MEDALIA
COMEMORATIVĂ „ARDEALUL NOSTRU”
PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD
Prin Legea nr.655 din 23
decembrie 1944, publicată în Monitorul Oficial nr.298 din 23 decembrie 1944,
Ministerul de Finanţe a fost autorizat să contracteze prin subscripţie publică
un împrumut intern cu o dobândă de 5 % pe an, rambursabil în 6 ani. Împrumutul
Refacerii Naţionale era destinat „să uşureze dificultăţile monetare de
trezorerie ale statului şi să acopere cheltuielile României, care au rezultat
în urma încheierii Convenţiei de armistiţiu cu Puterile Aliate din 12
septembrie 1944” 1.
Valoarea nominală a titlurilor era de
5.000 de lei, 10.000 de lei, 50.000 de lei, 100.000 de lei şi 500.000 de lei.
Subscripţia a fost lansată la 8 ianuarie 1945 valoarea totală nefiind limitată
(precizările ulterioare vor stabili însă limita împrumutului).
Deoarece împrumutul nu era foarte
atractiv, inflaţia începuse să se manifeste din ce în ce mai mult, s-a hotărât
ca cei care contribuiau cu cel puţin 50.000 de lei la împrumut să aibă şi
dreptul să cumpere, cu 15.000 de lei, o medalie de aur „Ardealul Nostru”. Medaliile
comemorative au fost bătute de Monetăria Statului şi au fost puse în vânzare de
Ministerul Finanţelor, care a cumpărat aurul respectiv de la Banca Naţională a
României.
Punerea în
circulaţie pe scară largă a unei piese de aur reflectă preocuparea autorităţilor
române de a tempera inflaţia dar şi de a pune la adăpost o parte din rezervele
ţării prin dispersarea către populaţie a unei cantităţi de metal preţios (peste
6500 kg ceea ce reprezenta 2.5% din cantitatea deţinută de Banca Naţională a României) în condiţiile în care ţara se afla practic sub ocupaţie sovietică, iar în
cercurile politice româneşti circula bănuiala că sovieticii s-ar gândi la
rezervele de aur ale Băncii Naţionale a României pe care ar fi putut să le ia
cu titlul de „despăgubiri de război”.
Raţiunea
oficială a emiterii acestor medalii comemorative a fost precizată de
Ministerului Finanţelor în expunerea de motive la lege: „pentru a încrusta
evocator ziua dezrobirii Ardealului de Nord şi pentru a transmite şi a moşteni
din generaţie în generaţie amintirea concretă a acelor pagini de istorie”2.
Pentru a amplifica impactul emoţional, prin conţinutul în aur,
dimensiune şi greutate, medaliile erau aproape identice cu piesa de aur de 20
de franci (în ultimii ani ai secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX,
pe teritoriul României au fost populare monedele de aur franceze de 20 de
franci, populaţia fiind obişnuită cu acest tip de monedă) şi cu piesa de aur de
20 de lei emisă prima dată în 1868 (faţă de medalie exista o mică diferenţă de
greutate, moneda de 20 de lei având 6,45 grame). Monedele franceze au avut
imprimate efigia împăratului Napoleon al III-lea sau, în perioada republicană,
cocoşul galic, ceea ce a făcut să apară la noi denumirile populare de
„napoleoni” sau „cocoşei”.
Medalia comemorativă „Ardealul nostru” 3
Medaliile sunt fabricate din aliaj de aur
si cupru. Titlul aliajului este 900 la mie aur, cu o toleranţă de +/- 2 la mie,
putând varia de la 898 la 902 la mie. Diametrul medaliei este de 21 mm, cu o
toleranţă de +/- 0.50 mm, putând varia intre 20,95 si 21,05 mm 4.
Greutatea unei medalii, este de 6,55
grame, cu o toleranţă de +/- 2 la mie, adică poate varia între 6,5369 şi
6,5631 grame 5.
Aversul medaliei reprezintă efigiile
Regelui Mihai I, a Regelui Ferdinand I, ambii purtând cască de război şi efigia
lui Mihai Viteazul, purtând căciulă (caracteristică voievodală).
Efigiile sunt din profil, suprapuse şi
îndreptate înspre stânga. De jur împrejurul efigiilor se afla gravat, cu litere
majuscule, textul: „Ardealul nostru” şi anii „1601, 1918, 1944”. Portretele
sunt încadrate intr-un cerc subţire în relief6.
Reversul medaliei are gravat în mijloc
capul acvilei heraldice din stema ţării, având în partea de jos scris textul
„România”. De jur împrejur sunt reprezentate stemele celor 11 judeţe din
Transilvania de Nord, redobândite în anul 1944 (stemele judeţele româneşti
răpite de Ungaria în 1940 apar plasate, începând cu ora 12 astfel: Trei Scaune,
Năsăud, Odorhei, Cluj, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureş, Mureş, Ciuc şi
Someş). Muchia medaliei formează o suprafaţă cilindrică netedă, având gravat
în adâncime, cu litere majuscule, textul „Nihil sine Deo” 7.
Medalia a fost realizată de către trei
gravori. Aversul a fost lucrat de Haralambie Ionescu, iar reversul a fost făcut
de Ioana Bassarab Starostescu şi Ştefan Iordan8.
Medaliile erau
asimilate obiectelor confecţionate din metale preţioase, oricine având dreptul
să deţină, să vândă şi să cumpere aceste medalii, fără nici o restricţie.
Dreptul de cumpărare era însă condiţionat de subscrierea la Împrumutul Refacerii
Naţionale. Prin decizia Ministrului Finanţelor emisiunea medaliei era de un
milion de exemplare, ceea ce stabilea totalul împrumutului la 50 de miliarde
de lei.
Deşi piesele nu aveau vreo indicaţie asupra valorii nominale (nu ar fi avut nici un rost să se
scrie valoarea de 20 de lei, datorită inflaţiei din epocă) şi oficial erau considerate medalii
comemorative, ele au circulat asemenea unei monede, deoarece se făceau
tranzacţii directe cu ele, deşi această utilizare nu era legală. De asemenea,
ipoteza că ar fi vorba doar de o medalie speculativă, adresată colecţionarilor,
se exclude fiindcă „Ardealul nostru” a avut un tiraj foarte mare.
Medalia a avut succes, deoarece investiţia
în aur a fost un mod de protejare a economiilor în condiţiile creşterii galopante
a inflaţiei (această soluţie apare mereu în perioadele de criză).
Medalia era cotată
oficial la Bursa de la Bucureşti. Pe piaţă, ajunge la sfârşitul anului 1945 la
35.000-40.000 de lei. Din
martie-aprilie 1946, cotaţia medaliei a crescut la 1.140.000 de lei pentru ca
în preajma reformei monetare din 1947 să depăşească 35.000.000 de lei
9.
Imediat după stabilizarea monetară în
presa controlată de comunişti a început o campanie agresivă împotriva posesorilor
de medalii din aur. Aceştia erau catalogaţi drept „exploatatori” încercându-se
o asociere a tuturor celor care-şi făcuseră economii în medalii de aur cu
infractorii de drept comun din cauza cărora se agravează criza alimentară. În
acelaşi timp Poliţia a organizat mai multe echipe speciale, menite să îi vâneze
pe posesorii de aur şi au început raziile şi descinderile nocturne în casele
celor bănuiţi că ar avea stocate medalii.
Prin legea nr. 284 din 15 august 1947,
publicată în Monitorul Oficial apărut în aceeaşi zi se prevedea obligativitatea
predării către Banca Naţională a României a aurului, valutelor efective şi a
altor mijloace de plată străine. Medalia „Ardealul nostru" era menţionată
în mod explicit10. Conform acestei legi deţinătorii de cocoşei erau
pasibili de o condamnare între 5 şi 25 de ani de închisoare şi o amendă în
cuantum de 5 ori mai mare decât valoarea aurului găsit11.
Un calcul estimează, după numărul de
dosare de recuperare înaintate către Banca Naţională a României după 1990, că
au fost cercetate pentru deţinere de aur peste 35.000 de persoane însă numărul
exact nu va fi cunoscut, probabil, niciodată. Prigoana Miliţiei şi Securităţii
după cocoşei a ţinut până în anii '60, în acest sens existând numeroase
mărturii. Mai mult, uneori nu a fost eliberat nici măcar un proces verbal
pentru metalul preţios confiscat.
Medalia "Ardealul Nostru"
circulă şi astăzi printre iubitorii de numismatică, cota ei de piaţă fiind în
jur de 300 de euro.
Note:
1.
Costin
Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului si
precursorii lui, vol.III, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1971, p.
64.
2.
Ibidem, p.
65.
3.
http://romaniancoins.org/roardealulnostru1944.html
4.
Monitorul Oficial
nr.298 din 23 decembrie 1944, Legea nr.655 din 23 decembrie 1944, articolul
3.
5.
Ibidem.
6.
Ibidem.
7.
Ibidem.
8.
G. Buzdugan,
O. Luchian, C. Oprescu, Monede şi
Bancnote Româneşti, Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1977, p. 272.
9.
Costin
Kiriţescu, op.cit., p. 66.
10. Monitorul Oficial din 15 august 1947, Legea
nr. 284 din 15 august 1947, articolul 2.
11. Ibidem, articolul 14.