Emisiunea monetară Sadagura
PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD
Monedele
Sadagura au fost emise în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, încheiat
cu pacea de la Kuciuk-Kainargi. Ele au circulat în Moldova şi în Ţara
Românească între anii 1772-1774.
Pentru
a dispune de o monedă divizionară, care să aibă curs în cele două Principate,
în vederea „cumpărării” produselor necesare aprovizionării trupelor ruse,
comandamentul armatei ţariste de ocupaţie, feldmareşalul conte P. A. Rumiantev
a luat iniţiativa realizării unei emisiuni monetare. Valoarea
nominală a monedelor este dublă, exprimată în parale (sistem monetar turcesc)
și în denghi sau copeici (sistem monetar rusesc). Cu această ocazie au fost
bătute monede de 1para/3 denghi şi 2 parale/3 copeici.
Moneda Sadagura, 1
para/3 denghi, 1772, greutate 10,50 g, diametru 28 mm, muchie cu
frunze late de stejar.
Concesiunea pentru baterea acestor monede este
preluata de baronul Petru de Gartemberg-Sadogurski, în urma contractului
încheiat la 24 februarie 1771. Prin contract se prevedea plata a 60.000 de ruble
pentru privilegiul de a fabrica suma de 500.000 de ruble, însă nu erau
prevăzute termene limită. Monetăria trebuia să funcţioneze la Iaşi, dar va fi
instalată pe moşia concesionarului, la Sadagura, lângă Cernăuţi. Pentru
baterea monedelor, armata rusă a pus la dispoziţie, ca materie primă,
aproximativ 1000 tunuri şi mortiere turceşti (capturate la Akkerman, Benderi, Ismail
şi forturile dunărene), cât şi aramă importată
din Ungaria, echipamentele necesare şi lucrătorii. Dintr-un
pud de metal (16,380 kg.) s-a convenit să se bată monede in valoare de 21 ruble
şi 60 de copeici.
Pentru moneda de 1 para/3 denghi au fost
pregătite, în 1771, patru modele diferite de probe. În acelaşi timp a fost realizată şi
o probă pentru moneda de 5 copeici, însă între timp
se renunţă la o astfel de monedă. Din probele
de 1 para/3 denghi a fost aleasă doar cea care nu purta cifrul împărătesei
Ecaterina a II-a. Feldmareșalul Rumiantev a insistat ca emisiunea să nu fie
identificabilă în nici un fel cu Imperiul ţarist.
Această măsură lăsa posibilitatea trezoreriei armatei ruse să refuze acceptarea
acestor monede. Pentru monedele de 2 parale/3 copeici s-a stabilit
modelul definitiv în 1772, după ce a fost realizată şi o probă de argint ce
păstra aceleaşi caracteristici ca şi moneda de 1
para/3 denghi.
Monedele intrate efectiv în circulaţie au pe avers
două scuturi ovale, înclinate spre dreapta, deasupra lor aflându-se o coroană
princiară, coroana Imperiului ţarist. Scutul din dreapta are stema Moldovei (cap de
bour), iar scutul din stânga are stema Ţarii Româneşti (acvilă spre dreapta,
având în cioc o cruce cu două braţe, ce stă pe o coroană cu 4 sau 5 vârfuri, având
deasupra semiluna conturnată). Legenda este scrisă cu litere chirilice: MON. MOLD:I VALAK (MONEDA MOLDOVENEASCĂ ŞI VALAHĂ) şi prezintă diverse
variaţiuni în funcţie de matriţele
folosite. Dedesubt, sub două linii orizontale (una
groasă şi alta subţire), este trecut milesimul.
Pe revers este imprimată, cu litere chirilice,
pe 3 sau 4 rânduri, valoarea nominală, încadrată într-un pătrat de 18 sau 22
mm. Cuvântul „para” este subliniat cu două linii orizontale, una groasă şi alta subţire.
Moneda Sadagura, 2 parale/3 copeici, 1772,
greutate 12,23 g, diametru 35 mm, muchie cu frunze late de stejar.
Între august 1771 şi mai 1773 monetăria a
recepţionat tunuri turceşti cântărind peste 30.000 puduri. Din acest metal s-au
bătut, între noiembrie 1771 şi aprilie 1774, piese în valoare de 681.000 ruble
în monede de 1 para/3 denghi şi 2 parale/3
copeici. La finalul campaniei baronul Gartemberg a fost acuzat că a bătut
monede fără nici un control depăşind de câteva ori valoarea prevăzută. Unii autori au estimat că s-au bătut şi au fost
puse în circulaţie monede în valoare de 3.000.000 de
ruble.
La retragerea armatei ruse
monedele bătute la Sadagura nu au fost preschimbate în monede curente pierzându-şi
valoarea. Acest fapt a produs importante pagube în Principate, deoarece pentru
plata produselor, bunurilor sau a serviciilor prestate, populaţia primise mari cantităţi
de astfel de monedă.
O parte din monede au ajuns,
prin intermediul speculanţilor, în
Imperiu ţarist chiar dacă autorităţile au luat măsuri pentru a evita acest
lucru. Monedele confiscate, circa 116 puduri, au fost utilizate, în 1788,
pentru baterea monedelor ruseşti de 2 copeici şi 1 copeică la monetăria din
Moscova. Noile monede vor avea pe avers cifrul împărătesei Ecaterina a II-a,
iar pe revers, imaginea Sfântului Gheorghe călare.
Emisiunea monetară Sadagura
are caracteristicile unor bani de război: curs forţat, valoare reală inferioară valorii nominale, fără acoperire în metal preţios, valoare nominală exprimată în două sisteme monetare
diferite, arie de acceptare limitată la cele doua Principate, încetarea
puterii circulatorii oficiale odată cu retragerea armatei de ocupaţie.
Din punct de vedere istoric,
emisiunea Sadagura este importantă, deoarece este singura emisiune monetară din
cele două Principate după închiderea monetăriei lui Dabija Vodă în Moldova şi a lui Mihnea al III-lea
în Ţara Românească (următoarea monedă va fi realizată
în 1867) şi pentru că poate fi considerată o
primă încercare de unificare monetară în cele două Principate.
Pentru colecţionari, aceste
monede sunt importante (chiar dacă sunt relativ uşor de găsit datorită numărului mare de exemplare bătute), deoarece există foarte multe variante diferite ca desen
(datorită diversităţii matriţelor
folosite), culoare (tunurile folosite ca materie primă nu erau fabricate din
acelaşi aliaj) sau greutate. Datorită acestor caracteristici se poate spune că
fiecare monedă Sadagura este unică în felul ei.
Bibliografie:
George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura
Sport Turism, Bucureşti, 1977.
Costin C. Kiriţescu, Sistemul
bănesc al leului şi precursorii lui, vol. I, Editura Enciclopedică,
Bucureşti, 1997.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu