Emisiunea monetară Sadagura

 

Emisiunea monetară Sadagura

 

                                            PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

 Monedele Sadagura au fost emise în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, încheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi. Ele au circulat în Moldova şi în Ţara Românească între anii 1772-1774.

 Pentru a dispune de o monedă divizionară, care să aibă curs în cele două Principate, în vederea „cumpărării” produ­selor necesare aprovizionării trupelor ruse, comandamentul armatei ţariste de ocupaţie, feldmareşalul conte P. A. Rumi­an­tev a luat iniţiativa realizării unei emisiuni mo­netare. Va­loa­rea nominală a monedelor este dublă, exprimată în parale (sistem monetar turcesc) și în denghi sau copeici (sistem monetar rusesc). Cu această ocazie au fost bătute monede de 1para/3 denghi şi 2 parale/3 copeici.

 

Moneda Sadagura, 1 para/3 denghi, 1772, greutate 10,50 g, diametru 28 mm, muchie cu frunze late de stejar.

 Concesiunea pentru baterea acestor monede este prelu­ata de baronul Petru de Gartemberg-Sadogurski, în urma contractului încheiat la 24 februarie 1771. Prin contract se prevedea plata a 60.000 de ruble pentru privilegiul de a fabrica suma de 500.000 de ruble, însă nu erau prevăzute termene li­mită. Monetăria trebuia să funcţioneze la Iaşi, dar va fi in­stalată pe moşia concesionarului, la Sadagura, lângă Cernă­uţi. Pentru baterea monedelor, armata rusă a pus la dispozi­ţie, ca materie primă, aproximativ 1000 tunuri şi mortiere turceşti (capturate la Akkerman, Benderi, Ismail şi forturile dunărene), cât şi aramă importată din Ungaria, echipamen­tele necesare şi lucrătorii. Dintr-un pud de metal (16,380 kg.) s-a convenit să se bată monede in valoare de 21 ruble şi 60 de copeici.

 Pentru moneda de 1 para/3 denghi au fost pregătite, în 1771, patru modele diferite de probe. În acelaşi timp a fost realizată şi o probă pentru moneda de 5 copeici, însă între timp se renunţă la o astfel de monedă. Din probele de 1 para/3 denghi a fost aleasă doar cea care nu purta cifrul împărătesei Ecaterina a II-a. Feldmareșalul Rumiantev a insistat ca emisiunea să nu fie identificabilă în nici un fel cu Imperiul ţarist. Această măsură lăsa posibilitatea trezoreriei armatei ruse să refuze acceptarea acestor monede. Pentru monedele de 2 parale/3 copeici s-a stabilit modelul definitiv în 1772, după ce a fost realizată şi o probă de argint ce păstra aceleaşi caracteristici ca şi moneda de 1 para/3 denghi.

 Monedele intrate efectiv în circulaţie au pe avers două scuturi ovale, înclinate spre dreapta, deasupra lor aflându-se o coroană princiară, coroana Imperiului ţarist. Scutul din dreapta are stema Moldovei (cap de bour), iar scutul din stânga are stema Ţarii Româneşti (acvilă spre dreapta, având în cioc o cruce cu două braţe, ce stă pe o coroană cu 4 sau 5 vârfuri, având deasupra semiluna conturnată). Legenda este scrisă cu litere chirilice: MON. MOLD:I VALAK (MO­NEDA MOLDOVENEASCĂ ŞI VALAHĂ) şi prezintă di­verse variaţiuni în funcţie de matriţele folosite. Dedesubt, sub două linii orizontale (una groasă şi alta subţire), este trecut milesimul. Pe revers este imprimată, cu litere chirilice, pe 3 sau 4 rânduri, valoarea nominală, încadrată într-un pătrat de 18 sau 22 mm. Cuvântul „para” este subli­niat cu două linii orizontale, una groasă şi alta subţire.       

Moneda Sadagura, 2 parale/3 copeici, 1772, greutate 12,23 g, diametru 35 mm, muchie cu frunze late de stejar.

Între august 1771 şi mai 1773 monetăria a recepţionat tunuri turceşti cântărind peste 30.000 puduri. Din acest metal s-au bătut, între noiembrie 1771 şi aprilie 1774, piese în va­loare de 681.000 ruble în monede de 1 para/3 denghi şi 2 parale/3 copeici. La finalul campaniei baronul Gartemberg a fost acuzat că a bătut monede fără nici un control depăşind de câteva ori valoarea prevăzută. Unii autori au estimat că s-au bătut şi au fost puse în circulaţie monede în valoare de 3.000.000 de ruble.

La retragerea armatei ruse monedele bătute la Sadagura nu au fost preschimbate în monede curente pierzându-şi va­loarea. Acest fapt a produs importante pagube în Principate, deoarece pentru plata produselor, bunurilor sau a serviciilor prestate, populaţia primise mari cantităţi de astfel de mo­nedă.

O parte din monede au ajuns, prin intermediul specu­lanţilor, în Imperiu ţarist chiar dacă autorităţile au luat mă­suri pentru a evita acest lucru. Monedele confiscate, circa 116 puduri, au fost utilizate, în 1788, pentru baterea mone­delor ruseşti de 2 copeici şi 1 copeică la monetăria din Mos­cova. Noile monede vor avea pe avers cifrul împărătesei Ecaterina a II-a, iar pe revers, imaginea Sfântului Gheorghe călare.

Emisiunea monetară Sadagura are caracteristicile unor bani de război: curs forţat, valoare reală inferioară valorii nominale, fără acoperire în metal preţios, valoare nominală exprimată în două sisteme monetare diferite, arie de accep­tare limitată la cele doua Principate, încetarea puterii circu­latorii oficiale odată cu retragerea armatei de ocupaţie.

Din punct de vedere istoric, emisiunea Sadagura este importantă, deoarece este singura emisiune monetară din cele două Principate după închiderea monetăriei lui Dabija Vodă în Moldova şi a lui Mihnea al III-lea în Ţara Româ­nească (următoarea monedă va fi realizată în 1867) şi pentru că poate fi considerată o primă încercare de unificare mone­tară în cele două Principate.

Pentru colecţionari, aceste monede sunt importante (chiar dacă sunt relativ uşor de găsit datorită numărului mare de exemplare bătute), deoarece există foarte multe variante diferite ca desen (datorită diversităţii matriţelor folosite), culoare (tunurile folosite ca materie primă nu erau fabricate din acelaşi aliaj) sau greutate. Datorită acestor caracteristici se poate spune că fiecare monedă Sadagura este unică în felul ei.

 

Bibliografie:

George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bucu­reşti, 1977.

Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precurso­rii lui, vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997.