MONEDELE DIVIZIONARE EMISE CONFORM LEGII DE
STABILIZARE MONETARĂ DIN 1929
PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD
Pentru a realiza condiții favorabile
dezvoltării economice, guvernul liberal (19 ianuarie 1922 - 27 martie 1926)
condus de I.I.C. Brătianu urmărește oprirea deprecierii leului și revalorizarea
monedei naționale prin deflație. În vederea realizării acestor obiective se
urmărește rambursarea datoriilor statului către banca de emisiune și blocarea
sumelor rambursate până când scăderea volumului bancnotelor aflate în
circulație urma să corespundă nevoilor economiei.
La data de 19 mai 1925 se încheie două
convenții între Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României, convenții
ratificate prin Legea din 21 iunie 19251. Prin aceste documente
circulația monetară la 31 decembrie 1924 (21,1 miliarde lei) a fost împărțită
în două componente: emisiuni de stat - 16,3 miliarde lei (erau considerate
datorii ale statului și nu aveau acoperire în aur) și emisiuni ale Băncii
Naționale a Românie - 4,8 miliarde lei (aveau în vedere necesarul de numerar
pentru activitățile economice și acoperire în aur, conform legii)2.
În urma acestor calcule s-a constatat că circulația monetară trebuia să se
reducă cu 77,3%.
În vederea retragerii din circulație a
bancnotelor emisiunii de stat s-a constituit un „fond de lichidare a
emisiunilor făcute de stat” 3, fond ce urma să fie alimentat cu o
parte din veniturile statului pentru rambursarea datoriilor acestuia, ce
existau la Banca Națională a României, până la retragerea completă a emisiunii.
În același timp s-a urmărit: echilibrarea bugetului (s-a făcut doar din punct
de vedere contabil), reducerea cheltuielilor statului (s-a făcut uneori doar
prin suspendarea unor angajamente), abrogarea dreptului statului de a emite
bonuri de tezaur (statul va face împrumuturi sub forma unor avansuri în cont
curent) și plafonarea emisiunilor monetare.
În schimbul planului de revalorizare este
prelungit privilegiul de emisiune al Băncii Naționale a Românie pentru 30 de
ani și în acelaşi timp este majorat capitalul băncii de la 30 milioane lei la
100 milioane lei, ceea ce însemna avantaje pentru acționari, dar și pentru
stat, care va deține în urma subscrierii 1/3 din capital 4.
Revalorizarea leului a eșuat datorită
resurselor economice limitate, ce au putut fi folosite în acest proces. Banii
din fondul de lichidare au fost folosiți pentru susținerea leului în
străinătate, deci aceste sume au rămas tot în circulație. Volumul bancnotelor
în circulație până în 1928 rămâne aproape la fel, ceea ce înseamnă că nu s-a
modificat volumul emisiunilor Băncii Naționale a României dar nici datoria
statului nu a fost redusă. Mai mult, Banca Națională a Românie nu are resurse
pentru a cumpăra aur pentru a putea crește emisiunea proprie (era nevoie de 25%
acoperire în aur a bancnotelor). Datorită acestui fapt nu se mai pot acorda
credite pentru dezvoltarea economiei ceea ce determină mărirea dobânzilor, iar
în ultimă instanță creșterea prețurilor și devalorizarea leului 5.
După ce s-a constatat eșecul revalorizării
leului, se încearcă o operație de devalorizare și stabilizare concomitentă a
leului. Această acțiune a fost programată pentru începutul anului 1928, însă
abia după alte două amânări a fost adoptată Legea
de stabilizare monetară, la 7 februarie 1929 6. Deși inițiatorii
au fost liberali punerea în practică va fi realizată de un guvern țărănist (10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930), condus de Iuliu Maniu.
În vederea realizării stabilizării
monetare Parlamentul votează în iulie 1928, în sesiune extraordinară, o lege
prin care guvernul era autorizat să contracteze un împrumut de cel mult
250.000.000 de dolari (deoarece resursele statului erau limitate se dorea
realizarea acestui proces prin intermediul capitalului străin) și o lege prin
care autoriza Banca Națională a Românie să se împrumute, dacă era nevoie, de la
alte bănci de emisiune și să cumpere devize convertibile în aur7. În
același timp programul de stabilizare elaborat de guvernul liberal prevedea
realizarea echilibrului bugetar, fapt ce nu a fost posibil, datorită recoltelor
slabe din 1928 (au scăzut exporturile și implicit taxele pe care trebuia să le
încaseze statul).
Conform articolului I al legii din
februarie 1929, unitatea monetară a României rămâne leul cu o greutate de
0,010 gr. aur cu titlu de 900‰, o greutate cu 32,258 ori mai mică decât a
leului definit de legea din 1890 ceea ce însemna o devalorizare masivă
consacrată prin lege8 (leul se depreciase masiv in timpul războiului
și în anii ce au urmat însă era cotat mai slab și față de perioada de dinainte
de reformă, 1 kg. de aur monetar fiind fixat la 111.111,11 lei).
Sistemul monetar rămâne bazat pe
monometalismul aur însă legea nu face referiri la monedele de argint sau de aur
(caracteristici, condiții de emisiune și retragere) ceea ce înseamnă că
circulația monetară urma să se bazeaze pe bancnote (biletele Băncii Naționale
a României erau convertibile la purtător și la vedere în monede de aur,
lingouri de aur sau devize-aur, acoperirea în aur fiind egală cu 35% din suma
totală a angajamentelor la vedere, cel puțin 25 % din angajamente fiind
acoperite cu aur în casă sau în depozit liber în străinătate) și pe monede
divizionare.
Articolul al V-lea al legii se referă la
banii divizionari pe care guvernul era autorizat să-i emită, piesele de 1, 2,
5, 10 și 20 de lei din aliaj de aluminiu sau nichel. Tot la acest articol se
prevedea că suma acestor monede nu trebuie să depășească 3 miliarde lei, ceea
ce reprezenta un câștig pentru stat de 2,6 miliarde lei (din care se scădeau
cheltuielile de emisiune) deoarece la acel moment suma aflată pe piață nu depăşea
400 milioane lei9.
Ultimele articole au în vedere programul
guvernului pentru stabilizarea monetară și autorizarea Ministerului Finanțelor
de a încheia cu Banca Națională a României o convenție, cele două documente,
enunțate la articolele al VI-lea și al VII-lea, constituind anexe la lege.
Programul de stabilizare a adus unele
avantaje pentru Banca Națională a României, capitalul băncii fiind majorat de
la 100.000.000 lei la 600.000.000 lei prin creșterea valorii nominale a unei
acțiuni de la 300 lei la 3000 lei, fără ca acționarii să plătească vreo
diferență, pentru această operațiune fiind folosit fondul de rezervă al băncii10.
Fabricarea monedelor de 5 lei și 20 lei a
fost reglementată prin Legea pentru
comandă de monedă metalică divizionară de 5 lei și 20 lei în valoare de
1.300.000.000 lei din 29 iulie 192911.
5 lei 1930
Metal: cupru 790 ‰, zinc 200‰, nichel
10 ‰. Muchie zimţată. Diametru: 21 mm. Greutate: 3,5 g. Monetăria King's Norton Metal Company. Gravor: Henry Auguste Jules Patey, Tiraj total: 60.000.000
exemplare12.
Avers: MIHAI
* I * REGELE * ROMANIEI, efigia spre stânga, iar dedesubt milesimul 1930 flancat de câte trei semne. Cerc
perlat exterior.
Revers: În centru, stema mică a țării. În
stânga, și în dreapta valoarea nominală 5
LEI și câte trei stele, fiecare cu câte cinci raze. Dedesubt semnul
monetăriei KN. Cerc perlat exterior.
Această monedă are trei variante, deoarece
a fost bătută la Monetăria King's Norton, la
Monetăria Heaton și la Monetăria Paris. Piesele realizate la Monetăria King's Norton au ca semn distinctiv inițialele monetăriei
KN, 120 de dinți pe muchie și tirajul de 15.000.000 exemplare, piesele realizate la Monetăria Heaton au ca semn
distinctiv inițiala monetăriei H, 114 dinți pe muchie și tirajul de 15.000.000
exemplare, iar piesele realizate la Monetăria Paris
au ca semn distinctiv cornul abundenței (semnul monetăriei) și facla (semnul
personal al gravorului șef, Jules Patey, semn ce apare pe toate monedele
bătute în perioada mandatului său, 1896-1930), 115 dinți pe muchie și tirajul
de 30.000.000 exemplare13.
20 lei 1930
Metal: cupru 790 ‰, zinc 200‰, nichel
10‰. Muchie zimţată. Diametru: 27 mm. Greutate: 7,5 g. Monetăria Royal Mint Londra. Gravor:
C. Bassarab. Tiraj total: 50.000.000 exemplare14.
Avers: MIHAI
* I * REGELE * ROMANIEI, efigia spre stânga, iar dedesubt milesimul 1930, flancat de câte trei semne. Cerc
perlat exterior.
Revers: În centru un grup de patru femei
în costume naționale, simbolizând Marea Unire din 1918. Silueta centrală
reprezintă Vechiul Regat ce își întâmpină fiicele: Basarabia, Bucovina și
Transilvania. În stânga și în dreapta valoarea nominală 20 LEI. Dedesubt, în dreapta, pe cerc, numele gravorului. Cerc
perlat exterior.
Această monedă are trei variante, deoarece
a fost bătută la Monetăria Royal Mint Londra,
la Monetăria King's Norton și la Monetăria Heaton.
Piesele realizate la Monetăria Royal Mint
Londra nu au semnul distinctiv al monetăriei, iar tirajul a fost de 40.000.000
exemplare, piesele realizate Monetăria King's Norton au ca semn distinctiv inițialele monetăriei
KN, iar tirajul a fost de 5.000.000 exemplare, în
timp ce piesele realizate la Monetăria Heaton au ca semn distinctiv inițiala
monetăriei H, și un tirajul de 5.000.000 exemplare15.
Manopera acestor monede s-a ridicat la
suma de 92.000.000 lei, astfel că statul rămâne după această operațiune cu un
câștig net de 1,2 miliarde lei16.
Piesele de 5 și 20 lei au fost puse în
circulație începând cu 15 martie 1930. Ele înlocuiau din circulație bancnotele
de 5 lei și 20 de lei emise de Banca Națională a României, însă vor circula
doar o perioadă scurtă deoarece chipul de copil al regelui Mihai a fost
înlocuit cu efigia tatălui său, Carol al II-lea, când acesta va prelua tronul
în vara anului 1930.
La sugestia consilierului tehnic străin de
la Banca Națională a României care constata,
într-o scrisoare adresată Ministerului Finanțelor, că s-a comandat doar
jumătate din totalul monedelor prevăzute de Legea
monetară din februarie 1929 este adoptată Legea pentru comandă de monedă metalică divizionară de 10 lei și 20 lei
în valoare de 1.300.000.000
lei din 24 iunie 193017.
Ulterior, prin Legea de modificare a art. 5 din legea monetară din 7 februarie 1929
din 19 decembrie, 1931 se adaugă piesa de 100 lei la lista banilor divizionari
și totodată crește valoarea nominală a circulației monedelor divizionare pe
care statul avea dreptul să le emită la 3,8 miliarde lei18. Cu
această ocazie vor fi retrase din circulație o parte din bancnotele de 100 lei.
Monedele de 10 lei au cinci variante. Ele
au fost bătute la Monetăria Royal Mint Londra, la
Monetăria King's Norton, la Monetăria Heaton, la
Monetăria Paris și la o monetărie necunoscută (poziția avers-revers drept)19.
Monedele de 20 lei au patru variante. Ele
au fost bătute la Monetăria Royal Mint Londra, la
Monetăria King's Norton, la Monetăria Heaton și la
Monetăria Paris 20.
Piesele de 10 și 20 de lei cu efigia
regelui Carol al II-lea au fost comandate, în proporții egale, la monetăriile
engleze sus amintite și la monetăria pariziană. Ele au fost puse în circulație
începând cu 15 iulie 1931.
În vederea susținerii operațiunii de
stabilizare s-a contractat prin Casa Autonomă a Monopolurilor Statului, la 2 februarie
1929, un împrumut în valoare de 16.841.782.936 lei (această sumă era
considerată o primă tranșă dintr-un împrumut de 300.000.000 dolari) în schimbul
căruia s-a cedat creditorilor străini cele mai importante surse de venituri
ale statului: monopolul tutunului, al sării, al explozivilor, al hârtiei de țigarete, al cărților de joc și al
chibriturilor21. A doua tranșă, ultima, a împrumutului de
stabilizare și dezvoltare a fost contractată în 1931, s-a ridicat la
suma de 878.564.500 lei și a fost garantată tot cu veniturile statului
concesionate Casei Autonome a Monopolurilor Statului22.
În perioada august 1928-decembrie 1931 au
fost aprobate șase împrumuturi, unele în condiții oneroase, fapt ce a
determinat pierderi importante pentru statul român. O parte din sumele
împrumutate au fost folosite pentru plata arieratelor, pentru lichidarea unor
împrumuturi pe termen scurt sau la plata dobânzilor astfel că stocul de devize
a Băncii Naționale a României scade vertiginos fiind aproape epuizat în 1932.
Măsurile luate de guvern în vederea
menținerii convertibilității leului (mărirea unor taxe și impozite directe sau
indirecte, reducerea cheltuielilor bugetare prin concedieri masive de
funcționari, emisiunile de bani divizionari ș.a.) s-au dovedit ineficiente
astfel că bugetul nu a putut fi echilibrat. Deficitul era în continuă creștere,
iar balanța comercială a rămas pasivă.
Stabilitatea monetară a eșuat datorită
unor cauze economice interne, dar și ca urmare a efectelor crizei mondiale de supraproducție
din anii 1929 -1933.
Note:
1.
Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. I, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 313.
2.
Ibidem.
3.
Ibidem, p. 314.
4.
Ibidem, p. 315.
5.
Ibidem, p. 319.
6.
Aurică Smaranda, Lista
cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române,
anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 414.
7.
Costin C. Kiriţescu,
op.cit., p. 328.
8.
Ibidem, p. 338.
9.
Ibidem, p. 343.
10. Ibidem, p. 348.
11. Aurică
Smaranda, op.cit., p. 414.
12. Erwin
Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, și
catalogul monedelor emise, vol I, Galeria numismatică, București, 2009, p.
260.
13. http://romaniancoins.org/ro5lei1930.html
14. http://www.bancnote-monede.ro/20-lei-1930-hora/
15. Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 261.
16.
Ibidem, p. 365.
17.
Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 18.
18. Costin
C. Kiriţescu, op.cit., p. 344.
19. http://romaniancoins.org/ro10lei1930.html
20. Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 263.
21. Costin
C. Kiriţescu, op.cit., p. 356.
22. Ibidem, p. 360.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu