Talerul-leu

Talerul-leu

 

                                                          Prof. Marian Bolum-Bârlad

 

Denumirea leu provine de la talerii cu leu (leeuwen­daalder în olandeză, cunoscuţi şi sub numele de löwentaler sau taleri-leu), bătuţi în partea olandeză a Ţărilor de Jos, începând din secolul al XVI-lea.

Primii taleri-leu au apărut în 1575 (după înlăturarea stăpânirii spaniole şi câşti­garea independenţei), iar ultimii au fost bătuţi în 1713. Emi­siunea încetează după ocuparea Ţărilor de Jos de către tru­pele austriece. Aceşti taleri aveau stema Provinciilor Unite, imaginea unui leu rampant. Monedele au împrumutat numele de la stema Ţărilor de Jos. Ele au fost bătute în mai multe provincii şi oraşe olandeze precum: Dordrecht, Deventer, Kampen, Utrecht şi Zwolle şi au fost foarte mult folosite în comerţul cu Levantul.

                                    

      Taler-leu olandez, emis în 1639.

 Moneda din imagine are 40.8 mm diametru, 26.4 g şi este din argint 750/1000.

 Pe avers apare un cavaler cu coif pe cap, purtând pele­rină, având la picioare un scut cu un leu rampant, iar între două cercuri perlate legenda: MO · ARG · PRO · CO · FOE · BELG· TRA /MO[NETA] ARG[ENTEA] PRO[VINCIARUM] CO[N]FOE[DERATUM] BELG[ICARUM] TRA[IECTUM] /MONEDĂ DE ARGINT A PROVINCIEI UTRECHT A CONFEDERAŢIEI OLANDEZE.

Pe revers, central, este imprimat un leu rampant, iar între două cercuri perlate motto-ul Provinciilor Unite: CONFI­DENS ·DNO·NON·MOVETUR /CONFIDENS D[OMI]NO NON MOVETUR/ CEL CE CREDE ÎN DUMNEZEU NU VA FI IZGONIT DE LA LOCUL SĂU. Deasupra, anul baterii, 1639.

Pe teritoriul Ţărilor Române au fost emişi taleri în mo­netăriile transilvănene atât în perioada Principatului autonom cât şi în perioada suzeranităţii austriece. Aceştia sunt deose­biţi, datorită frumuseţii şi execuţiei, fiind consideraţi rarităţi numismatice.

În Moldova, Despot Vodă, a încercat să bată taleri moldo­veneşti în monetăria de la Suceava, cunoscându-se câteva exemplare emise în 1562 şi 1563, însă această mo­nedă nu a avut un rol important în circulaţia internă, fiind folosită de emitent pentru plata mercenarilor angajaţi în slujba sa. După căderea domnitorului, mercenarii s-au întors în ţările de origine, ducând cu ei şi aceste monede.

Talerul-leu a circulat până la jumătatea secolului al XVIII-lea, când a fost înlocuit de talerii Mariei Tereza, însă a intrat atât de bine în conştiinţa colectivă a românilor încât a devenit o monedă de referinţă. Chiar şi după dispariţia din circulaţie talerul-leu a rămas unitate de calcul şi de măsură a valorii mărfurilor, precum şi a altor monede. Astfel, a apărut în Ţările Române o monedă de calcul numită leu, divizată în 40 parale. Preţurile au continuat să fie calculate în această monedă fictivă până la promulgarea legii sistem monetar din 1867, când leul a devenit moneda naţională a României.

Pătrunzând masiv în sud-estul Europei, talerul-leu a in­spirat denumirile şi altor monede naţionale din zonă, cum ar fi leva bulgărească sau leka albaneză. Dolarul îşi datorează numele tot talerului-leu. Emigranţii olandezi l-au dus în Lu­mea Noua unde din leeuwendaalder a devenit dhaler şi apoi dolar.

Bibliografie:

http://romaniancoins.org/ro1leu1870.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Taler

George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1977.

Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precurso­rii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997.