2 bani (în anii 1879 şi 1880)⁵.

     Prima monedă de cinci lei a fost bătută în condiţiile specifice generate de războiul de independenţă.

     După declanşarea unei noi faze a Crizei Orientale, Ro­mânia încheie cu Rusia, în 3/15 aprilie 1877, o convenţie de trecere a trupelor ruse spre Bulgaria. Conform convenţiei cheltuielile armatei ruse pe teritoriul României au fost de­contate de guvernul ţarist la început în aur, iar ulterior în monede de argint. Ca urmare a acestei situaţii, guvernul ro­mân modifică dispoziţiile legii monetare din 1867, prin legea din 13/25 mai 1877, monedele de aur şi argint ale Rusiei primind curs legal şi obligatoriu în România, rubla de argint fiind cotată la 4 lei, iar piesele de 20 de copeici la 0,40 lei⁶. Practic, acest curs era cel stabilit prin legea din 1867, deoa­rece avea în vedere doar cantitatea de metal preţios din pie­sele aflate în circulaţie.

     După încheierea convenţiei, ca urmare a plăţilor făcute pentru aprovizionarea armatei ruse ce trecea spre Bulgaria, au pătruns în ţară mari cantităţi de ruble cu atât mai mult cu cât erau aduse şi piese uzate cumpărate sub valoarea nominală şi puse în circulaţie la valoarea oficială, în vederea realizării unor câştiguri speculative.

     Cantitatea totală de monede de argint introduse în ţară a fost estimată la 40 milioane lei, din care 16,5 milioane lei se afla în circulaţie, iar restul se afla în tezaurul statului sau la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni⁷. Această cantitate mare de monede de argint (monedele de aur au fost tezaurizate sau exportate) a determinat un surplus de numerar în circulaţie, situaţie care va fi reglementată prin legislaţia românească de după martie 1878. În aceste condiţii s-a urmărit retragerea rublelor din circulaţie şi în acelaşi timp baterea unor monede de argint de 5 lei, monede care urmau să absoarbă cantitatea mare de argint rusesc existentă pe piaţă.

     În vederea retragerii rublelor de argint din circulaţie, monedele de 30, 20, 15 şi 10 copeici nu au mai avut curs legal şi obligatoriu în România (M.O. nr.14 din 18/30 ianu­arie 1879), a fost modificat cursul de schimb de la 4 lei la 3,70 şi apoi la 3,50 lei (M.O. nr.258 din 16/28 noiembrie 1880) pen­tru ca la 27 noiembrie /9 decembrie 1880 rubla să înceteze a avea curs legal, urmând a fi primite pentru demo­ne­tizare numai la casieriile statului până la 31 decembrie 1880/12 ianuarie 1881, la cursul de 3,50 lei o rublă⁸.

     Pentru folosirea rublelor de argint primite de pe piaţă pentru demonetizare, a celor aflate la Ministerul de Finanţe sau la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, guvernul hotă­răşte modificarea legii din 14/26 aprilie 1867 şi realizarea unei monede de argint de 5 lei, prin legile din 28 martie/9 aprilie 1879 (Lege pentru baterea monedelor de argint în bucăţi de 5 lei), 22 iunie/4 iulie 1881 (Lege pentru baterea monedelor de argint în bucăţi de 5 lei până la suma de 12.00.000 lei) şi 14/26 aprilie 1882 (Lege pentru fabricarea a 18.000.000 lei in monedă de argint de 5 lei) ⁹.

     Moneda de 5 lei a avut toate caracteristicile monedelor de 5 franci ale ţărilor ce făceau parte din Uniunea Latină deoarece s-a dorit ca această monedă să intre în circuitul monetar mondial, iar noi să devenim membri ai Uniunii (fapte ce nu s-au realizat). În acelaşi timp, noua monedă a creat confuzii în structura sistemului monetar românesc, deoarece titlul de 900‰ făcea ca pe piaţă să circule două tipuri de monede principale de argint, celelalte piese având titlul de 825‰.

     O primă probă a monedei de 5 lei va fi realizată în 1879. Faţă de piesa din 1880, această probă prezintă câteva diferenţe: pe avers efigia domnitorului este spre dreapta, numele gravorului este Leopold Wiener, iar pe revers, alături de titulatura statului, de stemă, valoare şi celelalte semne distinctive (B/ spic de grâu) este prezentat anul 1879 ¹⁰.

  

                                                            5 lei 1880

 

Metal: argint 900 ‰, cupru 100‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 37 mm. Greutate: 25 g. Gravor: KULLRICH. Mo­netăria Bucureşti. Tiraj: 1.800.000 exemplare.

     Pe 27 noiembrie 1880, au fost puse în circulaţie primele monede de 5 lei argint în valoare de 9.000.000 lei. Pe revers, în plan central este prezentată stema României, deasupra ROMANIA, dedesubt, litera B, anul 1880 şi spicul de grâu, iar în părţi, central, valoarea nominală 5 / L, toate aceste simboluri fiind integrate într-un cerc perlat exterior. Pe avers avem inscripţia CAROL I DOMNUL ROMANIEI şi efigia domnului spre stânga, iar de-a lungul cercului perlat exterior este scris numele gravorului, KULLRICH. Moneda are două variante diferenţiate de locul unde este scris numele gravo­rului. La a doua variantă numele gravorului este scris sub efigie ¹¹.

     Între 1880-1885, perioadă în care au fost topite rublele ruseşti, au fost bătute la Monetăria Statului din Bucureşti 9.540.000 de monede de argint de 5 lei, în valoare de 47.700.000 de lei, ceea ce însemna 82,2% din totalul aflat în circulaţie. Din această sumă, 34.575.800 de lei reprezenta suma totală a rublelor retrase din circulaţie şi demonetizate, iar di­fe­renţa de 13.100.000 de lei (împreună cu suma de 6.500.000 de lei necesară pentru baterea altor valori) a fost procurată din alte surse¹².

     Tirajul acestor piese a fost în funcţie de solicitările pie­ţii. În anul 1881 s-a bătut un număr de 4.000.000 de piese, în 1882 s-au bătut 1.100.000 de piese, iar în 1883 se ajunge la 2.300.000 de piese, pentru ca apoi tirajul să scadă la 300.000 de piese în 1884 şi la numai 40.000 de piese în 1885¹³. În acelaşi timp acest tiraj mare a făcut să apară numeroase variante, care astăzi sunt binecu­noscute de specialiştii din domeniu. Pentru anul 1881 sunt cunoscute opt variante, pentru anul 1883 sunt cunoscute trei variante, în timp ce pentru anii 1882, 1884 şi 1885 avem doar câte o variantă. Există unele diferenţe în realizarea unor simboluri de pe avers sau revers, însă cele mai multe sunt generate de tipurile de inscripţii de pe muchie¹⁴.

După asigurarea necesarului pentru piaţă, emisiunea monetară de 5 lei a fost întreruptă. Mai mult, în vederea pre­gătirii trecerii la sistemul monometalism aur au fost luate măsuri, în 1890, de retragere din circulaţie şi de demoneti­zare a 5.000.000  de piese de 5 lei, în valoare de 25 milioane de lei¹⁵.

     În 1900 au fost retrase din circulaţie şi demonetizate 68.850 de piese, în valoare de 344.250  de lei, însă această acţi­une a avut în vedere doar retragerea pieselor uzate, deoarece în anul următor au fost bătute un număr similar de piese¹⁶. Aceaste piese au un diametru mai mare (38 mm), au fost bă­tute la monetăria din Hamburg (deşi păstrează în continuare sigla „B”) şi sunt foarte căutată astăzi de colecţionari, dato­rită rarităţii lor.

     Ultima piesă de 5 lei de argint a fost realizată în 1906, cu ocazia comemorării a celor 40 de ani de domnie ai regelui Carol I. Această piesă, făcând parte dintr-un set (1 leu, 5 lei, 12 1/2 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei şi 100 lei) dedicat acestei oca­zii, are caracteristici diferite faţă de emisiunile anterioare, deşi păstrează diametrul, greutatea, titlul argintului folosit, cercul perlat exterior şi marginea zimţată. Alături de anii „+1866-1906+” pe avers este prezentată efigia spre stânga a regelui din 1906, sub gât fiind iniţialele gravorului A.M., iar pe revers alături de valoarea nominală „+5 lei+” este pre­zentată efigia spre stânga a domnitorului din 1866, iar sub gât numele gravorului A. MICHAUX¹⁷.

     Baterea şi punerea în circulaţie a monedei de 5 lei de argint cu titlul de 900‰ a consolidat sistemul monetar naţi­onal, a revalorizat moneda de argint, a economisit rezervele de aur ale statului, a pregătit condiţiile pentru trecerea la monometalismul aur, a asigurat un raport mai apropiat de situaţia reală dintre monedele de aur şi cele de argint şi a eliminat din funcţia de monedă principală monedele de ar­gint cu valori mai mici de 5 lei¹⁸. În acelaşi timp această acţiune a avut şi o semnificaţie politică, sistemului monetar românesc fiind integrat cu cel al ţarilor din Uniunea Mone­tară Latină.

 

Note:

 

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 166-168.

2.      Ibidem.

3.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 74.

4.      Ibidem, p. 32.

5.      Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 17.

6.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 199.

7.      Ibidem, p. 200.

8.      Ibidem.

9.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române,anii LXX-LXXIV (1976-1980) nr. 124-128, Bucureşti, 1981 p. 412.

10.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, op.cit., p. 75.

11.  George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p.  257.

12.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 203.

13.  Ioan Dogaru,, op.cit., p. 18-19.

14.  http://romaniancoins.org/ro5lei1882.html

15.  http://www.snr-1903.ro/1948-1972/arhiva/10.pdf

16.  Ibidem.

17.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, op.cit., p. 41.

18.  http://numismatica.finantare.ro/index.php?option=com_con­tent&task=view&id=104& Itemid =112

 

ÎNFIINȚAREA SISTEMULUI MONETAR NAȚIONAL. PRIMELE MONEDE ROMÂNEȘTI

ÎNFIINȚAREA SISTEMULUI MONETAR NAȚIONAL. PRIMELE MONEDE ROMÂNEȘTI

 

                                              PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

 În prima jumătate a secolului al XIX-lea circulaţia mo­netară din Principate se realiza prin intermediul a peste 80 de specii monetare din aur, argint sau aramă din diverse ţări europene, fiecare având o valoare specifică diferită de a ce­lorlalte monede datorită cantităţii diferite de aur sau argint din fiecare piesă. Uneori chiar și două monede din aceeași specie aveau valori diferite, datorită uzurii sau deteriorărilor intenţionate diferite. Această situaţie, accentuată și de lipsa unor monede proprii a determinat o gravă dezordine în cir­culaţia monetară, chiar dacă se adoptaseră, ca unitate de mă­sură pentru stabilirea cursului monedelor reale și a preţurilor mărfurilor, leul de calcul.

 O primă încercare legislativă de reglementare a circula­ţiei monetare a fost făcută prin Regulamentele Organice din Ţara Românească (1831) şi Moldova (1832). Prin aceste documente se adoptă bimetalismul, raportul dintre aur şi argint fiind stabilit de stat. Ca etalon aur a fost ales ducatul (galbenul olandez), piesă ce avea 3,49 g. cu titlu 900 ‰, iar ca etalon de argint sfanţul (zwanziger, piesa de 20 creiţari), monedă austriacă ce avea 6,68 g. cu titlu 583 ‰. Ambele monede erau echivalate în lei de calcul (ducatul valora 31 lei şi 20 parale, iar sfanţul 2 lei şi 10 parale). Cursurile celorlalte monede se stabileau tot în lei, în funcţie de valoarea lor faţă de leul de calcul¹.

 O nouă încercare de reglementare a circulaţiei monetare va fi făcută în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Între 1860 şi 1864 au loc trei încercări de introducere a unui nou sistem monetar, urmărindu-se baterea unei monede naţionale numită românat (în 1860 au fost realizate proiectele pentru monedele de: 20 români, 5 români şi 10 centim, iar prin iniţiativa legislativă din 1864 se precizau tipurile de monedă ce urmau a fi fabricate: 20 şi 10 românaţi din aur, 5, 1 şi 1/2 românaţi din argint precum şi cele de 10, 5 şi 1 sutime din bronz²), însă împotrivirea Turciei determină amânarea acestui proiect.

 Problema realizării unui sistem monetar bazat pe o mo­nedă naţională unică, sistem vital pentru dezvoltarea econo­mică a ţării, a fost reluată în 1866. Iniţial, prin proiectul actului de recunoaştere a noului domnitor, Turcia nu per­mite lui Carol I nici emisiunea de monedă, nici conferirea de decoraţii, deși Convenţia de la Paris interzicea Imperiului otoman orice amestec în afacerile interne ale Principatelor, iar Constituţia din 1866 proclama dreptul suveran al ţării de a bate monedă. Guvernul român consideră proiectul inac­ceptabil, argumentul principal fiind că problemele monetare au un caracter intern. Continuarea tratativelor îl determină pe marele vizir Aali pașa ca într-o scrisoare din luna octombrie 1866 adresată guvernului României să revină asupra acestei probleme şi se acceptă baterea monedei proprii, cu condiţia ca aceasta să poarte un semn al Imperiului. Deși această so­luţie este prevăzută în firmanul de investire din 11/23 oc­tombrie 1866, la articolul al III-lea, tratativele continuă, iar Turcia face o nouă concesie, transmisă guvernului român prin scrisoarea din 19 noiembrie /1 decembrie 1866, prin care acceptă ca numai monedele de aur şi argint să poarte semnul distinctiv al Imperiului, în timp ce monedele de aramă puteau fi bătute fără un astfel de semn³.

 Proiectul de lege pentru înfiinţarea unui sistem monetar naţional este discutat în cadrul unei comisii constituită în acest scop, comisie care îşi prezintă raportul la 22 martie /3 aprilie 1867⁴. Raportul recunoaşte necesitatea adoptării unui sistem monetar propriu (monedele trebuiau emise după sis­temul zecimal, având ca model francul francez) și considera că lipsa unui astfel de sistem este un obstacol în dezvoltarea economică a ţării.

 Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale din 14/26 aprilie, 1867, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.89 din 22 apri­lie/4 mai 1867⁵ și va intra în vigoare la 1/13 ianuarie 1868, odată cu punerea în circulaţie a primelor monede românești. Inițiatorii au considerat că prin această lege se instituie un nou sistem monetar, deoarece era înlocuit un alt sistem, al leului de calcul, însă sistemul bazat pe un leu fictiv nu era decât o ficţiune, chiar dacă această situaţie a fost consacrată, datorită situaţiei economice generate de circulaţia monedelor străine, prin dispoziţii legale.

 În primele două articole ale legii se precizează introdu­cerea sistemului zecimal (se renunţă la unitatea monetară cu 40 de subdiviziuni numită parale, trecându-se la o unitate cu 100 părţi numite bani) şi se stabileşte că unitatea monetară a României este leul, ce are cinci grame argint cu titlul de 835 ‰. Legea adopta sistemul monetar bimetalist aur-argint al Uniunii Latine (chiar dacă acest sistem avea unele neajunsuri generare de fluctuaţiile raportului de valoare dintre cele două metale), prevede emiterea de monede din aur de 20 lei, 10 lei şi 5 lei, din argint a pieselor de 2 lei, 1 leu şi 50 bani, iar ca monede divizionare a pieselor de 1, 2, 5 şi 10 bani din bronz. La articolele III-VI erau precizate caracteristicile acestor monede: greutatea, titlurile, dimensi­unile şi toleranţele. Indicându-se conţinutul monede­lor de aur se stabilea greu­tatea leului la 0,3226 g. de aur cu titlul de 900 ‰ (1 kg. de aur reprezenta 3.100 lei), raportul de valoare dintre aur şi argint fiind de 1: 14,38⁶. Articolul IX din lege preciza că din motive financiare urmau să se bate pentru început doar mo­nedele din aramă (65.000.000 piese în valoare de 4.000.000 lei) urmând ca monedele de aur şi argint să fie bătute atunci când vor permite mijloacele financiare. Acest articol a fost adoptat din raţiuni strategice. Folosind ca pretext lipsa resur­selor pentru fabricarea monedelor din aur şi argint se urmă­rea amânarea acestor emisiuni, până când conjunctura ar fi permis evitarea introducerii însemnelor care certificau suze­ranitatea otomană (semiluna sau semiluna cu stele).

 

   

                                                         1 banu 1867 ⁷

 

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 15 mm. Greutate: 1 g. Monetăria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total: 5.000.000 exemplare⁸.

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 1/ BANU/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, sigla monetăriei H (Heaton). Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Watt & Co. Dife­renţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co, plasat în exergă. La monedele de 1 BANU, nu­mele monetăriei este trecut prescurtat (H sau Watt & C) da­torită lipsei de spaţiu. Moneda de 1 BAN este singura piesă la care numele diviziunii leului apare scris sub forma de 1 BANU, deoarece limba română păstra încă la toate cuvintele ce se terminau într-o consoană şi la substantivele terminate în „i” un „u” scurt. Această vocală finală mai apare în nu­mismatica românească doar pe moneda de aur de 20 de lei din 1868. Ulterior, la începutul secolului al XX-lea, Acade­mia Română va reuşi să elimine această vocală finală, astfel că treptat va dispare din scrierea şi vorbirea curentă⁹.

 

                    

                                                             2 bani 1867

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 20 mm. Greutate: 2 g. Monetăria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total: 10.000.000 exemplare¹⁰.

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 2/ BANI/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, monetăria Watt & Co. Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Heaton. Diferenţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co, plasat în exergă.

        

 

                                                               5 bani 1867.

 

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 25 mm. Greutate: 5 g. Monetăria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total:25.000.000 exemplare¹¹.

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 5/ BANI/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, monetăria Watt & Co. Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Heaton. Diferenţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co, plasat în exergă.

           

                                                            10 bani 1867

 

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 30 mm. Greutate: 10 g. Monetă­ria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total: 25.000.000 exemplare¹².

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 10/ BANI/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, monetăria Heaton. Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Watt & Co. Dife­renţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co plasat în exergă.

 Legea din aprilie 1867 face în mai multe rânduri referiri la statele Uniunii Latine, fără să citeze explicit această uni­une monetară. Astfel, la articolul XI se precizează că mone­dele de aur sau argint ale Franței, Belgiei, Italiei și Elveției se vor primi la toate casele ca și monedele legale ale țării, la articolul XII este enunţată convenţia de înfiinţare a Uniunii Latine din 1865, iar la articolul XIII se subliniază preocupa­rea legiuitorului ca monedele să fie identice cu monedele franceze în privinţa titlului, greutăţii, dimensiunii şi toleran­ţei. Prin imitarea sistemului monetar francez și implicit a sistemului Uniunii Latine se încearcă includerea României în zona de influenţă a Franței, situaţie firească, dacă ne gândim la puternicele legături politice și culturale ce s-au dezvoltat de-a lungul anilor.

 Celelalte articole ale legii se refereau la circulaţia şi re­tragerea monedelor, fără însă a face referiri la folosirea ca mijloc de circulaţie a bancnotelor, ceea ce face ca acest sis­tem monetar să fie un sistem exclusiv metalist.

 Monedele de aur şi argint străine existente în circulaţie urmau să fie primite la casieriile publice, la cursul stabilit de o anexă a legii (100 lei noi echivalau cu 270 lei vechi, du­catul austriac echivala 11,75 lei iar sfanţul era 0,84 lei ș.a.¹³) încă șase luni după prima emisiune românească de monede de aur şi argint, iar după această dată curs legal urmau să aibă numai monedele din statele Uniunii Latine. Banii divi­zionari străini îşi încetau cursul legal la șase luni de la emi­siunea monedelor bătute la cele două monetării din Birmin­gham.

 Deoarece o parte din prevederile legii (punerea în cir­culaţie a monedelor de aur şi argint) nu sunt aplicate conti­nuă circulaţia monedelor străine. Metalul preferat folosit în tranzacţiile comerciale rămâne aurul, în special ducaţii sau napoleonii, monedele de argint sau de aramă fiind conside­rate monede ajutătoare. În aceste condiţii bimetalismul pro­movat de legea monetară nu a funcţionat efectiv, chiar dacă a rămas în vigoare până în 1890. Până în 1873 sistemul folo­sit a fost monometalismul aur, iar după această dată (datorită reducerii cantităţii de aur din circulaţie în condiţiile declan­şării unei crize economice în Europa și a creșterii circulaţiei monedelor de argint în condițiile scăderii preţului argintului pe plan internaţional) se trece, treptat, la monometalismul argint.

 Primele monede de aur, de 20 lei, au fost bătute într-un tiraj simbolic, 100 exemplare, în 1868. Deoarece aceste mo­nede aveau pe avers efigia lui Carol I și legenda circulară CAROL I DUMNULU ROMANILORU (fapt ce declan­şează proteste violente din partea Turciei şi Austriei) co­manda este suspendată, iar piesele nu sunt puse în circula­ţie¹⁴.

 Primele monede din argint au fost emise în anul 1870 într-un tiraj de doar 400.000 exemplare. Ele aveau valoarea nominală de 1 leu¹⁵ şi au fost primele monede emise la Mo­netăria Statului din Bucureşti. Baterea acestor monede a însemnat şi un act de independenţă, deoarece ele nu aveau semnul distinctiv propus de Imperiul otoman prin care se dorea sublinierea dependenţei faţă de puterea suzerană (se va reuși evitarea imprimării unui astfel de semn pe toate mone­dele bătute până la obţinerea independenţei) și pentru că aveau imprimate pe avers efigia domnitorului Carol I. Gu­vernul și-a asumat riscul încălcării unei hotărâri a puterii suzerane, fapt ce a determinat proteste repetate din partea Turciei, însă monedele nu au fost retrase din circulaţie.

 Prin adoptarea legii din 14/26 aprilie 1867 leul devine monedă naţională fiind până la primul război mondial una din cele mai puternice monede europene (100 lei = 99,91 franci francezi). Acest sistem monetar a conectat România la sistemele moderne europene, a reglementat circulaţia mone­tară determinând condiţii favorabile pentru dezvoltarea eco­nomiei naţionale și în acelaşi timp a însemnat o nouă afir­mare a dorinţei de independenţă.

 Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la adoptarea Legii pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabri­carea monedelor naţionale, Banca Naţională a României a realizat un set de replici după monedele de 1 BANU, 2 BANI, 5 BANI, 10 BANI din 1867.

     

           Replici după monedele de 1 BANU, 2 BANI, 5 BANI, 10 BANI din 1867¹⁶

 

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul. Dedesubt, în exergă, litera „R”. Cerc per­lat exterior.

Aceste replici au fost realizate din aur cu puritatea de 999‰. Ele au diametrele monedelor originale, însă greutatea este mai mare: 1.75, 3.5, 8.75 şi 17.2 grame. Toate cele 4 replici din set au fost bătută în 250 de exemplare. Faţă de piesele originale, există o singură diferenţă grafică sub pan­glica ce leagă ramurile de laur şi de stejar numele monetăriei este înlocuit de litera „R” de la replică. Toate replicile sunt de calitate B.U., brilliant uncirculated (monedă necirculată, cu lustrul de batere intact). Ele au fost puse în circulaţie la data de 25 aprilie 2007¹⁷.

 

Note:

 

1.      Marian Bolum, Încercări de reglementare a circulaţiei mo­netare în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Elanul, an XIII, nr.115, septembrie 2011.

2.      Marian Bolum, Proiecte şi probe monetare realizate în timpul domniei lui AL. I. Cuza în Alexandru Ioan Cuza şi demnitatea naţională, Editura Sfera, Bârlad, 2011.

3.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 156.

4.      Ibidem, p. 166.

5.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, şi catalogul monedelor emise, vol I, Gale­ria numismatică, Bucureşti, 2009, p. 317.

6.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 170.

7.      http://www.gcoins.net/en/catalog/180/1

8.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 255.

9.      http://romaniancoins.org/ro1banu1867.html

10.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 213.

11.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 31.

12.  http://www.allnumis.ro/moneda/romania/10-bani-1867-heaton-39

13.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 190.

14.  14.Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 28.

15.  15.Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 17.

16.  http://www.coins.ro/comemorative/2007/set-medalii-aur-replici-dupa-monedele-romanesti-din-1867.php

17.  http://romaniancoins.org/ro140anisistemmonetar_replici.html