PROIECTE ŞI PROBE MONETARE REALIZATE ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

PROIECTE ŞI PROBE MONETARE REALIZATE ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA 

                                  PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 Încetarea emisiunilor autohtone a determinat înmulţirea monedelor străine ce circulau pe teritoriul Ţărilor Române, numărul acestora sporind de la aproximativ 20 în secolul al XVII-lea la peste 80 la jumătatea secolului al XIX-lea. Dife­rite ca aliaj şi sistem ponderal  diversitatea de monede străine a dus la un adevărat haos în circulaţia monetară din Moldova şi Ţara Românească.

 De la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până după ju­mătatea secolului al XIX-lea în Ţările Române au circulat în special monede turceşti, ruseşti şi austriece, conversia lor făcându-se după sistemul ponderal al leului (monedă de cal­cul) şi al paralei (monedă divizionară turcească).

 În lipsa unei monede unice leul de calcul¹ nu putea re­glementa circulaţia in Ţările Române, chiar dacă s-a încercat stabilirea unui curs unic. Moneda fictivă folosită, leul, nu corespundea unei economii în dezvoltare, iar un sistem mo­netar unitar bazat pe o monedă naţională unică devenise mai mult decât necesar. Astfel, între reformele care au pus bazele statului naţional român modern s-a aflat şi proiectul emiterii monedei naţionale.

 Într-un document din 18 noiembrie 1859² al Consiliului de miniştri al guvernului din Muntenia apare pentru eventu­ala monedă denumirea de „românat”, având ca etalon mări­mea, greutatea şi titlul metalic al francului francez. Pe baza documentului guvernului muntean, s-a întocmit, în august 1860, un proiect de lege pentru înfiinţarea monedei naţionale de către Comisia Centrală de la Focşani, în 12 articole, care stabilea că se vor bate monede din aur, argint şi aramă.

 În 1860 Alexandru Ioan Cuza a făcut o primă încercare de introducere a unui nou sistem monetar. Un rol important în acest sens l-a avut consulul Franţei la Iaşi, Victor Place, care a fost însărcinat să negocieze baterea unor monede ro­mâneşti la monetăria din Paris. Piesele au fost desenate de numismatul francez Adrien de Longpérier, conservator la Cabinetul numismatic de la Muzeul Louvre, care a schiţat proiectele pentru monedele din aur (20 români), argint (5 români) şi bronz (10 centime) ³.

Proiectul introducea sistemul monetar zecimal din Franţa, iar monedele urmau să fie bătute la Paris. Unitatea monetară, după modelul francului francez, trebuia să se nu­mească român sau românat. Fabricarea monedelor ar fi ur­mat sa se realizeze în Franţa. Pentru acoperirea primei tranşe a contractului Ministerele de Finanţe ale Principatelor Unite urmau să angajeze pe piaţa franceză un împrumut de 60.000.000 franci. În paralel cu pregătirea legislaţiei privi­toare la noua monedă, în mai 1860 se iniţiază un contract pe 5 ani cu monetăria Franţei pentru fabricarea necesarului de monedă românească. Valoarea monedei ce urma să se fa­brice în primii 2 ani ai contractului era de 100.000.000 franci⁴, iar baterea anuală era limitată la 150.000.000 piese.

 Contractul foloseşte pentru monedă denumirea de roumain (român) şi precizează ca unitatea va fi o monedă din argint în greutate de 5 grame. Moneda de un român ar fi fost similară ca diametru şi greutate cu monede de 1 franc francez. Astfel, un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în decime sau bani (a zecea parte dintr-un românat) şi centime sau bănişori (a suta parte dintr-un românat).

 

     Piesele desenate de numismatul francez Adrien de Longpérier

Monedele din aur şi argint urmau să aibă gravată efigia domnitorului, pe avers, cu legenda Alexandru Ioan I. Domnu Principatelor-Unite, iar pe revers, armele ţării cu legenda În Unire tăria.

Denumirea monedei a dat loc la dispute. Deşi prima va­riantă, inspirată din denumirea monedei franceze, atribuia numele de român monedei naţionale, la propunerea lui Heliade Rădulescu, cel care a a atras atenţia că numele mo­nedei ar putea naşte confuzii şi echivocuri, s-a adoptat de­numirea de românat.

Acest demers nu s-a putut realiza ca urmare a presiuni­lor Turciei, care vedea în baterea acestei monede româneşti, un atribut ilegal de suveranitate a Principatelor Unite.

 În 1860, s-a bătut, totuşi, o monedă de bronz de 5 pa­rale, dar aceasta nu a circulat.               

 

                                      Moneda de bronz de 5 parale din 1860.

Avers: PRINC./UNITE, în exergă 1860, iar între doua roze Stema Principatelor Unite. Cerc perlat exterior.

Revers: 5//PARALE, pe doua rânduri. Cunună din ra­muri de stejar, cerc perlat exterior

Un an mai târziu, un nou proiect legislativ⁵ ce avea ca scop reglementarea cursului monetar în Principatele Unite readuce problema în actualitate. În mare, proiectul era cel din 1860, însă la articolul 7 se specifica amânarea baterii efective a românaţilor de aur şi argint. Urma să se bată mai întâi moneda divizionară din aramă. Se stabilise chiar şi compoziţia aliajului: 95 părţi aramă, 4 părţi cositor şi o parte zinc. Datorită împotrivirii Turciei şi acest proiect este aban­donat.

 O a treia tentativă are loc în 1864. O nouă iniţiativă le­gislativă⁶, prezentată de Ministerul Finanţelor, spre a fi su­pusă aprobării Consiliului de Stat, precizează tipurile de monedă, ce urmau a fi fabricate: 20 şi 10 românaţi din aur, 5, 1 şi 1/2 românaţi din argint precum şi 10, 5 şi 1 sutime din bronz. Proiectul va rămâne nefinalizat din acelaşi motiv ca şi precedentele încercări, însă s-au bătut câteva monede de probă, din piesele de 5 sutimi.                 

                                                  Moneda de 5 sutimi din 1864

Avers: ALECSANDRU/ IOAN I. Efigia domnitorului spre dreapta.

Revers: În partea de sus, circular, PRINCIPATELE UNITE. În centru, pe trei rânduri 5 // SUTIMI // 1864, iar în exergă A * C. Cerc liniar exterior, cerc liniar interior.

Moneda era din aramă si avea un diametru de 25 mm⁷.

De asemenea, în literatura de specialitate este menţio­nată şi proba de 10 sutimi⁸, însă din aceasta nu se cunoaşte nici un exemplar.

 Din diverse motive, Al. I. Cuza a trebuit să renunţe la realizarea acestui proiect. Sistemului monetar gândit în vre­mea domnitorului este însă asemănător cu cel ce va fi adop­tat prin legea monetară din 1867. Cu unele schimbări, în structura valorii pieselor şi cu alt nume pentru monedă, sis­temul monetar al românatului este de fapt premergătorul sistemului monetar naţional al leului.

 Încercările din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au început să se concretizeze chiar în anul plecării acestuia de la domnie.

 Iniţial, prin actul de recunoaştere a noului domnitor, Turcia nu permite lui Carol I nici emisiunea de monedă, nici conferirea de decoraţii, însă într-o scrisoare din luna octom­brie 1866 adresată de către Marele Vizir guvernului Româ­niei se revine asupra acestei probleme şi se acceptă baterea monedei proprii, cu condiţia ca aceasta să poarte un semn al Imperiului, semiluna sau semiluna cu stele. O lună mai târ­ziu, printr-o nouă scrisoare, Turcia renunţa la această pre­tenţie pentru moneda divizionară de bronz. Profitând de acest succes, guvernul Brătianu reformulează într-un nou proiect legea monetară din timpul lui Al. I. Cuza şi-l supune aprobării Parlamentului, astfel că în aprilie 1867 se votează prima lege monetară⁹ a României prin care se stabileşte mo­neda naţională – leul (populaţia era obişnuită cu această de­numire de aproape două secole, la început cu moneda olan­deză, iar ulterior, cu leul de calcul).

 Legea adopta sistemul monetar bimetalist al Uniunii Latine şi prevedea emiterea de monede din aur (20 lei, 10 lei şi 5 lei), argint (2 lei, 1 leu şi 50 bani) şi bronz (10, 5, 2 şi 1 ban). Legea mai prevedea că din motive financiare urmau să se bată doar monedele de bronz, a căror execuţie s-a reali­zat la monetăriile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. Trei ani mai târziu, în 1870, se înfiinţa la Bucureşti prima monetărie, unde se bate primul leu românesc. 1 leu era echi­valent cu 5 g de argint cu titlul 835‰.

 În anul 2007, la împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Sistemului Monetar Naţional, Banca Naţională a României a realizat pentru prima dată proiectele domnitorului, prin emiterea a trei medalii¹⁰, după desenele pe care Adrien de Longpérier le-a făcut pentru pie­sele de 20 români, 5 români şi 10 centime.                                      

                                                          20 ROMÂNI 1860

Aur 900 ‰; 6,452 g; 21 mm; 250 exemplare.

Avers: în centru, în scuturi ovale, stemele Moldovei şi Munteniei, reunite sub o singură coroană; la exterior, in­scripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · DOMN[UL] · MOL-D[OVEI] · SI · VAL[AHIEI]. Lângă chenar, un cerc perlat.

Revers: în centru, inscripţia 20 ROMANI şi milesimul 1860, totul într-o ghirlandă de laur. La exterior inscripţia PRINCIPATELE UNITE. Lângă chenar un cerc perlat.       

                                                     5 ROMÂNI 1860 

Argint 925 ‰; 25 g; 37 mm; 250 exemplare.

Avers: în centru, stema Principatelor Unite în hlamidă timbrată de o coroană.La exterior inscripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · D[OMNUL] · MOLD[OVEI] · SI · VALAH[IEI]. Lângă chenar un cerc perlat.

Revers: în centru, inscripţia 5 ROMANI şi milesimul 1860, totul într-o ghirlandă de laur. La exterior, sus şi jos, inscripţiile în arc de cerc PRINCIPATELE · UNITE şi PRIN · UNIRE · LA · PROPĂŞIRE. Lângă chenar, un cerc perlat.    

                                                    10 CENTIME 1860

Tombac cuprat; 10 g; 30 mm; 250 exemplare.

Avers: în centru, stema Principatelor Unite în scut dublu timbrat de o coroană. La exterior, inscripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · D[OMNUL] · MOLD[OVEI] · SI · VALAHIEI. Lângă chenar un cerc perlat.

Revers: în centru, inscripţia 10 CENTIME şi milesi­mul 1860, totul într-un cerc. La exterior, inscripţia PRINCI­PATELE UNITE. Lângă chenar un cerc perlat.

Aceste piese au fost puse în circulaţie la data de 24 aprilie 2007, odată cu replicile realizate după monedele de 1 BANU, 2 BANI, 5 BANI, 10 BANI din 1867.

 

Note:

1.      Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 9.

2.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedica, București, 2004, p 13.

3.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, I, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1964, p 121.

4.      Ibidem, p.122.

5.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, op cit., p. 14.

6.      Ibidem.

7.      Victor N. Popp, Moneta lui Cuza-Vodă în Buletinul Societă­ţii Numismatice Române, an XVI (1921) nr.40, Ti­pografia Curţii Regale, Bucureşti, 1922, p. 99-101.

8.      I Roşu, O monedă inedită de la Cuza Vodă în Buletinul Societăţii Numismatice Române, an XX (1925) nr.53-54, Tipografia Curţii Regale, Bucureşti, 1925, p. 22-23.

9.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 412.

10.  www.coins.ro/comemorative/monede-comemorative-2007.php