Monedele divizionare emise conform legii de stabilizare monetară din 1929

MONEDELE DIVIZIONARE EMISE CONFORM LEGII DE STABILIZARE MONETARĂ DIN 1929

 

                                              PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

Pentru a realiza condiții favorabile dezvoltării econo­mice, guvernul liberal (19 ianuarie 1922 - 27 martie 1926) condus de I.I.C. Brătianu urmărește oprirea deprecierii leului și revalorizarea monedei naționale prin deflație. În vederea realizării acestor obiective se urmărește rambursarea datori­ilor statului către banca de emisiune și blocarea sumelor rambursate până când scăderea volumului bancnotelor aflate în circulație urma să corespundă nevoilor economiei.

La data de 19 mai 1925 se încheie două convenții între Ministe­rul Finanțelor și Banca Națională a României, convenții rati­ficate prin Legea din 21 iunie 1925¹. Prin aceste documente circulația monetară la 31 decembrie 1924 (21,1 miliarde lei) a fost împărțită în două componente: emisiuni de stat - 16,3 miliarde lei (erau considerate datorii ale statului și nu aveau acoperire în aur) și emisiuni ale Băncii Naționale a Românie - 4,8 miliarde lei (aveau în vedere necesarul de numerar pentru activitățile economice și acoperire în aur, conform legii)². În urma acestor calcule s-a constatat că circulația monetară trebuia să se reducă cu 77,3%.

În vederea retragerii din circulație a bancnotelor emisi­unii de stat s-a constituit un „fond de lichidare a emisiunilor făcute de stat” ³, fond ce urma să fie alimentat cu o parte din veniturile statului pentru rambursarea datoriilor acestuia, ce existau la Banca Națională a României, până la retragerea completă a emisiunii. În același timp s-a urmărit: echilibra­rea bugetului (s-a făcut doar din punct de vedere contabil), reducerea cheltuielilor statului (s-a făcut uneori doar prin suspendarea unor angajamente), abrogarea dreptului statului de a emite bonuri de tezaur (statul va face împrumuturi sub forma unor avansuri în cont curent) și plafonarea emisiunilor monetare.

În schimbul planului de revalorizare este prelungit pri­vilegiul de emisiune al Băncii Naționale a Românie pentru 30 de ani și în acelaşi timp este majorat capitalul băncii de la 30 milioane lei la 100 milioane lei, ceea ce însemna avantaje pentru acționari, dar și pentru stat, care va deține în urma subscrierii 1/3 din capital ⁴.

Revalorizarea leului a eșuat datorită resurselor econo­mice limitate, ce au putut fi folosite în acest proces. Banii din fondul de lichidare au fost folosiți pentru susținerea leu­lui în străinătate, deci aceste sume au rămas tot în circulație. Volumul bancnotelor în circulație până în 1928 rămâne aproape la fel, ceea ce înseamnă că nu s-a modificat volumul emisiunilor Băncii Naționale a României dar nici datoria statului nu a fost redusă. Mai mult, Banca Națională a Ro­mânie nu are resurse pentru a cumpăra aur pentru a putea crește emisiunea proprie (era nevoie de 25% acoperire în aur a bancnotelor). Datorită acestui fapt nu se mai pot acorda credite pentru dezvoltarea economiei ceea ce determină mă­rirea dobânzilor, iar în ultimă instanță creșterea prețurilor și devalorizarea leului ⁵.

După ce s-a constatat eșecul revalorizării leului, se în­cearcă o operație de devalorizare și stabilizare concomitentă a leului. Această acțiune a fost programată pentru începutul anului 1928, însă abia după alte două amânări a fost adoptată Legea de stabilizare monetară, la 7 februarie 1929 ⁶. Deși inițiatorii au fost liberali punerea în practică va fi realizată de un guvern țărănist (10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930), con­dus de Iuliu Maniu.

În vederea realizării stabilizării monetare Parlamentul votează în iulie 1928, în sesiune extraordinară, o lege prin care guvernul era autorizat să contracteze un împrumut de cel mult 250.000.000 de dolari (deoarece resursele statului erau limitate se dorea realizarea acestui proces prin interme­diul capitalului străin) și o lege prin care autoriza Banca Națională a Românie să se împrumute, dacă era nevoie, de la alte bănci de emisiune și să cumpere devize convertibile în aur⁷. În același timp programul de stabilizare elaborat de guvernul liberal prevedea realizarea echilibrului bugetar, fapt ce nu a fost posibil, datorită recoltelor slabe din 1928 (au scăzut exporturile și implicit taxele pe care trebuia să le încaseze statul).

Conform articolului I al legii din februarie 1929, unita­tea monetară a României rămâne leul cu o greutate de 0,010 gr. aur cu titlu de 900‰, o greutate cu 32,258 ori mai mică decât a leului definit de legea din 1890 ceea ce însemna o devalorizare masivă consacrată prin lege⁸ (leul se depreciase masiv in timpul războiului și în anii ce au urmat însă era cotat mai slab și față de perioada de dinainte de reformă, 1 kg. de aur monetar fiind fixat la 111.111,11 lei).

Sistemul monetar rămâne bazat pe monometalismul aur însă legea nu face referiri la monedele de argint sau de aur (caracteristici, condiții de emisiune și retragere) ceea ce în­seamnă că circulația monetară urma să se bazeaze pe banc­note (biletele Băncii Naționale a României erau convertibile la purtător și la vedere în monede de aur, lingouri de aur sau devize-aur, acoperirea în aur fiind egală cu 35% din suma totală a angajamentelor la vedere, cel puțin 25 % din anga­jamente fiind acoperite cu aur în casă sau în depozit liber în străinătate) și pe monede divizionare.

Articolul al V-lea al legii se referă la banii divizionari pe care guvernul era autorizat să-i emită, piesele de 1, 2, 5, 10 și 20 de lei din aliaj de aluminiu sau nichel. Tot la acest arti­col se prevedea că suma acestor monede nu trebuie să depă­șească 3 miliarde lei, ceea ce reprezenta un câștig pentru stat de 2,6 miliarde lei (din care se scădeau cheltuielile de emisi­une) deoarece la acel moment suma aflată pe piață nu depăşea 400 milioane lei⁹.

Ultimele articole au în vedere programul guvernului pentru stabilizarea monetară și autorizarea Ministerului Fi­nanțelor de a încheia cu Banca Națională a României o con­venție, cele două documente, enunțate la articolele al VI-lea și al VII-lea, constituind anexe la lege.

Programul de stabilizare a adus unele avantaje pentru Banca Națională a României, capitalul băncii fiind majorat de la 100.000.000 lei la 600.000.000 lei prin creșterea valorii nominale a unei acțiuni de la 300 lei la 3000 lei, fără ca acți­onarii să plătească vreo diferență, pentru această operațiune fiind folosit fondul de rezervă al băncii¹⁰.

Fabricarea monedelor de 5 lei și 20 lei a fost reglemen­tată prin Legea pentru comandă de monedă metalică divizio­nară de 5 lei și 20 lei în valoare de 1.300.000.000 lei din 29 iulie 1929¹¹.

                                 

                                                              

5 lei 1930

 

Metal: cupru 790 ‰, zinc 200‰, nichel 10 ‰. Muchie zimţată. Diametru: 21 mm. Greutate: 3,5 g. Monetăria King's Norton Metal Company. Gravor: Henry Auguste Jules Patey, Tiraj total: 60.000.000 exemplare¹².

Avers: MIHAI * I * REGELE * ROMANIEI, efigia spre stânga, iar dedesubt milesimul 1930 flancat de câte trei semne. Cerc perlat exterior.

Revers: În centru, stema mică a țării. În stânga, și în dreapta valoarea nominală 5 LEI și câte trei stele, fiecare cu câte cinci raze. Dedesubt semnul monetăriei KN. Cerc perlat exterior.

Această monedă are trei variante, deoarece a fost bătută la Monetăria King's Norton, la Monetăria Heaton și la Mo­netăria Paris. Piesele realizate la Monetăria King's Norton au ca semn distinctiv inițialele monetăriei KN, 120 de dinți pe muchie și tirajul de 15.000.000 exemplare, piesele realizate la Monetăria Heaton au ca semn distinctiv inițiala monetăriei H, 114 dinți pe muchie și tirajul de 15.000.000 exemplare, iar piesele realizate la Monetăria Paris au ca semn distinctiv cornul abundenței (semnul monetăriei) și facla (semnul per­sonal al gravorului șef, Jules Patey, semn ce apare pe toate monedele bătute în perioada mandatului său, 1896-1930), 115 dinți pe muchie și tirajul de 30.000.000 exemplare¹³. 

      

                                                              20 lei 1930

 

Metal: cupru 790 ‰, zinc 200‰, nichel 10‰. Muchie zimţată. Diametru: 27 mm. Greutate: 7,5 g. Monetăria Royal Mint Londra. Gravor: C. Bassarab. Tiraj total: 50.000.000 exemplare¹⁴.

Avers: MIHAI * I * REGELE * ROMANIEI, efigia spre stânga, iar dedesubt milesimul 1930, flancat de câte trei semne. Cerc perlat exterior.

Revers: În centru un grup de patru femei în costume na­ționale, simbolizând Marea Unire din 1918. Silueta centrală reprezintă Vechiul Regat ce își întâmpină fiicele: Basarabia, Bucovina și Transilvania. În stânga și în dreapta valoarea nominală 20 LEI. Dedesubt, în dreapta, pe cerc, numele gra­vorului. Cerc perlat exterior.

Această monedă are trei variante, deoarece a fost bătută la Monetăria Royal Mint Londra, la Monetăria King's Nor­ton și la Monetăria Heaton. Piesele realizate la Monetăria Royal Mint Londra nu au semnul distinctiv al monetăriei, iar tirajul a fost de 40.000.000 exemplare, piesele realizate Mo­netăria King's Norton au ca semn distinctiv inițialele mone­tăriei KN, iar tirajul a fost de 5.000.000 exemplare, în timp ce piesele realizate la Monetăria Heaton au ca semn distinc­tiv inițiala monetăriei H, și un tirajul de 5.000.000 exem­plare¹⁵.

Manopera acestor monede s-a ridicat la suma de 92.000.000 lei, astfel că statul rămâne după această operați­une cu un câștig net de 1,2 miliarde lei¹⁶.

Piesele de 5 și 20 lei au fost puse în circulație începând cu 15 martie 1930. Ele înlocuiau din circulație bancnotele de 5 lei și 20 de lei emise de Banca Națională a României, însă vor circula doar o perioadă scurtă deoarece chipul de copil al regelui Mihai a fost înlocuit cu efigia tatălui său, Carol al II-lea, când acesta va prelua tronul în vara anului 1930.

La sugestia consilierului tehnic străin de la Banca Națională a României care constata, într-o scrisoare adresată Ministerului Finanțelor, că s-a comandat doar jumătate din totalul monedelor prevăzute de Legea monetară din februa­rie 1929 este adoptată Legea pentru comandă de monedă metalică divizionară de 10 lei și 20 lei în valoare de 1.300.000.000 lei din 24 iunie 1930¹⁷.

Ulterior, prin Legea de modificare a art. 5 din legea monetară din 7 februarie 1929 din 19 decembrie, 1931 se adaugă piesa de 100 lei la lista banilor divizionari și totodată crește valoarea nominală a circulației monedelor divizionare pe care statul avea dreptul să le emită la 3,8 miliarde lei¹⁸. Cu această ocazie vor fi retrase din circulație o parte din bancnotele de 100 lei.

Monedele de 10 lei au cinci variante. Ele au fost bătute la Monetăria Royal Mint Londra, la Monetăria King's Nor­ton, la Monetăria Heaton, la Monetăria Paris și la o monetă­rie necunoscută (poziția avers-revers drept)¹⁹.

Monedele de 20 lei au patru variante. Ele au fost bătute la Monetăria Royal Mint Londra, la Monetăria King's Nor­ton, la Monetăria Heaton și la Monetăria Paris ²⁰.

Piesele de 10 și 20 de lei cu efigia regelui Carol al II-lea au fost comandate, în proporții egale, la monetăriile engleze sus amintite și la monetăria pariziană. Ele au fost puse în circulație începând cu 15 iulie 1931.

În vederea susținerii operațiunii de stabilizare s-a con­tractat prin Casa Autonomă a Monopolurilor Statului, la 2 februarie 1929, un împrumut în valoare de 16.841.782.936 lei (această sumă era considerată o primă tranșă dintr-un împrumut de 300.000.000 dolari) în schimbul căruia s-a ce­dat creditorilor străini cele mai importante surse de venituri ale statului: monopolul tutunului, al sării, al explozivilor, al hârtiei de țigarete, al cărților de joc și al chibriturilor²¹. A doua tranșă, ultima, a împrumutului de stabilizare și dezvoltare a fost contractată în 1931, s-a ridicat la suma de 878.564.500 lei și a fost garantată tot cu veniturile statului concesionate Casei Autonome a Monopolurilor Statului^22.

În perioada august 1928-decembrie 1931 au fost apro­bate șase împrumuturi, unele în condiții oneroase, fapt ce a determinat pierderi importante pentru statul român. O parte din sumele împrumutate au fost folosite pentru plata ariera­telor, pentru lichidarea unor împrumuturi pe termen scurt sau la plata dobânzilor astfel că stocul de devize a Băncii Națio­nale a României scade vertiginos fiind aproape epuizat în 1932.

Măsurile luate de guvern în vederea menținerii conver­tibilității leului (mărirea unor taxe și impozite directe sau indirecte, reducerea cheltuielilor bugetare prin concedieri masive de funcționari, emisiunile de bani divizionari ș.a.) s-au dovedit ineficiente astfel că bugetul nu a putut fi echili­brat. Deficitul era în continuă creștere, iar balanța comercială a rămas pasivă.

Stabilitatea monetară a eșuat datorită unor cauze eco­nomice interne, dar și ca urmare a efectelor crizei mondiale de supraproducție din anii 1929 -1933.

 

Note:

 

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 313.

2.      Ibidem.

3.      Ibidem, p. 314.

4.      Ibidem, p. 315.

5.      Ibidem, p. 319.

6.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 414.

7.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 328.

8.      Ibidem, p. 338.

9.      Ibidem, p. 343.

10.  Ibidem, p. 348.

11.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 414.

12.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, și catalogul monedelor emise, vol I, Gale­ria numismatică, București, 2009, p. 260.

13.  http://romaniancoins.org/ro5lei1930.html

14.  http://www.bancnote-monede.ro/20-lei-1930-hora/

15.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 261.

16.  Ibidem, p. 365.

17.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 18.

18.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 344.

19.  http://romaniancoins.org/ro10lei1930.html

20.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 263.

21.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 356.

22.  Ibidem, p. 360.