PRIMELE MONEDE DE ARGINT REALIZATE CONFORM SISTEMULUI MONETAR ADOPTAT ÎN 1867

 

PRIMELE MONEDE DE ARGINT REALIZATE CONFORM SISTEMULUI MONETAR ADOPTAT ÎN 1867

 

                                                        MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

     Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale din 14/26 aprilie 1867¹ prevedea baterea monedelor din aur de 5, 10 şi 20 lei, din argint a pieselor de 50 bani, 1 leu şi 2 lei, iar ca monede divizionare a pieselor de 1, 2, 5 şi 10 bani din aramă. Arti­colul IX din lege preciza că din motive financiare urmau să se bată pentru început doar monedele din aramă, urmând ca monedele de aur şi argint să fie bătute atunci când vor per­mite mijloacele financiare. Acest articol a fost adoptat din raţiuni strategice. Folosind ca pretext lipsa resurselor pentru fabricarea monedelor din aur şi argint se urmărea amânarea acestor emisiuni, până când conjunctura ar fi permis evitarea introducerii însemnelor care certificau suzeranitatea otomană (semiluna sau semiluna cu stele), De asemenea, se avea în vedere baterea de monede cu efigia domnitorului (semn al suveranităţii) şi înfiinţarea unei monetării naţionale.

     Fabricarea monedelor de argint a fost reglementată prin: Legea nr. 989 din18/30 iunie 1868, Comunicatul Ministerului Finanţelor din 26 februarie /10 martie 1870 şi Jurnalul Con­siliului de Miniştri din 9/21 mai 1972².

     Primele monede din argint au fost emise în anul 1870. Ele aveau valoarea nominală de 1 leu și au fost, alături de monedele de 20 lei, primele monede emise la Monetăria Statului din București. Această instituție a fost înfiinţată în februarie 1870³ și a funcţionat, cu unele întreruperi timp de 20 de ani, ultima comandă realizată fiind moneda de 20 lei din 1890. Baterea acestor monede a însemnat și o afirmare a dorinţei de independență deoarece ele nu aveau semnul distinctiv propus de Imperiul otoman prin care se dorea sublini­erea dependenței față de puterea suzerană și pentru că aveau imprimate pe avers efigia domnitorului Carol I. Cu toate protestele Turciei monedele nu au fost însă retrase din cir­culaţie.       

                                                            1 leu 1870 ⁴

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Monetăria Bucureşti. Tiraj: 400.000 exemplare.

Revers: valoarea nominală 1 LEU, anul 1870, cunună formată dintr-o ramură de laur şi una de stejar. Sub panglica ce leagă cele două ramuri se află litera C, iniţiala inginerului C.J. Cândescu, directorul monetăriei din Bucureşti. Cerc perlat exterior.

Avers: CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI, efigia dom­nului spre stânga. Cerc perlat exterior.

     Din literatura de specialitate aflăm că la această monedă există exemplare cu feţele amplasate medalistic şi exemplare obişnuite sau că există piese purtând sigla monetăriei Bucu­reşti. Unii autori consideră piesele cu inițiala monetăriei Bucureşti, litera B, ca fiind probe monetare⁵.

     Emisiunile monetare de argint au fost reluate în anii 1872-1876, într-o nouă formă grafică în care efigia domnito­rului este înlocuită, pentru a evita noi proteste din partea Imperiului otoman, cu alte simboluri: coroana princiară pen­tru monedele de 50 bani și stema țării pentru monedele de 1 leu şi 2 lei.       

                                                        50 bani 1873

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 18 mm. Greutate: 2,5 g. Gravor: R. Stern. Monetăria Bruxelles. Tiraj: 4.810.000 exemplare⁶.

Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, pe două rânduri, valoarea nominală 50 BANI. Cunună împletită din ramuri de laur şi de stejar. Cerc perlat exterior.

Avers: În centru coroana princiară şi anul 1873. Cunună împletită din ramuri de laur şi de stejar. În exergă numele gravorul. Cerc perlat exterior.

 

     

                                                          1 leu 1873

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Gravor: R. Stern. Monetăria Bruxelles. Tiraj: 4.493.393 exemplare⁷.

Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, pe două rânduri, valoarea nominală 1 LEU. Cunună împletită din ramuri de laur şi de stejar. Cerc perlat exterior.

Avers: Stema ţării. Dedesubt numele gravorului, anul 1873 şi semnul monetăriei. Cerc perlat exterior.

Pentru această emisiune există o variantă cu /L /de la LEU întrerupt ⁸.    

                                                            2 lei 1876.

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 27 mm. Greutate: 10 g. Gravor: R. Stern. Monetăria Bruxelles. Tiraj: 653.255 exemplare⁹.

Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, pe două rânduri, valoarea nominală 2 LEI. Cunună împletită din ra­muri de laur şi de stejar. Cerc perlat exterior.

Avers: Stema ţării. Dedesubt numele gravorului, anul 1873 şi semnul monetăriei. Cerc perlat exterior.

     După unii specialişti, sigla folosită de monetăria José Allard din Bruxelles, ce apare pe monedele de 50 bani, 1 leu şi 2 lei din perioada 1872 - 1876, nu este o halteră, ci un portret. Acest lucru se poate observa numai pe monedele aflate într-o stare de conservare excepţională. Se pare că portretul ar fi chipul arhanghelului Mihail, patronul oraşului Bruxelles, chip ce apare şi pe monedele bătute în acest oraş^10.

     Suma totală a monedelor din argint cu valoarea nomi­nala de 50 bani, 1 leu şi 2 lei bătute până la obţinerea inde­pendenţei s-a ridicat la 26.820.000 lei ¹¹.

     Până la realizarea acestor emisiuni tranzacţile comerci­ale se vor face în continuare cu monede străine, fiind prefe­rate în special monedele de aur, ceea ce făcea ca sistemul bimetalist propus prin legea monetară din aprilie 1867 să nu funcţioneze.

     Creşterea emisiunilor monetare de argint s-a datorat scăderii preţului argintului pe piaţa internaţională (guvernul era interesat să cumpere argint ieftin din străinătate şi să-l monetizeze, având de câştigat din diferenţa dintre valoarea reală şi valoarea atribuită prin lege) dar şi crizei europene declanşată în anul 1873, criză ce a determinat reducerea cantităţii de aur de pe piaţă în condiţiile în care exporturile româneşti erau în scădere ¹².

     Realizarea monedelor cu efigia lui Carol I a fost reluată după obţinerea independenţei de stat. Astfel, între anii 1879 -1880 au fost realizate mai multe variante ale monedei de 2 bani şi a primei monede de 5 lei pentru ca în prima parte a anului 1881 să fie realizate ultimele monede cu inscripţia CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI, piesele de 2 bani, 50 bani, 1 leu, 2 lei şi 5 lei ¹³.

       

                                                           1 leu 1881

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Gravor: W. Kullrich. Monetă­ria Viena. Tiraj: 1.800.000 exemplare¹⁴.

Revers: În plan central este prezentată stema ţării, dea­supra ROMÂNIA, dedesubt, litera V, anul 1881 şi spicul de grâu, iar în părţi, central, valoarea nominală 1/ L. Cerc perlat exterior.

Avers: CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI, efigia dom­nului spre stânga. Sub gât numele gravorului. Cerc perlat exterior.

     Proclamarea Regatului la 14/26 martie 1881 va deter­mina schimbări importante şi în domeniul numismaticii. Primele monede cu inscripţia CAROL I REGE AL ROM­NIEI vor fi realizate în a doua parte a anului 1881 sub forma pieselor de 5 lei¹⁵.

     După încoronarea lui Carol I ca rege al României, la 10/22 mai 1881, toate monedele de argint de 1 leu, 2 lei şi 5 lei bătute în următorii 20 de ani vor avea pe avers efigia re­gelui şi inscripţia CAROL I REGE AL ROMÂNIEI, iar pe revers titulatura statului, stema ţării, valoarea nominală, anul apariţiei şi simbolul monetăriei în timp ce monedele de 50 bani din anii 1884, 1885, 1894, 1900 şi 1901 vor avea aver­sul identic, iar pe revers între două ghirlande valoarea nomi­nală şi milesimul.

  Realizarea monedelor de argint de 50 bani, 1 leu, 2 lei cât şi a celor de 5 lei au contribuit la fluidizarea tranzacţiilor comerciale. După 1872, când va începe fabricarea unui nu­măr mare de monede de argint, se modifică structura circu­laţiei monetare, crescând ponderea monedelor de argint faţă de cele de aur. În acelaşi timp monedele străine au fost înlo­cuite din circulaţie, cu monede româneşti.

 

Note:

 

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 166-168.

2.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 412.

3.      Constantin G. Urziceanu, Monete moderne româneşti în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii XXIX- XXXVI, 1935-1942, nr. 83-90, p. 156-165.

4.      http://romaniancoins.org/ro1leu1870.html

5.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, şi catalogul monedelor emise, vol. I, Gale­ria numismatică, Bucureşti, 2009, p. 31.

6.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 256.

7.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 33.

8.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 217.

9.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, op.cit., p. 256.

10.  http://romaniancoins.org/ro50bani1873.html

11.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 191.

12.  Ibidem, p. 195.

13.  Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 17-18.

14.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 223.

15.  Ioan Dogaru, op.cit., p. 18.

 

162 de ani de la Unirea Principatelor Române

     Cercul Militar Iaşi a organizat şi găzduit în data de 21. Ianuarie. 2021 o sesiune de Comunicări şi o Expoziţie numismatico-filatelică, prilejuită de manifestările dedicate aniversării a 162 de ani de la Unirea, având ca temă  " Unirea Principatelor Române şi domnul Alexandru Ioan Cuza în heraldica şi medalistica militară naţională ". Momentul s-a bucurat de prezenţa academicianului Viorel Barbu, Filiala Iaşi, gen, br. dr. Daniel Pop, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată "Podul Înalt" şi al Garnizoanei Iaşi,  Claudia Antăluţă, SNR, Filiala Iaşi şi a multor invitaţi.

    Au susţinut comunicări :

    - prof. dr. Corneliu Andone, Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I":  "Drapelele şi stindardele Armatei Române în perioada 1834 - 1944";

    - dr. Sorin Iftimi, Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi : "Heraldica şi medalistica naţională în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza" ;

    - gen. br. (r) prof. univ. dr. Adrian Stroea, fost comandant al Garnizoanei Focşani :  "Focşanii, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi Unirea ".

    Evenimentul ieşean a fost întregit de vernisajul unei bogate şi valoroase expoziţii temporare, acolo unde au expus şi colegii noştri Gheorghe Gîlcă şi Viorel Bolum, alături de localnicii Claudia Antăluţă şi Ştefan Sălăjan. Piesele expuse de cei doi bârlădeni s-au bucurat de admiraţia şi aprecierea celor prezenţi la eveniment. Vitrinele şi panourile colegilor noştri au conţinut piese numismatice (medalii şi plachete), cât şi filatelice (maxime, cărţi poştale, plicuri aniversare etc).

    Mai trebuie menţionat faptul că elevatul moment a avut loc în frumoasa clădirea a "Cercului Militar", fosta "Casa Oştirii", acolo unde  a funcţionat Minesterul Afacerilor Externe, în timpul Primului Război Mondial,  pe vremea când guvernul României se afla în refugiu la Iaşi.

Florian   Pricop

ÎNFIINȚAREA SISTEMULUI MONETAR NAȚIONAL. PRIMELE MONEDE ROMÂNEȘTI

ÎNFIINȚAREA SISTEMULUI MONETAR NAȚIONAL. PRIMELE MONEDE ROMÂNEȘTI

 

                                              PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

 În prima jumătate a secolului al XIX-lea circulaţia mo­netară din Principate se realiza prin intermediul a peste 80 de specii monetare din aur, argint sau aramă din diverse ţări europene, fiecare având o valoare specifică diferită de a ce­lorlalte monede datorită cantităţii diferite de aur sau argint din fiecare piesă. Uneori chiar și două monede din aceeași specie aveau valori diferite, datorită uzurii sau deteriorărilor intenţionate diferite. Această situaţie, accentuată și de lipsa unor monede proprii a determinat o gravă dezordine în cir­culaţia monetară, chiar dacă se adoptaseră, ca unitate de mă­sură pentru stabilirea cursului monedelor reale și a preţurilor mărfurilor, leul de calcul.

 O primă încercare legislativă de reglementare a circula­ţiei monetare a fost făcută prin Regulamentele Organice din Ţara Românească (1831) şi Moldova (1832). Prin aceste documente se adoptă bimetalismul, raportul dintre aur şi argint fiind stabilit de stat. Ca etalon aur a fost ales ducatul (galbenul olandez), piesă ce avea 3,49 g. cu titlu 900 ‰, iar ca etalon de argint sfanţul (zwanziger, piesa de 20 creiţari), monedă austriacă ce avea 6,68 g. cu titlu 583 ‰. Ambele monede erau echivalate în lei de calcul (ducatul valora 31 lei şi 20 parale, iar sfanţul 2 lei şi 10 parale). Cursurile celorlalte monede se stabileau tot în lei, în funcţie de valoarea lor faţă de leul de calcul¹.

 O nouă încercare de reglementare a circulaţiei monetare va fi făcută în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Între 1860 şi 1864 au loc trei încercări de introducere a unui nou sistem monetar, urmărindu-se baterea unei monede naţionale numită românat (în 1860 au fost realizate proiectele pentru monedele de: 20 români, 5 români şi 10 centim, iar prin iniţiativa legislativă din 1864 se precizau tipurile de monedă ce urmau a fi fabricate: 20 şi 10 românaţi din aur, 5, 1 şi 1/2 românaţi din argint precum şi cele de 10, 5 şi 1 sutime din bronz²), însă împotrivirea Turciei determină amânarea acestui proiect.

 Problema realizării unui sistem monetar bazat pe o mo­nedă naţională unică, sistem vital pentru dezvoltarea econo­mică a ţării, a fost reluată în 1866. Iniţial, prin proiectul actului de recunoaştere a noului domnitor, Turcia nu per­mite lui Carol I nici emisiunea de monedă, nici conferirea de decoraţii, deși Convenţia de la Paris interzicea Imperiului otoman orice amestec în afacerile interne ale Principatelor, iar Constituţia din 1866 proclama dreptul suveran al ţării de a bate monedă. Guvernul român consideră proiectul inac­ceptabil, argumentul principal fiind că problemele monetare au un caracter intern. Continuarea tratativelor îl determină pe marele vizir Aali pașa ca într-o scrisoare din luna octombrie 1866 adresată guvernului României să revină asupra acestei probleme şi se acceptă baterea monedei proprii, cu condiţia ca aceasta să poarte un semn al Imperiului. Deși această so­luţie este prevăzută în firmanul de investire din 11/23 oc­tombrie 1866, la articolul al III-lea, tratativele continuă, iar Turcia face o nouă concesie, transmisă guvernului român prin scrisoarea din 19 noiembrie /1 decembrie 1866, prin care acceptă ca numai monedele de aur şi argint să poarte semnul distinctiv al Imperiului, în timp ce monedele de aramă puteau fi bătute fără un astfel de semn³.

 Proiectul de lege pentru înfiinţarea unui sistem monetar naţional este discutat în cadrul unei comisii constituită în acest scop, comisie care îşi prezintă raportul la 22 martie /3 aprilie 1867⁴. Raportul recunoaşte necesitatea adoptării unui sistem monetar propriu (monedele trebuiau emise după sis­temul zecimal, având ca model francul francez) și considera că lipsa unui astfel de sistem este un obstacol în dezvoltarea economică a ţării.

 Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale din 14/26 aprilie, 1867, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.89 din 22 apri­lie/4 mai 1867⁵ și va intra în vigoare la 1/13 ianuarie 1868, odată cu punerea în circulaţie a primelor monede românești. Inițiatorii au considerat că prin această lege se instituie un nou sistem monetar, deoarece era înlocuit un alt sistem, al leului de calcul, însă sistemul bazat pe un leu fictiv nu era decât o ficţiune, chiar dacă această situaţie a fost consacrată, datorită situaţiei economice generate de circulaţia monedelor străine, prin dispoziţii legale.

 În primele două articole ale legii se precizează introdu­cerea sistemului zecimal (se renunţă la unitatea monetară cu 40 de subdiviziuni numită parale, trecându-se la o unitate cu 100 părţi numite bani) şi se stabileşte că unitatea monetară a României este leul, ce are cinci grame argint cu titlul de 835 ‰. Legea adopta sistemul monetar bimetalist aur-argint al Uniunii Latine (chiar dacă acest sistem avea unele neajunsuri generare de fluctuaţiile raportului de valoare dintre cele două metale), prevede emiterea de monede din aur de 20 lei, 10 lei şi 5 lei, din argint a pieselor de 2 lei, 1 leu şi 50 bani, iar ca monede divizionare a pieselor de 1, 2, 5 şi 10 bani din bronz. La articolele III-VI erau precizate caracteristicile acestor monede: greutatea, titlurile, dimensi­unile şi toleranţele. Indicându-se conţinutul monede­lor de aur se stabilea greu­tatea leului la 0,3226 g. de aur cu titlul de 900 ‰ (1 kg. de aur reprezenta 3.100 lei), raportul de valoare dintre aur şi argint fiind de 1: 14,38⁶. Articolul IX din lege preciza că din motive financiare urmau să se bate pentru început doar mo­nedele din aramă (65.000.000 piese în valoare de 4.000.000 lei) urmând ca monedele de aur şi argint să fie bătute atunci când vor permite mijloacele financiare. Acest articol a fost adoptat din raţiuni strategice. Folosind ca pretext lipsa resur­selor pentru fabricarea monedelor din aur şi argint se urmă­rea amânarea acestor emisiuni, până când conjunctura ar fi permis evitarea introducerii însemnelor care certificau suze­ranitatea otomană (semiluna sau semiluna cu stele).

 

   

                                                         1 banu 1867 ⁷

 

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 15 mm. Greutate: 1 g. Monetăria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total: 5.000.000 exemplare⁸.

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 1/ BANU/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, sigla monetăriei H (Heaton). Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Watt & Co. Dife­renţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co, plasat în exergă. La monedele de 1 BANU, nu­mele monetăriei este trecut prescurtat (H sau Watt & C) da­torită lipsei de spaţiu. Moneda de 1 BAN este singura piesă la care numele diviziunii leului apare scris sub forma de 1 BANU, deoarece limba română păstra încă la toate cuvintele ce se terminau într-o consoană şi la substantivele terminate în „i” un „u” scurt. Această vocală finală mai apare în nu­mismatica românească doar pe moneda de aur de 20 de lei din 1868. Ulterior, la începutul secolului al XX-lea, Acade­mia Română va reuşi să elimine această vocală finală, astfel că treptat va dispare din scrierea şi vorbirea curentă⁹.

 

                    

                                                             2 bani 1867

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 20 mm. Greutate: 2 g. Monetăria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total: 10.000.000 exemplare¹⁰.

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 2/ BANI/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, monetăria Watt & Co. Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Heaton. Diferenţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co, plasat în exergă.

        

 

                                                               5 bani 1867.

 

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 25 mm. Greutate: 5 g. Monetăria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total:25.000.000 exemplare¹¹.

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 5/ BANI/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, monetăria Watt & Co. Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Heaton. Diferenţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co, plasat în exergă.

           

                                                            10 bani 1867

 

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 30 mm. Greutate: 10 g. Monetă­ria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total: 25.000.000 exemplare¹².

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 10/ BANI/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, monetăria Heaton. Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Watt & Co. Dife­renţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co plasat în exergă.

 Legea din aprilie 1867 face în mai multe rânduri referiri la statele Uniunii Latine, fără să citeze explicit această uni­une monetară. Astfel, la articolul XI se precizează că mone­dele de aur sau argint ale Franței, Belgiei, Italiei și Elveției se vor primi la toate casele ca și monedele legale ale țării, la articolul XII este enunţată convenţia de înfiinţare a Uniunii Latine din 1865, iar la articolul XIII se subliniază preocupa­rea legiuitorului ca monedele să fie identice cu monedele franceze în privinţa titlului, greutăţii, dimensiunii şi toleran­ţei. Prin imitarea sistemului monetar francez și implicit a sistemului Uniunii Latine se încearcă includerea României în zona de influenţă a Franței, situaţie firească, dacă ne gândim la puternicele legături politice și culturale ce s-au dezvoltat de-a lungul anilor.

 Celelalte articole ale legii se refereau la circulaţia şi re­tragerea monedelor, fără însă a face referiri la folosirea ca mijloc de circulaţie a bancnotelor, ceea ce face ca acest sis­tem monetar să fie un sistem exclusiv metalist.

 Monedele de aur şi argint străine existente în circulaţie urmau să fie primite la casieriile publice, la cursul stabilit de o anexă a legii (100 lei noi echivalau cu 270 lei vechi, du­catul austriac echivala 11,75 lei iar sfanţul era 0,84 lei ș.a.¹³) încă șase luni după prima emisiune românească de monede de aur şi argint, iar după această dată curs legal urmau să aibă numai monedele din statele Uniunii Latine. Banii divi­zionari străini îşi încetau cursul legal la șase luni de la emi­siunea monedelor bătute la cele două monetării din Birmin­gham.

 Deoarece o parte din prevederile legii (punerea în cir­culaţie a monedelor de aur şi argint) nu sunt aplicate conti­nuă circulaţia monedelor străine. Metalul preferat folosit în tranzacţiile comerciale rămâne aurul, în special ducaţii sau napoleonii, monedele de argint sau de aramă fiind conside­rate monede ajutătoare. În aceste condiţii bimetalismul pro­movat de legea monetară nu a funcţionat efectiv, chiar dacă a rămas în vigoare până în 1890. Până în 1873 sistemul folo­sit a fost monometalismul aur, iar după această dată (datorită reducerii cantităţii de aur din circulaţie în condiţiile declan­şării unei crize economice în Europa și a creșterii circulaţiei monedelor de argint în condițiile scăderii preţului argintului pe plan internaţional) se trece, treptat, la monometalismul argint.

 Primele monede de aur, de 20 lei, au fost bătute într-un tiraj simbolic, 100 exemplare, în 1868. Deoarece aceste mo­nede aveau pe avers efigia lui Carol I și legenda circulară CAROL I DUMNULU ROMANILORU (fapt ce declan­şează proteste violente din partea Turciei şi Austriei) co­manda este suspendată, iar piesele nu sunt puse în circula­ţie¹⁴.

 Primele monede din argint au fost emise în anul 1870 într-un tiraj de doar 400.000 exemplare. Ele aveau valoarea nominală de 1 leu¹⁵ şi au fost primele monede emise la Mo­netăria Statului din Bucureşti. Baterea acestor monede a însemnat şi un act de independenţă, deoarece ele nu aveau semnul distinctiv propus de Imperiul otoman prin care se dorea sublinierea dependenţei faţă de puterea suzerană (se va reuși evitarea imprimării unui astfel de semn pe toate mone­dele bătute până la obţinerea independenţei) și pentru că aveau imprimate pe avers efigia domnitorului Carol I. Gu­vernul și-a asumat riscul încălcării unei hotărâri a puterii suzerane, fapt ce a determinat proteste repetate din partea Turciei, însă monedele nu au fost retrase din circulaţie.

 Prin adoptarea legii din 14/26 aprilie 1867 leul devine monedă naţională fiind până la primul război mondial una din cele mai puternice monede europene (100 lei = 99,91 franci francezi). Acest sistem monetar a conectat România la sistemele moderne europene, a reglementat circulaţia mone­tară determinând condiţii favorabile pentru dezvoltarea eco­nomiei naţionale și în acelaşi timp a însemnat o nouă afir­mare a dorinţei de independenţă.

 Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la adoptarea Legii pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabri­carea monedelor naţionale, Banca Naţională a României a realizat un set de replici după monedele de 1 BANU, 2 BANI, 5 BANI, 10 BANI din 1867.

     

           Replici după monedele de 1 BANU, 2 BANI, 5 BANI, 10 BANI din 1867¹⁶

 

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul. Dedesubt, în exergă, litera „R”. Cerc per­lat exterior.

Aceste replici au fost realizate din aur cu puritatea de 999‰. Ele au diametrele monedelor originale, însă greutatea este mai mare: 1.75, 3.5, 8.75 şi 17.2 grame. Toate cele 4 replici din set au fost bătută în 250 de exemplare. Faţă de piesele originale, există o singură diferenţă grafică sub pan­glica ce leagă ramurile de laur şi de stejar numele monetăriei este înlocuit de litera „R” de la replică. Toate replicile sunt de calitate B.U., brilliant uncirculated (monedă necirculată, cu lustrul de batere intact). Ele au fost puse în circulaţie la data de 25 aprilie 2007¹⁷.

 

Note:

 

1.      Marian Bolum, Încercări de reglementare a circulaţiei mo­netare în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Elanul, an XIII, nr.115, septembrie 2011.

2.      Marian Bolum, Proiecte şi probe monetare realizate în timpul domniei lui AL. I. Cuza în Alexandru Ioan Cuza şi demnitatea naţională, Editura Sfera, Bârlad, 2011.

3.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 156.

4.      Ibidem, p. 166.

5.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, şi catalogul monedelor emise, vol I, Gale­ria numismatică, Bucureşti, 2009, p. 317.

6.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 170.

7.      http://www.gcoins.net/en/catalog/180/1

8.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 255.

9.      http://romaniancoins.org/ro1banu1867.html

10.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 213.

11.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 31.

12.  http://www.allnumis.ro/moneda/romania/10-bani-1867-heaton-39

13.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 190.

14.  14.Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 28.

15.  15.Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 17.

16.  http://www.coins.ro/comemorative/2007/set-medalii-aur-replici-dupa-monedele-romanesti-din-1867.php

17.  http://romaniancoins.org/ro140anisistemmonetar_replici.html

 

Medalia Mihai Eminescu

            La împlinirea a 100 de ani de la trecerea în neființă a poetului Mihai Eminescu, Secția Numismatică Bârlad a comemorat acest moment prin emiterea unei medalii.

Pe avers, în plan central, avem efigia poetului cu privirea spre stânga, gravată dupa prima fotografie, realizată la vârsta de 19 ani. Efigia este încadrata de anii 1850 și 1889 în stânga și dreapta, iar jos de anul 1989. În partea superioară, circular, este scris CENTENARUL EMINESCU și în partea inferioară două ramuri de stejar.

Reversul cuprinde central, pe patru randuri orizontale urmatoarea strofă: CE-ȚI DORESC EU ȚIE, DULCE ROMÂNIE,/ ȚARA MEA DE GLORII, ȚARA MEA DE DOR?/ BRȚELE NERVOASE ARMA DE TĂRIE,/ LA TRECUTU-ȚI MARE, MARE VIITOR!. Sub versuri este reprodusă semnătura lui Mihai Eminescu. Deasupra versului este gravată sigla Societății Numismatice Române. În partea superioară, circular, este scris SOCIETATEA NUMISMATICA ROMANA, iar în partea de jos, încadrată de două ramuri de laur, SECTIA BIRLAD.

Artistul gravor al acestei medalii este Constantin Dumitrescu, semnătura lui fiind pe avers C.D., sub efigie. Medalia s-a realizat într-un tiraj de 100 de bucați din aluminiu eloxat și 10 bucați din tombac și are diametrul de 60 de mm.

 Costel Oportov

ÎNCERCĂRI DE REGLEMENTARE A CIRCULAŢIEI MONETARE ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

 ÎNCERCĂRI DE REGLEMENTARE A CIRCULAŢIEI MONETARE ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA 

                                        PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

 La începutul secolului al XIX-lea circulaţia monetară din Principate se desfăşura în condiţii dificile datorită lipsei unei monede naţionale şi existenţei pe piaţă a numeroase monede străine, în special turceşti, ruseşti sau austriece: pi­astru turcesc, monede de 20 de kreutzeri, rubla rusească, mah­mu­deua, icosarul, ducatul unguresc, moneda de 20 de franci, ducatul (galbenul) austriac, ducatul olandez, lira ster­lină, talerul de Prusia ş.a. O mare parte din moneda aflată în circulaţie este însă din metal comun cu valoare in­trinsecă inferioară celei de schimb.

 În această perioadă circulau în Principate peste 80 de semne monetare diferite ca aliaj şi sistem ponderal, ceea ce a determinat o gravă dezordine în circulaţia monetară. Mai mult, fluctuaţiile numeroaselor cursuri de schimb favorizau speculaţiile comerciale, ceea ce însemna pierderi importante pentru populaţie, prin diferenţa de curs, dar şi pentru stat, în special în relaţiile cu puterea suzerană faţă de care aveam de făcut diverse deconturi sau plăţi. Datorită necesităţii realiză­rii plăţilor în moneda cerută de creditor (visteria statului, de exemplu, nu primea monede turceşti, ci doar piese de bună calitate) creşte importanţa economică a zarafilor, care vor folosi cursul de schimb al diverselor monede pentru realiza­rea unor operaţiuni speculative.

 Leul de calcul, divizat în 40 de parale, nu putea regle­menta circulaţia monetară în Principate, în condiţiile în care nu exista o singură monedă în circulaţie. Preţurile erau ex­primate în lei sau parale de calcul, însă plata se realiza cu monedele existente în circulaţie.

       Practica introducerii de monedă cu titlu inferior pentru aprovizionarea trupelor străine aflate în Principate continuă şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

 În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 este bătută o monedă de argint la Sankt Petersburg, ce imita „leii” tur­ceşti (turcii au imitat talerul-leu olandez, bătând piaştri de argint cu „leu”), ce a fost utilizată în locul monedelor ruseşti de argint, astfel că vechile monede, având un titlu superior, au devenit obiect de speculaţie financiară în Moldova, fiind topite în lingouri sau chiar scoase din ţară¹.

 După Tratatul de la Adrianopol din 1829, Principatele se vor bucura de o autonomie administrativă lărgită şi vor beneficia de înlăturarea monopolului otoman asupra comer­ţului, ceea ce determină creşterea producţiei, datorită intensi­ficării activităţilor economice, însă circulaţia monetară se confruntă cu aceleaşi probleme.

 Pătrunderea de monedă străină sau a banilor de hârtie ruseşti (asignate) şi austrieci (Wiener Stadtbank), prin inter­mediul armatelor de ocupaţie continuă, ceea ce determină creşterea haosului monetar. După o statistică a generalului Kiseleff între 1828-1831, trupele ruseşti au adus în Princi­pate echivalentul a 600.000.000 lei², sumă ce se adăuga la monede aflate deja in circulaţie.

 O primă încercare legislativă de reglementare a circula­ţiei monetare a fost făcută prin Regulamentele Organice din Ţara Românească (1831) şi Moldova (1832). Prin aceste documente se adoptă bimetalismul, raportul dintre aur şi argint fiind stabilit de stat. Ca etalon aur a fost ales ducatul (galbenul olandez), piesă ce avea 3,49 g. cu titlu 900 ‰, iar ca etalon de argint, sfanţul (zwanziger, piesa de 20 creiţari), monedă austriacă ce avea 6,68 g. cu titlu 583 ‰. Ambele monede erau echivalate în lei de calcul: ducatul valora 31 lei şi 20 parale, iar sfanţul 2 lei şi 10 parale³. Cursurile celor­lalte monede se stabileau tot în lei, în funcţie de valoarea lor faţă de leul de calcul.

Reglementările monetare prevăzute în Regulamentele Organice au uniformizat cursurile în cele două Principate, realizând practic o uniune monetară, însă nu au rezolvat pro­blemele circulaţiei monetare, deoarece era stabilit un raport fix între aur şi argint, în condiţiile în care preţurile pe piaţă ale celor două metale erau fluctuante, iar moneda etalon era o monedă fictivă, de calcul.

 Pentru informarea populaţiei asupra raportului de schimb dintre diversele monede ce circulau în Principate din 1830 începe publicarea în presă, a cursului monedelor de la Istanbul, pentru ca din decembrie 1833 această măsură să fie consacrată oficial în Ţara Românească.

 În condiţiile în care pe piaţă circulau un mare număr de monede de aur falsificate sau deteriorate, fapt ce permitea realizarea unor acţiuni speculative s-a hotărât realizarea unor greutăţi speciale, din bronz, pentru verificarea monedelor de aur mai importante, ce aveau curs în ambele Principate: du­catul austriac sau olandez, dublonul austriac sau turcesc, galbenul turcesc, polul imperial turcesc, irmilicul de 16 sau de 14 lei, polul irmilic de 8 sau de 7 lei, rubiaua, ş.a. Din literatura de specialitate aflăm că o astfel de piesă a fost rea­lizată în Ţara Românească în 1834 fiind destinată verificării greutăţii ducatului austriac şi ducatului olandez⁴. În Moldova astfel de greutăţi au fost realizate în timpul domniei lui Mi­hail Sturdza (în 1834, 1837, 1847, 1849) şi în timpul lui Gri­gore Alexandru Ghica (în 1849)⁵. Ele erau numite pietre de cumpănă, pietre de vistierie sau ponduri monetare.

 

Pond monetar pentru irmilic de 7 lei, 13,3 grăunţe/0,774 g.⁶, Mihail Sturdza (1834-1849)

 

 Folosirea pondurilor monetare pentru verificarea greu­tăţilor monedelor este prevăzută de Jurnalul Sfatului Ţării Româneşti din mai 1834 şi de Decretul nr. 643 al Divanului Moldovei din ianuarie 1837, unitatea de greutate în cântări­rea monedelor de aur, fiind grăuntele (în Moldova avea 0,0534 g.)⁷. Prin această legislaţie se urmărea interzicerea pătrunderii monedelor otomane cu un titlu scăzut de argint, ce erau introduse fraudulos şi era reglementată circulaţia monedelor uzate în scopul îmbunătăţirii circulaţiei monetare şi protejării populaţiei (visteria îşi proteja veniturile, accep­tând doar monede cu titlu superior). În acest scop visteriile celor două ţări puneau la dispoziţia autorităţilor locale şi a negustorilor astfel de piese prin care se urmărea întărirea controlului ponderal oficial.

 

 

Pond monetar pentru dublonul austriac,

130grăunţe/6,942 g.⁸, Grigore Alexandru Ghica (1849-1856)

 

 Eficienţa pietrelor de vistierie a fost destul de redusă, deoarece existau diferenţe de greutate între ele, datorită im­perfecţiunilor rezultate din procesul de fabricaţie, datorită uzurii produse de circulaţie, cât şi a reducerii de greutate realizată voit de către speculanţi. Această situaţie îi avantaja pe cămătari şi pe zarafi, deoarece aceştia, cunoscând caracte­risticile monedelor de aur aflate în circulaţie (erau singurii care puteau aprecia uzura curentă sau deteriorarea intenţio­nată, singurii care cunoşteau situaţia cererii şi a ofertei de pe piaţă, cât şi cotele burselor din principalele capitale euro­pene) şi ale pietrelor de vistierie, utilizau uneori două rânduri de pietre: un rând când vindeau şi altul când cumpărau, câş­tigând astfel de două ori pe seama celor care erau nevoiţi să facă astfel de operaţiuni.

 O parte din monedele de aur din Principate erau expor­tate în scopuri speculative, deoarece valoarea galbenilor era, conform Regulamentului Organic, de 31 de lei şi 20 parale, adică 1260 parale, în timp ce la Istanbul era, în 1836, de 1780 parale. Pentru a limita astfel de operaţii în 1837 se sta­bileşte echivalenţa leului de calcul la 60 de parale iar în 1843 la 80 de parale⁹. Mai mult, în Moldova, se stabileşte desfi­inţarea leului de calcul, însă măsura nu este viabilă deoarece pentru uşurarea tranzacţiilor toate monedele trebuiau rapor­tate la o monedă unică, fie ea şi de calcul.

 Pentru înlăturarea din circulaţie a numeroaselor monede mărunte străine lipsite de valoare se încearcă baterea unei monede divizionare autohtone, însă statutul Principatelor nu favoriza o astfel de măsură. În Moldova, Mihail Sturdza se pare că ar fi comandat la Viena ştanţe pentru realizarea unor monede, însă apariţia acestei ştiri în unele ziare străine îl determină pe domn să dea o dezminţire (după unii autori a încercat să emită o monedă de 5 copeici/10 parale) ¹⁰. În Ţara Românească, Barbu Ştirbei încearcă să emită monedă divizi­onară de bilion (după unii autori din epocă, chiar a fost pusă în circulaţie), însă opoziţia puterii suzerane determină opri­rea acestui proiect¹¹.

 Leul de calcul nu mai corespundea economiei româ­neşti, ce se afla în plin proces de dezvoltare, iar un sistem monetar unitar bazat pe o monedă naţională unică devenise o necesitate naţională. O nouă încercare de reglementare a circulaţiei monetare va fi făcută în timpul domniei lui Ale­xandru Ioan Cuza, când se va urmări baterea unei monede numită romanat^12,, însă împotrivirea Turciei determină amâ­narea acestui proiect până în aprilie 1867 când, prin legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar leul devine mo­nedă naţională.

 

 Note:

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.115.

2.      Ibidem, p.116.

3.      Ibidem.

4.      Radu Ocheşanu, Piatra visteriei Ţării Româneşti din anul 1834 în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anul LXXX- LXXXV, 1986-1991 Bucureşti, p.223-226.

5.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p.117.

6.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p.107.

7.      Ibidem, p.105.

8.      Ibidem, p.107.

9.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p.118.

10.  Ibidem, p.118-119.

11.  Ibidem, p.120.

Marian Bolum, Proiecte şi probe monetare realizate în timpul domniei lui Al. I. Cuza în Alexandru Ioan Cuza şi demnitatea naţională, Editura Sfera, Bârlad, 2011.