EMISIUNEA
MONETARĂ 5 LEI 1880
PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD
Sistemul
monetar românesc a fost adoptat prin Legea
pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor
naţionale din 14/26 aprilie 18671. Legea, publicată în Monitorul
Oficial nr.89 din 22 aprilie /4 mai 1867, stabileşte că unitatea monetară a
României este leul (1 leu era echivalent cu 5 grame de
argint cu titlul 835‰ sau 0,3226 grame de aur cu titlul 900‰ 2),
împărţit într-o sută de părţi denumite bani.
Legea adopta sistemul monetar bimetalist al Uniunii Latine şi prevedea
emiterea de monede din aur (20 lei, 10 lei şi 5 lei), argint (2 lei, 1 leu şi
50 bani) şi bronz (10, 5, 2 şi 1 ban). În lege se prevedea baterea, pentru început,
doar a monedelor de bronz, urmând ca monedele de aur şi argint să fie puse în
circulaţie când vor permite mijloacele financiare. Amânarea realizării
monedelor de aur şi argint a fost datorată şi diferendului cu Turcia care
insista ca aceste monede să aibă un semn distinctiv care să amintească de
relaţiile de dependenţă ale României (realizarea monedelor de 20 lei din 1868 a
declanşat proteste din partea Turciei, deoarece nu aveau un semn distinctiv care
să amintească de relaţiile de dependenţă ale României , dar şi proteste ale
Austriei, deoarece în legendă Carol I era prezentat ca „domnul românilor”3).
În aceste condiţii au fost realizate monedele divizionare de 10, 5, 2 şi 1
ban, la monetăriile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham, pentru ca trei ani
mai târziu, odată cu înfiinţarea la Bucureşti a primei monetării să fie bătută prima monedă de 1 leu 4 (în 1870 a
fost bătută şi o monedă de aur de 20 lei cu un tiraj de 5000 piese) .
În
anii ce au urmat au fost luate măsuri pentru reglementarea circulaţiei
monetare, astfel că s-au bătut un număr important de monede de argint de 2 lei,
1 leu şi 50 bani (între anii 1872-1876) cât şi de monede divizionare de 2 bani
(în anii 1879 şi 1880)5.
Prima
monedă de cinci lei a fost bătută în condiţiile specifice generate de războiul
de independenţă.
După
declanşarea unei noi faze a Crizei Orientale, România încheie cu Rusia, în
3/15 aprilie 1877, o convenţie de trecere a trupelor ruse spre Bulgaria.
Conform convenţiei cheltuielile armatei ruse pe teritoriul României au fost decontate
de guvernul ţarist la început în aur, iar ulterior în monede de argint. Ca urmare
a acestei situaţii, guvernul român modifică dispoziţiile legii monetare din
1867, prin legea din 13/25 mai 1877, monedele de aur şi argint ale Rusiei
primind curs legal şi obligatoriu în România, rubla de argint fiind cotată la 4
lei, iar piesele de 20 de copeici la 0,40 lei6. Practic, acest curs
era cel stabilit prin legea din 1867, deoarece avea în vedere doar cantitatea
de metal preţios din piesele aflate în circulaţie.
După
încheierea convenţiei, ca urmare a plăţilor făcute pentru aprovizionarea
armatei ruse ce trecea spre Bulgaria, au pătruns în ţară mari cantităţi de
ruble cu atât mai mult cu cât erau aduse şi piese uzate cumpărate sub valoarea
nominală şi puse în circulaţie la valoarea oficială, în vederea realizării unor
câştiguri speculative.
Cantitatea
totală de monede de argint introduse în ţară a fost estimată la 40 milioane
lei, din care 16,5 milioane lei se afla în circulaţie, iar restul se afla în
tezaurul statului sau la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni7. Această
cantitate mare de monede de argint (monedele de aur au fost tezaurizate sau
exportate) a determinat un surplus de numerar în circulaţie, situaţie care va
fi reglementată prin legislaţia românească de după martie 1878. În aceste
condiţii s-a urmărit retragerea rublelor din circulaţie şi în acelaşi timp
baterea unor monede de argint de 5 lei, monede care urmau să absoarbă
cantitatea mare de argint rusesc existentă pe piaţă.
În
vederea retragerii rublelor de argint din circulaţie, monedele de 30, 20, 15 şi
10 copeici nu au mai avut curs legal şi obligatoriu în România (M.O. nr.14 din
18/30 ianuarie 1879), a fost modificat cursul de schimb de la 4 lei la 3,70 şi
apoi la 3,50 lei (M.O. nr.258 din 16/28 noiembrie 1880) pentru ca la 27
noiembrie /9 decembrie 1880 rubla să înceteze a avea curs legal, urmând a fi
primite pentru demonetizare numai la casieriile statului până la 31 decembrie
1880/12 ianuarie 1881, la cursul de 3,50 lei o rublă8.
Pentru
folosirea rublelor de argint primite de pe piaţă pentru demonetizare, a celor
aflate la Ministerul de Finanţe sau la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni,
guvernul hotărăşte modificarea legii din 14/26 aprilie 1867 şi realizarea unei
monede de argint de 5 lei, prin legile din 28 martie/9 aprilie 1879 (Lege pentru baterea monedelor de argint în
bucăţi de 5 lei), 22 iunie/4 iulie 1881 (Lege pentru baterea monedelor de argint în bucăţi de 5 lei până la suma
de 12.00.000 lei) şi 14/26 aprilie 1882 (Lege pentru fabricarea a 18.000.000 lei in monedă de argint de 5 lei)
9.
Moneda
de 5 lei a avut toate caracteristicile monedelor de 5 franci ale ţărilor ce
făceau parte din Uniunea Latină deoarece s-a dorit ca această monedă să intre
în circuitul monetar mondial, iar noi să devenim membri ai Uniunii (fapte ce nu
s-au realizat). În acelaşi timp, noua monedă a creat confuzii în structura
sistemului monetar românesc, deoarece titlul de 900‰ făcea ca pe piaţă să
circule două tipuri de monede principale de argint, celelalte piese având
titlul de 825‰.
O
primă probă a monedei de 5 lei va fi realizată în 1879. Faţă de piesa din 1880,
această probă prezintă câteva diferenţe: pe avers efigia domnitorului este spre
dreapta, numele gravorului este Leopold Wiener, iar pe revers, alături de
titulatura statului, de stemă, valoare şi celelalte semne distinctive (B/ spic
de grâu) este prezentat anul 1879 10.
5 lei 1880
Metal: argint 900 ‰, cupru 100‰.
Muchie zimţată. Diametru: 37 mm. Greutate: 25 g. Gravor: KULLRICH. Monetăria Bucureşti.
Tiraj: 1.800.000 exemplare.
Pe 27 noiembrie 1880, au fost puse în
circulaţie primele monede de 5 lei argint în valoare de 9.000.000 lei. Pe
revers, în plan central este prezentată stema României, deasupra ROMANIA, dedesubt, litera B, anul 1880
şi spicul de grâu, iar în părţi, central, valoarea nominală 5 / L, toate aceste simboluri fiind
integrate într-un cerc perlat exterior. Pe avers avem inscripţia CAROL I DOMNUL ROMANIEI şi efigia
domnului spre stânga, iar de-a lungul cercului perlat exterior este scris
numele gravorului, KULLRICH. Moneda
are două variante diferenţiate de locul unde este scris numele gravorului. La
a doua variantă numele gravorului este scris sub efigie 11.
Între 1880-1885, perioadă în care au fost
topite rublele ruseşti, au fost bătute la Monetăria Statului din Bucureşti
9.540.000 de monede de argint de 5 lei, în valoare de 47.700.000 de lei, ceea
ce însemna 82,2% din totalul aflat în circulaţie. Din această sumă, 34.575.800 de
lei reprezenta suma totală a rublelor retrase din circulaţie şi demonetizate,
iar diferenţa de 13.100.000 de lei (împreună cu suma de 6.500.000 de lei
necesară pentru baterea altor valori) a fost procurată din alte surse12.
Tirajul acestor piese a fost în funcţie de
solicitările pieţii. În anul 1881 s-a bătut un număr de 4.000.000 de piese, în
1882 s-au bătut 1.100.000 de piese, iar în 1883 se ajunge la 2.300.000 de piese,
pentru ca apoi tirajul să scadă la 300.000 de piese în 1884 şi la numai 40.000
de piese în 188513. În acelaşi timp acest tiraj mare a făcut să
apară numeroase variante, care astăzi sunt binecunoscute de specialiştii din
domeniu. Pentru anul 1881 sunt cunoscute opt variante, pentru anul 1883 sunt
cunoscute trei variante, în timp ce pentru anii 1882, 1884 şi 1885 avem doar
câte o variantă. Există unele diferenţe în realizarea unor simboluri de pe
avers sau revers, însă cele mai multe sunt generate de tipurile de inscripţii
de pe muchie14.
După asigurarea
necesarului pentru piaţă, emisiunea monetară de 5 lei a fost întreruptă. Mai
mult, în vederea pregătirii trecerii la sistemul monometalism aur au fost
luate măsuri, în 1890, de retragere din circulaţie şi de demonetizare a
5.000.000 de piese de 5 lei, în valoare
de 25 milioane de lei15.
În 1900 au fost retrase din circulaţie şi
demonetizate 68.850 de piese, în valoare de 344.250 de lei, însă această acţiune a avut în vedere
doar retragerea pieselor uzate, deoarece în anul următor au fost bătute un
număr similar de piese16. Aceaste piese au un diametru mai mare
(38 mm), au fost bătute la monetăria din Hamburg (deşi păstrează în
continuare sigla „B”) şi sunt foarte căutată astăzi de colecţionari, datorită
rarităţii lor.
Ultima piesă de 5 lei de argint a fost
realizată în 1906, cu ocazia comemorării a celor 40 de ani de domnie ai regelui
Carol I. Această piesă, făcând parte dintr-un set (1 leu, 5 lei, 12 1/2 lei, 20
lei, 25 lei, 50 lei şi 100 lei) dedicat acestei ocazii, are caracteristici
diferite faţă de emisiunile anterioare, deşi păstrează diametrul, greutatea,
titlul argintului folosit, cercul perlat exterior şi marginea zimţată. Alături
de anii „+1866-1906+” pe avers este
prezentată efigia spre stânga a regelui din 1906, sub gât fiind iniţialele
gravorului A.M., iar pe revers
alături de valoarea nominală „+5 lei+”
este prezentată efigia spre stânga a domnitorului din 1866, iar sub gât numele
gravorului A. MICHAUX17.
Baterea şi punerea în circulaţie a monedei
de 5 lei de argint cu titlul de 900‰ a consolidat sistemul monetar naţional, a
revalorizat moneda de argint, a economisit rezervele de aur ale statului, a
pregătit condiţiile pentru trecerea la monometalismul aur, a asigurat un raport
mai apropiat de situaţia reală dintre monedele de aur şi cele de argint şi a
eliminat din funcţia de monedă principală monedele de argint cu valori mai
mici de 5 lei18. În acelaşi timp această acţiune a avut şi o
semnificaţie politică, sistemului monetar românesc fiind integrat cu cel al
ţarilor din Uniunea Monetară Latină.
Note:
1.
Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 166-168.
2.
Ibidem.
3.
Octavian Iliescu, Paul
Radovici, Monetele României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p.
74.
4.
Ibidem, p. 32.
5.
Ioan Dogaru, Catalogul
monedelor şi bancnotelor româneşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti,
1978, p. 17.
6.
Costin C. Kiriţescu,
op.cit., p. 199.
7.
Ibidem, p.
200.
8.
Ibidem.
9. Aurică Smaranda, Lista
cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române,anii
LXX-LXXIV (1976-1980) nr. 124-128, Bucureşti, 1981 p. 412.
10. Octavian Iliescu, Paul Radovici,
op.cit., p. 75.
11. George
Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bucureşti,
1977, p. 257.
12. Costin C.
Kiriţescu, op.cit., p. 203.
13. Ioan
Dogaru,, op.cit., p. 18-19.
14. http://romaniancoins.org/ro5lei1882.html
15. http://www.snr-1903.ro/1948-1972/arhiva/10.pdf
16. Ibidem.
17. Octavian Iliescu, Paul Radovici,
op.cit., p. 41.
18. http://numismatica.finantare.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=104&
Itemid =112
