CIRCULAŢIA MONETARĂ ÎN MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ DUPĂ ÎNCETAREA EMISIUNILOR AUTOHTONE

 

CIRCULAŢIA MONETARĂ ÎN MOLDOVA ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ DUPĂ ÎNCETAREA EMISIUNILOR AUTOHTONE

                                                                            PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD 

 După încetarea emisiunilor monetare ale Ţărilor Ro­mâne se intensifică pătrunderea monedelor străine.

 Emisiunile monetare ale Ţării Româneşti încetează în timpul domniei lui Basarab Ţepeluş (1477-1481). Până la apariţia sistemului monetar modern vor mai fi doar două încercări de a emite monedă: în anul 1658, când Mihnea III (1658-1659) bate şilingi cu propria efigie şi în anul 1713 când Constantin Brâncoveanu (1688-1714) realizează o serie de monede-medalii din aur şi argint cu ocazia celebrării a 25 de ani de domnie.

 Piaţa internă din Ţara Românească era dominată de as­prul otoman (impus de intensificarea dominaţiei otomane încă din secolul al XV-lea când înlocuieşte treptat ducaţii munteni), de florinul unguresc de aur numit în documentele vremii zlot unguresc (se impune după devalorizarea masivă a asprului, datorită greutăţii constante şi a titlului de 979-989/1000¹) şi de dinarul unguresc de argint numit uneori ban sau aspru ban. Până la sfârşitul secolului al XVI-lea, 1 aspru era egal cu 2 dinari iar 1 florin era egal cu 100 dinari².

 La jumătatea secolului al XVI-lea apare dirhemul oto­man ce valora 5 aspri (în urma devalorizării va ajunge 8-12 aspri), talerul de argint emis de Spania sau de Imperiul ro­mano-german şi mai ales talerul-leu emis de Provinciile Unite pentru ca în timpul lui Mihai Viteazul să pătrundă masiv triplul gros de argint sau troiacul emis de Ştefan Bathori şi Sigismund al III-lea pentru Polonia, Lituania şi Riga. Un taler era egal cu 12 triplu groşi³.

 Triplu gros polonez va fi folosit tot mai des în tranzac­ţiile comerciale, fiind cel mai important nominal din catego­ria monedelor mijlocii până la începutul secolului al XVIII-lea.

 Odată cu triplii groşi polonezi pătrund în Ţările Ro­mâne, la sfârşitul secolului al XVI-lea, polgroşii (1/2 groşi), însă rolul lor în circulaţia monetară va fi modest, datorită deprecierii rapide, chiar dacă vor fi prezenţi până la sfârşitul secolului al XVI-lea (vor veni mai ales din Transilvania, unde aveau un rol mai important). Tot în această perioadă circulaţia monetară va fi completată de piesele de 1 şi 6 groşi, în timp ce pentru necesarul de piese mari vor fi folo­site monedele de 28 struveri⁴ emise de oraşele imperiale Emden şi Oldenburg de către împăraţii Ferdinand al II-lea şi Ferdinand al III-lea.

 În Moldova emisiunile monetare proprii continuă până la sfârşitul secolului al XVI-lea, chiar dacă au existat unele întreruperi sau sistemul monetar este schimbat frecvent dato­rită unor situaţii conjuncturale. Astfel, Bogdan al III-lea (1504-1517) şi Ştefan al IV-lea (1517-1527) emit în continu­are groşi, iar Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561 / 1564-1568) şi Ştefan Tomşa (1563-1564) dinari, după modelul celor ungureşti. Despot Vodă (1561-1563) emite la Suceava între 1562 şi 1563 taleri de argint, ducaţi din aur, taleri, orţi, dinari din argint şi oboli (mangâri) din aramă⁵ în timp ce Ioan Vodă cel Viteaz (1572-1574) încearcă să impună acceaua de aramă⁶, după sistemul monetar otoman. La sfâr­şitul secolului, Ştefan Răzvan (1595, aprilie-august) şi Iere­mia Movilă (1595-1600 / 1600-1606) emit triplu groşi de argint, după sistemul monetar polonez. Toate aceste emisiuni monetare vor avea însă un rol minor în circulaţia monetară a Moldovei.

 Pentru prima jumătate a secolului al XVI-lea se con­stată falsificarea masivă a poltgroşilor emişi de regii Poloniei pentru Lituania, fapt ce apare in două documente poloneze din 1526 şi 1532⁷.

 Împreună cu monedele autohtone au circulat şi un nu­măr important de monede străine. Astfel, în documente sunt frecvente menţiunile referitoare la zloţii tătărăşti sau la du­catul veneţian de aur, pentru ca din a doua jumătate a seco­lului al XVI-lea să fie atestat talerul-leu⁸ emis după 1575 de Provinciile Unite (se impune datorită valorii sale cât şi prin numărul mare de piese care circulă în această zonă).

 

Taler-leu olandez, emis în 1660 

De la leul rampant de pe avers, talerii olandezi vor purta denumirea prescurtată de lei, denumire care va fi preluata in 1867 de moneda noastră naţională.

În secolului al XVII-lea circulaţia monetară din Ţara Românească şi Moldova este dominată de talerul-leu emis de Provinciile Unite, chiar dacă Mihnea al III-lea (1658-1659) emite în 1658 un nominal de tipul şilingului baltic (din bronz şi din argint) iar Eustatie Dabija (1661-1665) redeschide monetăria de la Suceava în 1662 şi bate un şiling de bronz, cu numele său, numit şalău, după sistemul monetar polonez. De altfel, monetăria de la Suceava va produce pe scară largă în perioada următoare şilingi falsificaţi după piesele emise pentru Polonia sau pentru oraşele Riga şi Elbing, ceea ce va determina declanşarea unei crize financiare în regatul polon.

Asprul turcesc este eliminat din circulaţia Ţărilor Ro­mâne datorită devalorizării masive, locul său fiind luat, înce­pând cu anul 1687 când sultanul Süleyman al II-lea încearcă să rezolve criza monetară a Imperiului otoman, de un nomi­nal de argint cântărind 19,24 grame cu titlul de 833/1000 numit piastru⁹. Această piesă, divizată în 40 de parale (para), va concura talerul-leu (chiar dacă avea o valoare mai redusă) cunoscând o mare răspândire şi în Ţările Române, în condi­ţiile accentuării dominaţiei politice şi economice otomane.

La începutul secolului al XVIII-lea, datorită ocupării Ţărilor de Jos de armatele austriece, emisiunea talerilor-lei încetează astfel că locul lor este luat treptat de piaştri (guruşi), care vor deveni lei turceşti, iar din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de talerii Mariei Tereza¹⁰ şi talerii spanioli (colonaţii).

Alături de aceste monede au mai circulat in ambele ţări florinii ungureşti de aur şi ţechinii veneţieni (galbeni vene­tici), cât şi monede de argint poloneze (troiaci numiţi costande în Ţara Românească şi potronici în Moldova) sau dinarii ungureşti (pinegi).

În secolului al XVIII-lea circulaţia monetară a fost in­fluenţată de războaiele dintre Austria, Rusia şi Turcia fiecare armată de ocupaţie aducând în Ţările Române importante cantităţi de monedă, în special de valoare redusă, însă struc­tura circulaţiei monetare era dominată de piesele otomane.

 În acelaşi timp mai circulau ţechinii veneţieni, ducaţii olandezi, scuzii imperiali şi poloni, rublele ruseşti, realii spanioli, scuzii din Ragusa, toate aceste monede având cur­suri variabile în funcţie de situaţia politică sau economică a momentului.

 În timpul războiului ruso-turc din 1769-1774 din iniţia­tiva comandamentului armatei ruse de ocupaţie este pusă în circulaţie o monedă divizionară de bronz de 1 para//3 denghi şi una de 2 parale//3 copeici¹¹ prin care se urmărea „plata” produselor necesare aprovizionării trupelor. Moneda, bătută la Sadagura¹² între anii 1772-1774, avea putere circulatorie în ambele Principate și poate fi considerată o primă încercare de unificare monetară (pe avers erau stemele celor două Ţări Românești sub coroana Imperiului ţarist) însă avea toate caracteristicile unei emisiuni de bani de război, deoarece avea un curs forţat, valoarea nominală era exprimată în doua sisteme monetare diferite, iar la retragerea armatei ruse nu va fi preschimbată în monedă curentă, pierzându-şi valoarea, ceea ce a însemnat pagube mari pentru populaţie.

 Datorită popularităţii sale, talerul-leu a ajuns să fie identificat, după încetarea efectivă a circulaţiei sale, cu însăşi noţiunea de monedă. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a apărut în Ţările Române o monedă de calcul numită leu, divizată, sub influenţa otomană, în 40 parale. Preţurile erau exprimate în lei sau parale de calcul, plata făcându-se cu monedele existente în circulaţie.

 Existenţa a numeroase specii monetare străine, monede din aur sau argint austriece, turceşti, ruseşti, spaniole ş.a., a creat haos în sistemul monetar autohton şi în acelaşi timp a împiedicat dezvoltarea economică firească a Ţărilor Ro­mâne.

 

Note:

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.95.

2.      Ibidem.

3.      Ibidem, p.96.

4.     http://www.cimec.ro/numismatica/B_Moneda%20in%20Romania/M_mediev_modern/index_med_mod.htm

5.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 89.

6.      Ibidem, p.90.

7.      C. Matasă, O.Iliescu, V.Mihăilescu- Bârliba, Date noi cu privire la circulaţia monetară în Moldova în secolul al XVI-lea, în Arheologia Moldovei, VII, 1982, p. 371-374.

8.      Marian Bolum, Talerul-leu în Elanul, an XIII, nr.108, febru­arie 2011.

9.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p.102.

10.  Marian Bolum, Talerul Mariei Tereza în Cercetări istorice, an I, nr. 1, septembrie 2007.

11.  George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, op.cit., p.102-105.

12.  Marian Bolum, Emisiunea monetară Sadagura în Prutul, an. VII, nr.2(44), iunie 2008.