22 ianuarie 2021

ÎNFIINȚAREA SISTEMULUI MONETAR NAȚIONAL. PRIMELE MONEDE ROMÂNEȘTI

ÎNFIINȚAREA SISTEMULUI MONETAR NAȚIONAL. PRIMELE MONEDE ROMÂNEȘTI

 

                                              PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

 În prima jumătate a secolului al XIX-lea circulaţia mo­netară din Principate se realiza prin intermediul a peste 80 de specii monetare din aur, argint sau aramă din diverse ţări europene, fiecare având o valoare specifică diferită de a ce­lorlalte monede datorită cantităţii diferite de aur sau argint din fiecare piesă. Uneori chiar și două monede din aceeași specie aveau valori diferite, datorită uzurii sau deteriorărilor intenţionate diferite. Această situaţie, accentuată și de lipsa unor monede proprii a determinat o gravă dezordine în cir­culaţia monetară, chiar dacă se adoptaseră, ca unitate de mă­sură pentru stabilirea cursului monedelor reale și a preţurilor mărfurilor, leul de calcul.
 O primă încercare legislativă de reglementare a circula­ţiei monetare a fost făcută prin Regulamentele Organice din Ţara Românească (1831) şi Moldova (1832). Prin aceste documente se adoptă bimetalismul, raportul dintre aur şi argint fiind stabilit de stat. Ca etalon aur a fost ales ducatul (galbenul olandez), piesă ce avea 3,49 g. cu titlu 900 ‰, iar ca etalon de argint sfanţul (zwanziger, piesa de 20 creiţari), monedă austriacă ce avea 6,68 g. cu titlu 583 ‰. Ambele monede erau echivalate în lei de calcul (ducatul valora 31 lei şi 20 parale, iar sfanţul 2 lei şi 10 parale). Cursurile celorlalte monede se stabileau tot în lei, în funcţie de valoarea lor faţă de leul de calcul1.
 O nouă încercare de reglementare a circulaţiei monetare va fi făcută în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Între 1860 şi 1864 au loc trei încercări de introducere a unui nou sistem monetar, urmărindu-se baterea unei monede naţionale numită românat (în 1860 au fost realizate proiectele pentru monedele de: 20 români, 5 români şi 10 centim, iar prin iniţiativa legislativă din 1864 se precizau tipurile de monedă ce urmau a fi fabricate: 20 şi 10 românaţi din aur, 5, 1 şi 1/2 românaţi din argint precum şi cele de 10, 5 şi 1 sutime din bronz2), însă împotrivirea Turciei determină amânarea acestui proiect.
 Problema realizării unui sistem monetar bazat pe o mo­nedă naţională unică, sistem vital pentru dezvoltarea econo­mică a ţării, a fost reluată în 1866. Iniţial, prin proiectul actului de recunoaştere a noului domnitor, Turcia nu per­mite lui Carol I nici emisiunea de monedă, nici conferirea de decoraţii, deși Convenţia de la Paris interzicea Imperiului otoman orice amestec în afacerile interne ale Principatelor, iar Constituţia din 1866 proclama dreptul suveran al ţării de a bate monedă. Guvernul român consideră proiectul inac­ceptabil, argumentul principal fiind că problemele monetare au un caracter intern. Continuarea tratativelor îl determină pe marele vizir Aali pașa ca într-o scrisoare din luna octombrie 1866 adresată guvernului României să revină asupra acestei probleme şi se acceptă baterea monedei proprii, cu condiţia ca aceasta să poarte un semn al Imperiului. Deși această so­luţie este prevăzută în firmanul de investire din 11/23 oc­tombrie 1866, la articolul al III-lea, tratativele continuă, iar Turcia face o nouă concesie, transmisă guvernului român prin scrisoarea din 19 noiembrie /1 decembrie 1866, prin care acceptă ca numai monedele de aur şi argint să poarte semnul distinctiv al Imperiului, în timp ce monedele de aramă puteau fi bătute fără un astfel de semn3.
 Proiectul de lege pentru înfiinţarea unui sistem monetar naţional este discutat în cadrul unei comisii constituită în acest scop, comisie care îşi prezintă raportul la 22 martie /3 aprilie 18674. Raportul recunoaşte necesitatea adoptării unui sistem monetar propriu (monedele trebuiau emise după sis­temul zecimal, având ca model francul francez) și considera că lipsa unui astfel de sistem este un obstacol în dezvoltarea economică a ţării.
 Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale din 14/26 aprilie, 1867, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.89 din 22 apri­lie/4 mai 18675 și va intra în vigoare la 1/13 ianuarie 1868, odată cu punerea în circulaţie a primelor monede românești. Inițiatorii au considerat că prin această lege se instituie un nou sistem monetar, deoarece era înlocuit un alt sistem, al leului de calcul, însă sistemul bazat pe un leu fictiv nu era decât o ficţiune, chiar dacă această situaţie a fost consacrată, datorită situaţiei economice generate de circulaţia monedelor străine, prin dispoziţii legale.
 În primele două articole ale legii se precizează introdu­cerea sistemului zecimal (se renunţă la unitatea monetară cu 40 de subdiviziuni numită parale, trecându-se la o unitate cu 100 părţi numite bani) şi se stabileşte că unitatea monetară a României este leul, ce are cinci grame argint cu titlul de 835 ‰. Legea adopta sistemul monetar bimetalist aur-argint al Uniunii Latine (chiar dacă acest sistem avea unele neajunsuri generare de fluctuaţiile raportului de valoare dintre cele două metale), prevede emiterea de monede din aur de 20 lei, 10 lei şi 5 lei, din argint a pieselor de 2 lei, 1 leu şi 50 bani, iar ca monede divizionare a pieselor de 1, 2, 5 şi 10 bani din bronz. La articolele III-VI erau precizate caracteristicile acestor monede: greutatea, titlurile, dimensi­unile şi toleranţele. Indicându-se conţinutul monede­lor de aur se stabilea greu­tatea leului la 0,3226 g. de aur cu titlul de 900 ‰ (1 kg. de aur reprezenta 3.100 lei), raportul de valoare dintre aur şi argint fiind de 1: 14,386. Articolul IX din lege preciza că din motive financiare urmau să se bate pentru început doar mo­nedele din aramă (65.000.000 piese în valoare de 4.000.000 lei) urmând ca monedele de aur şi argint să fie bătute atunci când vor permite mijloacele financiare. Acest articol a fost adoptat din raţiuni strategice. Folosind ca pretext lipsa resur­selor pentru fabricarea monedelor din aur şi argint se urmă­rea amânarea acestor emisiuni, până când conjunctura ar fi permis evitarea introducerii însemnelor care certificau suze­ranitatea otomană (semiluna sau semiluna cu stele).

 

   

                                                         1 banu 1867 7

 

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 15 mm. Greutate: 1 g. Monetăria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total: 5.000.000 exemplare8.
Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.
Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 1/ BANU/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, sigla monetăriei H (Heaton). Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Watt & Co. Dife­renţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co, plasat în exergă. La monedele de 1 BANU, nu­mele monetăriei este trecut prescurtat (H sau Watt & C) da­torită lipsei de spaţiu. Moneda de 1 BAN este singura piesă la care numele diviziunii leului apare scris sub forma de 1 BANU, deoarece limba română păstra încă la toate cuvintele ce se terminau într-o consoană şi la substantivele terminate în „i” un „u” scurt. Această vocală finală mai apare în nu­mismatica românească doar pe moneda de aur de 20 de lei din 1868. Ulterior, la începutul secolului al XX-lea, Acade­mia Română va reuşi să elimine această vocală finală, astfel că treptat va dispare din scrierea şi vorbirea curentă9.

 

                    

                                                             2 bani 1867

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 20 mm. Greutate: 2 g. Monetăria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total: 10.000.000 exemplare10.
Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.
Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 2/ BANI/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, monetăria Watt & Co. Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Heaton. Diferenţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co, plasat în exergă.

        

 

                                                               5 bani 1867.

 

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 25 mm. Greutate: 5 g. Monetăria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total:25.000.000 exemplare11.
Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.
Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 5/ BANI/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, monetăria Watt & Co. Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Heaton. Diferenţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co, plasat în exergă.

           

                                                            10 bani 1867

 

Metal-bronz: cupru 950 ‰, staniu 40 ‰, zinc 10 ‰. Muchie netedă. Diametru: 30 mm. Greutate: 10 g. Monetă­ria: Birmingham. Gravor: Wyon. Feţe amplasate medalistic. Tiraj total: 25.000.000 exemplare12.
Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.
Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul 10/ BANI/ 1867. Dedesubt, sub panglica ce leagă cele două ramuri, monetăria Heaton. Cerc perlat exterior.

Această monedă are două variante, deoarece jumătate din tirajul total a fost bătut la Monetăria Watt & Co. Dife­renţa dintre ele este dată de numele monetăriei, Heaton sau Watt & Co plasat în exergă.

 Legea din aprilie 1867 face în mai multe rânduri referiri la statele Uniunii Latine, fără să citeze explicit această uni­une monetară. Astfel, la articolul XI se precizează că mone­dele de aur sau argint ale Franței, Belgiei, Italiei și Elveției se vor primi la toate casele ca și monedele legale ale țării, la articolul XII este enunţată convenţia de înfiinţare a Uniunii Latine din 1865, iar la articolul XIII se subliniază preocupa­rea legiuitorului ca monedele să fie identice cu monedele franceze în privinţa titlului, greutăţii, dimensiunii şi toleran­ţei. Prin imitarea sistemului monetar francez și implicit a sistemului Uniunii Latine se încearcă includerea României în zona de influenţă a Franței, situaţie firească, dacă ne gândim la puternicele legături politice și culturale ce s-au dezvoltat de-a lungul anilor.
 Celelalte articole ale legii se refereau la circulaţia şi re­tragerea monedelor, fără însă a face referiri la folosirea ca mijloc de circulaţie a bancnotelor, ceea ce face ca acest sis­tem monetar să fie un sistem exclusiv metalist.
 Monedele de aur şi argint străine existente în circulaţie urmau să fie primite la casieriile publice, la cursul stabilit de o anexă a legii (100 lei noi echivalau cu 270 lei vechi, du­catul austriac echivala 11,75 lei iar sfanţul era 0,84 lei ș.a.13) încă șase luni după prima emisiune românească de monede de aur şi argint, iar după această dată curs legal urmau să aibă numai monedele din statele Uniunii Latine. Banii divi­zionari străini îşi încetau cursul legal la șase luni de la emi­siunea monedelor bătute la cele două monetării din Birmin­gham.
 Deoarece o parte din prevederile legii (punerea în cir­culaţie a monedelor de aur şi argint) nu sunt aplicate conti­nuă circulaţia monedelor străine. Metalul preferat folosit în tranzacţiile comerciale rămâne aurul, în special ducaţii sau napoleonii, monedele de argint sau de aramă fiind conside­rate monede ajutătoare. În aceste condiţii bimetalismul pro­movat de legea monetară nu a funcţionat efectiv, chiar dacă a rămas în vigoare până în 1890. Până în 1873 sistemul folo­sit a fost monometalismul aur, iar după această dată (datorită reducerii cantităţii de aur din circulaţie în condiţiile declan­şării unei crize economice în Europa și a creșterii circulaţiei monedelor de argint în condițiile scăderii preţului argintului pe plan internaţional) se trece, treptat, la monometalismul argint.
 Primele monede de aur, de 20 lei, au fost bătute într-un tiraj simbolic, 100 exemplare, în 1868. Deoarece aceste mo­nede aveau pe avers efigia lui Carol I și legenda circulară CAROL I DUMNULU ROMANILORU (fapt ce declan­şează proteste violente din partea Turciei şi Austriei) co­manda este suspendată, iar piesele nu sunt puse în circula­ţie14.
 Primele monede din argint au fost emise în anul 1870 într-un tiraj de doar 400.000 exemplare. Ele aveau valoarea nominală de 1 leu15 şi au fost primele monede emise la Mo­netăria Statului din Bucureşti. Baterea acestor monede a însemnat şi un act de independenţă, deoarece ele nu aveau semnul distinctiv propus de Imperiul otoman prin care se dorea sublinierea dependenţei faţă de puterea suzerană (se va reuși evitarea imprimării unui astfel de semn pe toate mone­dele bătute până la obţinerea independenţei) și pentru că aveau imprimate pe avers efigia domnitorului Carol I. Gu­vernul și-a asumat riscul încălcării unei hotărâri a puterii suzerane, fapt ce a determinat proteste repetate din partea Turciei, însă monedele nu au fost retrase din circulaţie.
 Prin adoptarea legii din 14/26 aprilie 1867 leul devine monedă naţională fiind până la primul război mondial una din cele mai puternice monede europene (100 lei = 99,91 franci francezi). Acest sistem monetar a conectat România la sistemele moderne europene, a reglementat circulaţia mone­tară determinând condiţii favorabile pentru dezvoltarea eco­nomiei naţionale și în acelaşi timp a însemnat o nouă afir­mare a dorinţei de independenţă.
 Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la adoptarea Legii pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabri­carea monedelor naţionale, Banca Naţională a României a realizat un set de replici după monedele de 1 BANU, 2 BANI, 5 BANI, 10 BANI din 1867.


     

           Replici după monedele de 1 BANU, 2 BANI, 5 BANI, 10 BANI din 186716

 

Avers: Stema ţării, iar deasupra titulatura statului: RO­MANIA. Cerc perlat exterior.

Revers: Între două ghirlande formate din ramuri de laur (stânga) şi de stejar (dreapta), pe trei rânduri, valoarea nomi­nală şi milesimul. Dedesubt, în exergă, litera „R”. Cerc per­lat exterior.

Aceste replici au fost realizate din aur cu puritatea de 999‰. Ele au diametrele monedelor originale, însă greutatea este mai mare: 1.75, 3.5, 8.75 şi 17.2 grame. Toate cele 4 replici din set au fost bătută în 250 de exemplare. Faţă de piesele originale, există o singură diferenţă grafică sub pan­glica ce leagă ramurile de laur şi de stejar numele monetăriei este înlocuit de litera „R” de la replică. Toate replicile sunt de calitate B.U., brilliant uncirculated (monedă necirculată, cu lustrul de batere intact). Ele au fost puse în circulaţie la data de 25 aprilie 200717.

 

Note:

 

1.      Marian Bolum, Încercări de reglementare a circulaţiei mo­netare în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Elanul, an XIII, nr.115, septembrie 2011.

2.      Marian Bolum, Proiecte şi probe monetare realizate în timpul domniei lui AL. I. Cuza în Alexandru Ioan Cuza şi demnitatea naţională, Editura Sfera, Bârlad, 2011.

3.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 156.

4.      Ibidem, p. 166.

5.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, şi catalogul monedelor emise, vol I, Gale­ria numismatică, Bucureşti, 2009, p. 317.

6.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 170.

7.      http://www.gcoins.net/en/catalog/180/1

8.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 255.

9.      http://romaniancoins.org/ro1banu1867.html

10.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 213.

11.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 31.

12.  http://www.allnumis.ro/moneda/romania/10-bani-1867-heaton-39

13.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 190.

14.  14.Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 28.

15.  15.Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 17.

16.  http://www.coins.ro/comemorative/2007/set-medalii-aur-replici-dupa-monedele-romanesti-din-1867.php

17.  http://romaniancoins.org/ro140anisistemmonetar_replici.html

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Monedele statului român emise dupa decembrie 1989

  MONEDELE STATULUI ROMÂN   EMISE DUPĂ DECEMBRIE 1989                                                       PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD ...