16 februarie 2021

Medalia Revoluția Română

Anul 1989 a însemnat căderea regimurilor comuniste din Europa de Est. România a parcurs același drum, însă îndepartarea regimului s-a făcut prin violență. Marcarea trecerii de la un sistem opresiv la democrație s-a făcut și prin emiterea de medalii, în acest sens Secția Bârlad a S.N.R. a inițiat în anul 1990 baterea unei medalii.

Pe avers este gravată harta țării și în interiorul ei mâna cu cele două degete ridicate, semn al victoriei. Deasupra degetelor este înscris ROMANIA și în partea de jos libertate. Pe hartă sunt marcate două orașe, Bucuresti și Timișoara. În Romania revolta a început la 16 decembrie la Timișoara și a continuat pe 21 decembrie la București, ducând la căderea regimului condus de N. Ceaușescu. În exergă este marcat textul ODIOASA DICTATURA A CAZUT • GLORIE PATRIEI LIBERE • SLAVA POPORULUI EROU • 22 DECEMBRIE 1989.
Câmpul central al aversului este împarțit în două sectoare semicirculare, în partea de sus se află clădirea Operei din Timișoara și deasupra stă scris AZI IN TIMISOARA, MAINE IN TOATA TARA, iar în partea de jos este clădirea Bibliotecii Universitare din București și textul ARMATA E CU NOI. Cele două clădiri sunt simbolice pentru Revoluția Română și fac legătura cu orașele marcate pe avers, iar textele reprezintă lozincile strigate de manifestanți în acele zile. În exergă sunt trecute orașele în care manifestarile anticomuniste au fost însoțite de victime: TIMISOARA • BUCURESTI • ARAD • SIBIU • BRASOV • CLUJ • TIRGU-MURES. În partea de jos este trecut emitentul acestei medalii S.N.R. BIRLAD.
Gravorul medaliei este Maximilian Fetița, a cărui semnătură o găsim sub harta României. Având un diametru de 60 de mm, medalia este realizată din tombac.



Costel Oportov

08 februarie 2021

Medaliile aniversare 5 ani de la înființarea Secției Numismatice Bârlad


În 1990, cu prilejul împlinirii a 5 ani de la înființarea Secției Numismatice Bârlad, s-au emis două medalii aniversare.

I.
Câmpul central al aversului este dominat de statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare, monument din bronz, opera sculptorului Mircea Ștefanescu din 1975. Monumentul este situat langă satul Băcăuani, locul bătăliei din 10 ianuarie 1475, de la Podul Înalt. Circular, în partea superioară este scris STEFAN CEL MARE DOMN AL TARII MOLDOVEI, iar in partea de jos anii de domnie 1457 – 1504.
Reversul medaliei prezintă în partea centrală, pe un câmp cu linii verticale, aversul și reversul unui gros de tip I bătut în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Pe exergă este gravat circular textul SOCIETATEA NUMISMATICA ROMANA și jos SECTIA BIRLAD, iar în câmpul striat, 5 ANI DE ACTIVITATE și liniar, sub reprezentarea monedei, anii 1985-1990.
Medalia cu diametrul de 60 mm a fost gravată de Vasile Gabor, care semnează pe soclul statuii și realizată din tombac într-un tiraj de 100 de bucăți.





II.

Medalia are gravată pe cele două fețe moneda de un gros emisă în perioada domniei lui Stefan cel Mare, care prezintă pe avers un cap de bour cu o stea cu cinci raze între coarne, încadrat de o rozetă și o semilună. În exteriorul cercului perlat, care încadrează capul de bour, este scris MONETAMOLDAVIE. Reversul medaliei prezintă în interiorul cercului perlat un scut despicat vertical ce conține o cruce de Malta, o rozeta și trei grinzi, iar in exterior este scris STEFANVSVOIEVODA. Această monedă este un gros de tipul I a și este din argint.
Aversul medaliei este completat cu înscrisul circular SOCIETATEA NUMISMATICA ROMANA și SECTIA BIRLAD, desparțite printr-un  cap de bour flancat de o rozetă si de o semilună. La revers este gravat SECTIA BIRLAD și încadrat de două ramuri de laur 1985 – 1990.
Deși nu este semnată, gravorul medaliei este Vasile Gabor. Această medalie are diametrul de 50 mm și a fost bătută în tombac într-un numar de 100 de exemplare.




Costel Oportov 

02 februarie 2021

Medalia Întreprinderea de Confecții Bârlad

         

Atelierele de reparat confecții pentru armata se înființează la Bârlad în anul 1939 și datorită modificărilor politice care au loc în România, se transformă în Întreprinderea de Confecții. Anul 1989 marchează existența a 50 de ani a întreprinderii, prilej de a emite o medalie aniversară.
În câmpul medaliei, pe avers, sunt gravate doua corpuri de clădire vizibile din intersecția bulevardului Republicii cu strada Mihai Eminescu, sub care se găsesc înscriși anii 1939 – 1989. În exergă, circular, scrie INTREPRINDEREA DE CONFECTII BIRLAD și în partea inferioară M.I.U., abrevierea de la Ministerul Industriei Ușoare. Deasupra clădirilor, între două ramuri de laur este marcat momentul aniversar prin numarul 50.
Reversul prezinta un înscris liniar 50/ DE ANI/ DE LA INFIINTAREA/ PRIMELOR ATELIERE / ALE ACTUALEI/ INTREPRINDERI DE CONFECTII/ BIRLAD și un înscris circular SOCIETATEA NUMISMATICA ROMANA în partea superioară și SECTIA BARLAD în partea inferioară.
Medalia a fost realizată în 100 de bucăți din aluminiu eloxat galben și are diametrul de 60 mm. Gravorul nu este cunoscut, lipsind semnatura pe medalie.



Costel Oportov

29 ianuarie 2021

PRIMELE MONEDE DE ARGINT REALIZATE CONFORM SISTEMULUI MONETAR ADOPTAT ÎN 1867

 

PRIMELE MONEDE DE ARGINT REALIZATE CONFORM SISTEMULUI MONETAR ADOPTAT ÎN 1867

 

                                                        MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

     Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale din 14/26 aprilie 18671 prevedea baterea monedelor din aur de 5, 10 şi 20 lei, din argint a pieselor de 50 bani, 1 leu şi 2 lei, iar ca monede divizionare a pieselor de 1, 2, 5 şi 10 bani din aramă. Arti­colul IX din lege preciza că din motive financiare urmau să se bată pentru început doar monedele din aramă, urmând ca monedele de aur şi argint să fie bătute atunci când vor per­mite mijloacele financiare. Acest articol a fost adoptat din raţiuni strategice. Folosind ca pretext lipsa resurselor pentru fabricarea monedelor din aur şi argint se urmărea amânarea acestor emisiuni, până când conjunctura ar fi permis evitarea introducerii însemnelor care certificau suzeranitatea otomană (semiluna sau semiluna cu stele), De asemenea, se avea în vedere baterea de monede cu efigia domnitorului (semn al suveranităţii) şi înfiinţarea unei monetării naţionale.
     Fabricarea monedelor de argint a fost reglementată prin: Legea nr. 989 din18/30 iunie 1868, Comunicatul Ministerului Finanţelor din 26 februarie /10 martie 1870 şi Jurnalul Con­siliului de Miniştri din 9/21 mai 19722.
     Primele monede din argint au fost emise în anul 1870. Ele aveau valoarea nominală de 1 leu și au fost, alături de monedele de 20 lei, primele monede emise la Monetăria Statului din București. Această instituție a fost înfiinţată în februarie 18703 și a funcţionat, cu unele întreruperi timp de 20 de ani, ultima comandă realizată fiind moneda de 20 lei din 1890. Baterea acestor monede a însemnat și o afirmare a dorinţei de independență deoarece ele nu aveau semnul distinctiv propus de Imperiul otoman prin care se dorea sublini­erea dependenței față de puterea suzerană și pentru că aveau imprimate pe avers efigia domnitorului Carol I. Cu toate protestele Turciei monedele nu au fost însă retrase din cir­culaţie.       

                                                            1 leu 1870 4

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Monetăria Bucureşti. Tiraj: 400.000 exemplare.
Revers: valoarea nominală 1 LEU, anul 1870, cunună formată dintr-o ramură de laur şi una de stejar. Sub panglica ce leagă cele două ramuri se află litera C, iniţiala inginerului C.J. Cândescu, directorul monetăriei din Bucureşti. Cerc perlat exterior.
Avers: CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI, efigia dom­nului spre stânga. Cerc perlat exterior.

     Din literatura de specialitate aflăm că la această monedă există exemplare cu feţele amplasate medalistic şi exemplare obişnuite sau că există piese purtând sigla monetăriei Bucu­reşti. Unii autori consideră piesele cu inițiala monetăriei Bucureşti, litera B, ca fiind probe monetare5.

     Emisiunile monetare de argint au fost reluate în anii 1872-1876, într-o nouă formă grafică în care efigia domnito­rului este înlocuită, pentru a evita noi proteste din partea Imperiului otoman, cu alte simboluri: coroana princiară pen­tru monedele de 50 bani și stema țării pentru monedele de 1 leu şi 2 lei.       

                                                        50 bani 1873

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 18 mm. Greutate: 2,5 g. Gravor: R. Stern. Monetăria Bruxelles. Tiraj: 4.810.000 exemplare6.
Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, pe două rânduri, valoarea nominală 50 BANI. Cunună împletită din ramuri de laur şi de stejar. Cerc perlat exterior.
Avers: În centru coroana princiară şi anul 1873. Cunună împletită din ramuri de laur şi de stejar. În exergă numele gravorul. Cerc perlat exterior.

 

     

                                                          1 leu 1873

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Gravor: R. Stern. Monetăria Bruxelles. Tiraj: 4.493.393 exemplare7.
Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, pe două rânduri, valoarea nominală 1 LEU. Cunună împletită din ramuri de laur şi de stejar. Cerc perlat exterior.
Avers: Stema ţării. Dedesubt numele gravorului, anul 1873 şi semnul monetăriei. Cerc perlat exterior.

Pentru această emisiune există o variantă cu /L /de la LEU întrerupt 8.    

                                                            2 lei 1876.

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 27 mm. Greutate: 10 g. Gravor: R. Stern. Monetăria Bruxelles. Tiraj: 653.255 exemplare9.
Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, pe două rânduri, valoarea nominală 2 LEI. Cunună împletită din ra­muri de laur şi de stejar. Cerc perlat exterior.
Avers: Stema ţării. Dedesubt numele gravorului, anul 1873 şi semnul monetăriei. Cerc perlat exterior.
     După unii specialişti, sigla folosită de monetăria José Allard din Bruxelles, ce apare pe monedele de 50 bani, 1 leu şi 2 lei din perioada 1872 - 1876, nu este o halteră, ci un portret. Acest lucru se poate observa numai pe monedele aflate într-o stare de conservare excepţională. Se pare că portretul ar fi chipul arhanghelului Mihail, patronul oraşului Bruxelles, chip ce apare şi pe monedele bătute în acest oraş10.
     Suma totală a monedelor din argint cu valoarea nomi­nala de 50 bani, 1 leu şi 2 lei bătute până la obţinerea inde­pendenţei s-a ridicat la 26.820.000 lei 11.
     Până la realizarea acestor emisiuni tranzacţile comerci­ale se vor face în continuare cu monede străine, fiind prefe­rate în special monedele de aur, ceea ce făcea ca sistemul bimetalist propus prin legea monetară din aprilie 1867 să nu funcţioneze.
     Creşterea emisiunilor monetare de argint s-a datorat scăderii preţului argintului pe piaţa internaţională (guvernul era interesat să cumpere argint ieftin din străinătate şi să-l monetizeze, având de câştigat din diferenţa dintre valoarea reală şi valoarea atribuită prin lege) dar şi crizei europene declanşată în anul 1873, criză ce a determinat reducerea cantităţii de aur de pe piaţă în condiţiile în care exporturile româneşti erau în scădere 12.
     Realizarea monedelor cu efigia lui Carol I a fost reluată după obţinerea independenţei de stat. Astfel, între anii 1879 -1880 au fost realizate mai multe variante ale monedei de 2 bani şi a primei monede de 5 lei pentru ca în prima parte a anului 1881 să fie realizate ultimele monede cu inscripţia CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI, piesele de 2 bani, 50 bani, 1 leu, 2 lei şi 5 lei 13.

       


                                                           1 leu 1881


Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Gravor: W. Kullrich. Monetă­ria Viena. Tiraj: 1.800.000 exemplare14.
Revers: În plan central este prezentată stema ţării, dea­supra ROMÂNIA, dedesubt, litera V, anul 1881 şi spicul de grâu, iar în părţi, central, valoarea nominală 1/ L. Cerc perlat exterior.
Avers: CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI, efigia dom­nului spre stânga. Sub gât numele gravorului. Cerc perlat exterior.
     Proclamarea Regatului la 14/26 martie 1881 va deter­mina schimbări importante şi în domeniul numismaticii. Primele monede cu inscripţia CAROL I REGE AL ROM­NIEI vor fi realizate în a doua parte a anului 1881 sub forma pieselor de 5 lei15.
     După încoronarea lui Carol I ca rege al României, la 10/22 mai 1881, toate monedele de argint de 1 leu, 2 lei şi 5 lei bătute în următorii 20 de ani vor avea pe avers efigia re­gelui şi inscripţia CAROL I REGE AL ROMÂNIEI, iar pe revers titulatura statului, stema ţării, valoarea nominală, anul apariţiei şi simbolul monetăriei în timp ce monedele de 50 bani din anii 1884, 1885, 1894, 1900 şi 1901 vor avea aver­sul identic, iar pe revers între două ghirlande valoarea nomi­nală şi milesimul.
  Realizarea monedelor de argint de 50 bani, 1 leu, 2 lei cât şi a celor de 5 lei au contribuit la fluidizarea tranzacţiilor comerciale. După 1872, când va începe fabricarea unui nu­măr mare de monede de argint, se modifică structura circu­laţiei monetare, crescând ponderea monedelor de argint faţă de cele de aur. În acelaşi timp monedele străine au fost înlo­cuite din circulaţie, cu monede româneşti.

 

Note:

 

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 166-168.

2.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 412.

3.      Constantin G. Urziceanu, Monete moderne româneşti în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii XXIX- XXXVI, 1935-1942, nr. 83-90, p. 156-165.

4.      http://romaniancoins.org/ro1leu1870.html

5.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, şi catalogul monedelor emise, vol. I, Gale­ria numismatică, Bucureşti, 2009, p. 31.

6.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 256.

7.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 33.

8.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 217.

9.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, op.cit., p. 256.

10.  http://romaniancoins.org/ro50bani1873.html

11.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 191.

12.  Ibidem, p. 195.

13.  Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 17-18.

14.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 223.

15.  Ioan Dogaru, op.cit., p. 18.

 

23 ianuarie 2021

162 de ani de la Unirea Principatelor Române

     Cercul Militar Iaşi a organizat şi găzduit în data de 21. Ianuarie. 2021 o sesiune de Comunicări şi o Expoziţie numismatico-filatelică, prilejuită de manifestările dedicate aniversării a 162 de ani de la Unirea, având ca temă  " Unirea Principatelor Române şi domnul Alexandru Ioan Cuza în heraldica şi medalistica militară naţională ". Momentul s-a bucurat de prezenţa academicianului Viorel Barbu, Filiala Iaşi, gen, br. dr. Daniel Pop, comandantul Brigăzii 15 Mecanizată "Podul Înalt" şi al Garnizoanei Iaşi,  Claudia Antăluţă, SNR, Filiala Iaşi şi a multor invitaţi.



    Au susţinut comunicări :
    - prof. dr. Corneliu Andone, Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I":  "Drapelele şi stindardele Armatei Române în perioada 1834 - 1944";
    - dr. Sorin Iftimi, Complexul Muzeal Naţional "Moldova" Iaşi : "Heraldica şi medalistica naţională în perioada domnitorului Alexandru Ioan Cuza" ;
    - gen. br. (r) prof. univ. dr. Adrian Stroea, fost comandant al Garnizoanei Focşani :  "Focşanii, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi Unirea ".


    Evenimentul ieşean a fost întregit de vernisajul unei bogate şi valoroase expoziţii temporare, acolo unde au expus şi colegii noştri Gheorghe Gîlcă şi Viorel Bolum, alături de localnicii Claudia Antăluţă şi Ştefan Sălăjan. Piesele expuse de cei doi bârlădeni s-au bucurat de admiraţia şi aprecierea celor prezenţi la eveniment. Vitrinele şi panourile colegilor noştri au conţinut piese numismatice (medalii şi plachete), cât şi filatelice (maxime, cărţi poştale, plicuri aniversare etc).












    Mai trebuie menţionat faptul că elevatul moment a avut loc în frumoasa clădirea a "Cercului Militar", fosta "Casa Oştirii", acolo unde  a funcţionat Minesterul Afacerilor Externe, în timpul Primului Război Mondial,  pe vremea când guvernul României se afla în refugiu la Iaşi.




Florian   Pricop



Monedele statului român emise dupa decembrie 1989

  MONEDELE STATULUI ROMÂN   EMISE DUPĂ DECEMBRIE 1989                                                       PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD ...