EMISIUNEA MONETARĂ 5 LEI 1880

EMISIUNEA MONETARĂ 5 LEI 1880

 

                                              PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

     Sistemul monetar românesc a fost adoptat prin Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabri­carea monedelor naţionale din 14/26 aprilie 1867¹. Legea, publicată în Monitorul Oficial nr.89 din 22 aprilie /4 mai 1867, stabileşte că unitatea monetară a României este leul (1 leu era echivalent cu 5 grame de argint cu titlul 835‰ sau 0,3226 grame de aur cu titlul 900‰ ²), împărţit într-o sută de părţi denumite bani. Legea adopta sistemul monetar bimeta­list al Uniunii Latine şi prevedea emiterea de monede din aur (20 lei, 10 lei şi 5 lei), argint (2 lei, 1 leu şi 50 bani) şi bronz (10, 5, 2 şi 1 ban). În lege se prevedea baterea, pentru înce­put, doar a monedelor de bronz, urmând ca monedele de aur şi argint să fie puse în circulaţie când vor permite mijloacele financiare. Amânarea realizării monedelor de aur şi argint a fost datorată şi diferendului cu Turcia care insista ca aceste monede să aibă un semn distinctiv care să amintească de relaţiile de dependenţă ale României (realizarea monedelor de 20 lei din 1868 a declanşat proteste din partea Turciei, deoarece nu aveau un semn distinctiv care să amintească de relaţiile de dependenţă ale României , dar şi proteste ale Austriei, deoa­rece în legendă Carol I era prezentat ca „domnul români­lor”³). În aceste condiţii au fost realizate monedele divizio­nare de 10, 5, 2 şi 1 ban, la monetăriile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham, pentru ca trei ani mai târziu, odată cu înfi­inţarea la Bucureşti a primei monetării să fie bătută prima monedă de 1 leu ⁴ (în 1870 a fost bătută şi o monedă de aur de 20 lei cu un tiraj de 5000 piese) .

     În anii ce au urmat au fost luate măsuri pentru regle­mentarea circulaţiei monetare, astfel că s-au bătut un număr important de monede de argint de 2 lei, 1 leu şi 50 bani (între anii 1872-1876) cât şi de monede divizionare de 2 bani (în anii 1879 şi 1880)⁵.

     Prima monedă de cinci lei a fost bătută în condiţiile specifice generate de războiul de independenţă.

     După declanşarea unei noi faze a Crizei Orientale, Ro­mânia încheie cu Rusia, în 3/15 aprilie 1877, o convenţie de trecere a trupelor ruse spre Bulgaria. Conform convenţiei cheltuielile armatei ruse pe teritoriul României au fost de­contate de guvernul ţarist la început în aur, iar ulterior în monede de argint. Ca urmare a acestei situaţii, guvernul ro­mân modifică dispoziţiile legii monetare din 1867, prin legea din 13/25 mai 1877, monedele de aur şi argint ale Rusiei primind curs legal şi obligatoriu în România, rubla de argint fiind cotată la 4 lei, iar piesele de 20 de copeici la 0,40 lei⁶. Practic, acest curs era cel stabilit prin legea din 1867, deoa­rece avea în vedere doar cantitatea de metal preţios din pie­sele aflate în circulaţie.

     După încheierea convenţiei, ca urmare a plăţilor făcute pentru aprovizionarea armatei ruse ce trecea spre Bulgaria, au pătruns în ţară mari cantităţi de ruble cu atât mai mult cu cât erau aduse şi piese uzate cumpărate sub valoarea nominală şi puse în circulaţie la valoarea oficială, în vederea realizării unor câştiguri speculative.

     Cantitatea totală de monede de argint introduse în ţară a fost estimată la 40 milioane lei, din care 16,5 milioane lei se afla în circulaţie, iar restul se afla în tezaurul statului sau la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni⁷. Această cantitate mare de monede de argint (monedele de aur au fost tezaurizate sau exportate) a determinat un surplus de numerar în circulaţie, situaţie care va fi reglementată prin legislaţia românească de după martie 1878. În aceste condiţii s-a urmărit retragerea rublelor din circulaţie şi în acelaşi timp baterea unor monede de argint de 5 lei, monede care urmau să absoarbă cantitatea mare de argint rusesc existentă pe piaţă.

     În vederea retragerii rublelor de argint din circulaţie, monedele de 30, 20, 15 şi 10 copeici nu au mai avut curs legal şi obligatoriu în România (M.O. nr.14 din 18/30 ianu­arie 1879), a fost modificat cursul de schimb de la 4 lei la 3,70 şi apoi la 3,50 lei (M.O. nr.258 din 16/28 noiembrie 1880) pen­tru ca la 27 noiembrie /9 decembrie 1880 rubla să înceteze a avea curs legal, urmând a fi primite pentru demo­ne­tizare numai la casieriile statului până la 31 decembrie 1880/12 ianuarie 1881, la cursul de 3,50 lei o rublă⁸.

     Pentru folosirea rublelor de argint primite de pe piaţă pentru demonetizare, a celor aflate la Ministerul de Finanţe sau la Casa de Depuneri şi Consemnaţiuni, guvernul hotă­răşte modificarea legii din 14/26 aprilie 1867 şi realizarea unei monede de argint de 5 lei, prin legile din 28 martie/9 aprilie 1879 (Lege pentru baterea monedelor de argint în bucăţi de 5 lei), 22 iunie/4 iulie 1881 (Lege pentru baterea monedelor de argint în bucăţi de 5 lei până la suma de 12.00.000 lei) şi 14/26 aprilie 1882 (Lege pentru fabricarea a 18.000.000 lei in monedă de argint de 5 lei) ⁹.

     Moneda de 5 lei a avut toate caracteristicile monedelor de 5 franci ale ţărilor ce făceau parte din Uniunea Latină deoarece s-a dorit ca această monedă să intre în circuitul monetar mondial, iar noi să devenim membri ai Uniunii (fapte ce nu s-au realizat). În acelaşi timp, noua monedă a creat confuzii în structura sistemului monetar românesc, deoarece titlul de 900‰ făcea ca pe piaţă să circule două tipuri de monede principale de argint, celelalte piese având titlul de 825‰.

     O primă probă a monedei de 5 lei va fi realizată în 1879. Faţă de piesa din 1880, această probă prezintă câteva diferenţe: pe avers efigia domnitorului este spre dreapta, numele gravorului este Leopold Wiener, iar pe revers, alături de titulatura statului, de stemă, valoare şi celelalte semne distinctive (B/ spic de grâu) este prezentat anul 1879 ¹⁰.

  

                                                            5 lei 1880

 

Metal: argint 900 ‰, cupru 100‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 37 mm. Greutate: 25 g. Gravor: KULLRICH. Mo­netăria Bucureşti. Tiraj: 1.800.000 exemplare.

     Pe 27 noiembrie 1880, au fost puse în circulaţie primele monede de 5 lei argint în valoare de 9.000.000 lei. Pe revers, în plan central este prezentată stema României, deasupra ROMANIA, dedesubt, litera B, anul 1880 şi spicul de grâu, iar în părţi, central, valoarea nominală 5 / L, toate aceste simboluri fiind integrate într-un cerc perlat exterior. Pe avers avem inscripţia CAROL I DOMNUL ROMANIEI şi efigia domnului spre stânga, iar de-a lungul cercului perlat exterior este scris numele gravorului, KULLRICH. Moneda are două variante diferenţiate de locul unde este scris numele gravo­rului. La a doua variantă numele gravorului este scris sub efigie ¹¹.

     Între 1880-1885, perioadă în care au fost topite rublele ruseşti, au fost bătute la Monetăria Statului din Bucureşti 9.540.000 de monede de argint de 5 lei, în valoare de 47.700.000 de lei, ceea ce însemna 82,2% din totalul aflat în circulaţie. Din această sumă, 34.575.800 de lei reprezenta suma totală a rublelor retrase din circulaţie şi demonetizate, iar di­fe­renţa de 13.100.000 de lei (împreună cu suma de 6.500.000 de lei necesară pentru baterea altor valori) a fost procurată din alte surse¹².

     Tirajul acestor piese a fost în funcţie de solicitările pie­ţii. În anul 1881 s-a bătut un număr de 4.000.000 de piese, în 1882 s-au bătut 1.100.000 de piese, iar în 1883 se ajunge la 2.300.000 de piese, pentru ca apoi tirajul să scadă la 300.000 de piese în 1884 şi la numai 40.000 de piese în 1885¹³. În acelaşi timp acest tiraj mare a făcut să apară numeroase variante, care astăzi sunt binecu­noscute de specialiştii din domeniu. Pentru anul 1881 sunt cunoscute opt variante, pentru anul 1883 sunt cunoscute trei variante, în timp ce pentru anii 1882, 1884 şi 1885 avem doar câte o variantă. Există unele diferenţe în realizarea unor simboluri de pe avers sau revers, însă cele mai multe sunt generate de tipurile de inscripţii de pe muchie¹⁴.

După asigurarea necesarului pentru piaţă, emisiunea monetară de 5 lei a fost întreruptă. Mai mult, în vederea pre­gătirii trecerii la sistemul monometalism aur au fost luate măsuri, în 1890, de retragere din circulaţie şi de demoneti­zare a 5.000.000  de piese de 5 lei, în valoare de 25 milioane de lei¹⁵.

     În 1900 au fost retrase din circulaţie şi demonetizate 68.850 de piese, în valoare de 344.250  de lei, însă această acţi­une a avut în vedere doar retragerea pieselor uzate, deoarece în anul următor au fost bătute un număr similar de piese¹⁶. Aceaste piese au un diametru mai mare (38 mm), au fost bă­tute la monetăria din Hamburg (deşi păstrează în continuare sigla „B”) şi sunt foarte căutată astăzi de colecţionari, dato­rită rarităţii lor.

     Ultima piesă de 5 lei de argint a fost realizată în 1906, cu ocazia comemorării a celor 40 de ani de domnie ai regelui Carol I. Această piesă, făcând parte dintr-un set (1 leu, 5 lei, 12 1/2 lei, 20 lei, 25 lei, 50 lei şi 100 lei) dedicat acestei oca­zii, are caracteristici diferite faţă de emisiunile anterioare, deşi păstrează diametrul, greutatea, titlul argintului folosit, cercul perlat exterior şi marginea zimţată. Alături de anii „+1866-1906+” pe avers este prezentată efigia spre stânga a regelui din 1906, sub gât fiind iniţialele gravorului A.M., iar pe revers alături de valoarea nominală „+5 lei+” este pre­zentată efigia spre stânga a domnitorului din 1866, iar sub gât numele gravorului A. MICHAUX¹⁷.

     Baterea şi punerea în circulaţie a monedei de 5 lei de argint cu titlul de 900‰ a consolidat sistemul monetar naţi­onal, a revalorizat moneda de argint, a economisit rezervele de aur ale statului, a pregătit condiţiile pentru trecerea la monometalismul aur, a asigurat un raport mai apropiat de situaţia reală dintre monedele de aur şi cele de argint şi a eliminat din funcţia de monedă principală monedele de ar­gint cu valori mai mici de 5 lei¹⁸. În acelaşi timp această acţiune a avut şi o semnificaţie politică, sistemului monetar românesc fiind integrat cu cel al ţarilor din Uniunea Mone­tară Latină.

 

Note:

 

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 166-168.

2.      Ibidem.

3.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 74.

4.      Ibidem, p. 32.

5.      Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 17.

6.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 199.

7.      Ibidem, p. 200.

8.      Ibidem.

9.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române,anii LXX-LXXIV (1976-1980) nr. 124-128, Bucureşti, 1981 p. 412.

10.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, op.cit., p. 75.

11.  George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p.  257.

12.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 203.

13.  Ioan Dogaru,, op.cit., p. 18-19.

14.  http://romaniancoins.org/ro5lei1882.html

15.  http://www.snr-1903.ro/1948-1972/arhiva/10.pdf

16.  Ibidem.

17.  Octavian Iliescu, Paul Radovici, op.cit., p. 41.

18.  http://numismatica.finantare.ro/index.php?option=com_con­tent&task=view&id=104& Itemid =112

 

PRIMELE MONEDE DE ARGINT REALIZATE CONFORM SISTEMULUI MONETAR ADOPTAT ÎN 1867

 

PRIMELE MONEDE DE ARGINT REALIZATE CONFORM SISTEMULUI MONETAR ADOPTAT ÎN 1867

 

                                                        MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

     Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale din 14/26 aprilie 1867¹ prevedea baterea monedelor din aur de 5, 10 şi 20 lei, din argint a pieselor de 50 bani, 1 leu şi 2 lei, iar ca monede divizionare a pieselor de 1, 2, 5 şi 10 bani din aramă. Arti­colul IX din lege preciza că din motive financiare urmau să se bată pentru început doar monedele din aramă, urmând ca monedele de aur şi argint să fie bătute atunci când vor per­mite mijloacele financiare. Acest articol a fost adoptat din raţiuni strategice. Folosind ca pretext lipsa resurselor pentru fabricarea monedelor din aur şi argint se urmărea amânarea acestor emisiuni, până când conjunctura ar fi permis evitarea introducerii însemnelor care certificau suzeranitatea otomană (semiluna sau semiluna cu stele), De asemenea, se avea în vedere baterea de monede cu efigia domnitorului (semn al suveranităţii) şi înfiinţarea unei monetării naţionale.

     Fabricarea monedelor de argint a fost reglementată prin: Legea nr. 989 din18/30 iunie 1868, Comunicatul Ministerului Finanţelor din 26 februarie /10 martie 1870 şi Jurnalul Con­siliului de Miniştri din 9/21 mai 1972².

     Primele monede din argint au fost emise în anul 1870. Ele aveau valoarea nominală de 1 leu și au fost, alături de monedele de 20 lei, primele monede emise la Monetăria Statului din București. Această instituție a fost înfiinţată în februarie 1870³ și a funcţionat, cu unele întreruperi timp de 20 de ani, ultima comandă realizată fiind moneda de 20 lei din 1890. Baterea acestor monede a însemnat și o afirmare a dorinţei de independență deoarece ele nu aveau semnul distinctiv propus de Imperiul otoman prin care se dorea sublini­erea dependenței față de puterea suzerană și pentru că aveau imprimate pe avers efigia domnitorului Carol I. Cu toate protestele Turciei monedele nu au fost însă retrase din cir­culaţie.       

                                                            1 leu 1870 ⁴

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Monetăria Bucureşti. Tiraj: 400.000 exemplare.

Revers: valoarea nominală 1 LEU, anul 1870, cunună formată dintr-o ramură de laur şi una de stejar. Sub panglica ce leagă cele două ramuri se află litera C, iniţiala inginerului C.J. Cândescu, directorul monetăriei din Bucureşti. Cerc perlat exterior.

Avers: CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI, efigia dom­nului spre stânga. Cerc perlat exterior.

     Din literatura de specialitate aflăm că la această monedă există exemplare cu feţele amplasate medalistic şi exemplare obişnuite sau că există piese purtând sigla monetăriei Bucu­reşti. Unii autori consideră piesele cu inițiala monetăriei Bucureşti, litera B, ca fiind probe monetare⁵.

     Emisiunile monetare de argint au fost reluate în anii 1872-1876, într-o nouă formă grafică în care efigia domnito­rului este înlocuită, pentru a evita noi proteste din partea Imperiului otoman, cu alte simboluri: coroana princiară pen­tru monedele de 50 bani și stema țării pentru monedele de 1 leu şi 2 lei.       

                                                        50 bani 1873

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 18 mm. Greutate: 2,5 g. Gravor: R. Stern. Monetăria Bruxelles. Tiraj: 4.810.000 exemplare⁶.

Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, pe două rânduri, valoarea nominală 50 BANI. Cunună împletită din ramuri de laur şi de stejar. Cerc perlat exterior.

Avers: În centru coroana princiară şi anul 1873. Cunună împletită din ramuri de laur şi de stejar. În exergă numele gravorul. Cerc perlat exterior.

 

     

                                                          1 leu 1873

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Gravor: R. Stern. Monetăria Bruxelles. Tiraj: 4.493.393 exemplare⁷.

Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, pe două rânduri, valoarea nominală 1 LEU. Cunună împletită din ramuri de laur şi de stejar. Cerc perlat exterior.

Avers: Stema ţării. Dedesubt numele gravorului, anul 1873 şi semnul monetăriei. Cerc perlat exterior.

Pentru această emisiune există o variantă cu /L /de la LEU întrerupt ⁸.    

                                                            2 lei 1876.

 

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 27 mm. Greutate: 10 g. Gravor: R. Stern. Monetăria Bruxelles. Tiraj: 653.255 exemplare⁹.

Revers: În partea de sus ROMANIA. În centru, pe două rânduri, valoarea nominală 2 LEI. Cunună împletită din ra­muri de laur şi de stejar. Cerc perlat exterior.

Avers: Stema ţării. Dedesubt numele gravorului, anul 1873 şi semnul monetăriei. Cerc perlat exterior.

     După unii specialişti, sigla folosită de monetăria José Allard din Bruxelles, ce apare pe monedele de 50 bani, 1 leu şi 2 lei din perioada 1872 - 1876, nu este o halteră, ci un portret. Acest lucru se poate observa numai pe monedele aflate într-o stare de conservare excepţională. Se pare că portretul ar fi chipul arhanghelului Mihail, patronul oraşului Bruxelles, chip ce apare şi pe monedele bătute în acest oraş^10.

     Suma totală a monedelor din argint cu valoarea nomi­nala de 50 bani, 1 leu şi 2 lei bătute până la obţinerea inde­pendenţei s-a ridicat la 26.820.000 lei ¹¹.

     Până la realizarea acestor emisiuni tranzacţile comerci­ale se vor face în continuare cu monede străine, fiind prefe­rate în special monedele de aur, ceea ce făcea ca sistemul bimetalist propus prin legea monetară din aprilie 1867 să nu funcţioneze.

     Creşterea emisiunilor monetare de argint s-a datorat scăderii preţului argintului pe piaţa internaţională (guvernul era interesat să cumpere argint ieftin din străinătate şi să-l monetizeze, având de câştigat din diferenţa dintre valoarea reală şi valoarea atribuită prin lege) dar şi crizei europene declanşată în anul 1873, criză ce a determinat reducerea cantităţii de aur de pe piaţă în condiţiile în care exporturile româneşti erau în scădere ¹².

     Realizarea monedelor cu efigia lui Carol I a fost reluată după obţinerea independenţei de stat. Astfel, între anii 1879 -1880 au fost realizate mai multe variante ale monedei de 2 bani şi a primei monede de 5 lei pentru ca în prima parte a anului 1881 să fie realizate ultimele monede cu inscripţia CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI, piesele de 2 bani, 50 bani, 1 leu, 2 lei şi 5 lei ¹³.

       

                                                           1 leu 1881

Metal: argint 835 ‰, cupru 165 ‰. Muchie zimţată. Di­ametru: 23 mm. Greutate: 5 g. Gravor: W. Kullrich. Monetă­ria Viena. Tiraj: 1.800.000 exemplare¹⁴.

Revers: În plan central este prezentată stema ţării, dea­supra ROMÂNIA, dedesubt, litera V, anul 1881 şi spicul de grâu, iar în părţi, central, valoarea nominală 1/ L. Cerc perlat exterior.

Avers: CAROL I DOMNUL ROMÂNIEI, efigia dom­nului spre stânga. Sub gât numele gravorului. Cerc perlat exterior.

     Proclamarea Regatului la 14/26 martie 1881 va deter­mina schimbări importante şi în domeniul numismaticii. Primele monede cu inscripţia CAROL I REGE AL ROM­NIEI vor fi realizate în a doua parte a anului 1881 sub forma pieselor de 5 lei¹⁵.

     După încoronarea lui Carol I ca rege al României, la 10/22 mai 1881, toate monedele de argint de 1 leu, 2 lei şi 5 lei bătute în următorii 20 de ani vor avea pe avers efigia re­gelui şi inscripţia CAROL I REGE AL ROMÂNIEI, iar pe revers titulatura statului, stema ţării, valoarea nominală, anul apariţiei şi simbolul monetăriei în timp ce monedele de 50 bani din anii 1884, 1885, 1894, 1900 şi 1901 vor avea aver­sul identic, iar pe revers între două ghirlande valoarea nomi­nală şi milesimul.

  Realizarea monedelor de argint de 50 bani, 1 leu, 2 lei cât şi a celor de 5 lei au contribuit la fluidizarea tranzacţiilor comerciale. După 1872, când va începe fabricarea unui nu­măr mare de monede de argint, se modifică structura circu­laţiei monetare, crescând ponderea monedelor de argint faţă de cele de aur. În acelaşi timp monedele străine au fost înlo­cuite din circulaţie, cu monede româneşti.

 

Note:

 

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 166-168.

2.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 412.

3.      Constantin G. Urziceanu, Monete moderne româneşti în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii XXIX- XXXVI, 1935-1942, nr. 83-90, p. 156-165.

4.      http://romaniancoins.org/ro1leu1870.html

5.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, şi catalogul monedelor emise, vol. I, Gale­ria numismatică, Bucureşti, 2009, p. 31.

6.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 256.

7.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 33.

8.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 217.

9.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, op.cit., p. 256.

10.  http://romaniancoins.org/ro50bani1873.html

11.  Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 191.

12.  Ibidem, p. 195.

13.  Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 17-18.

14.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 223.

15.  Ioan Dogaru, op.cit., p. 18.

 

ÎNCERCĂRI DE REGLEMENTARE A CIRCULAŢIEI MONETARE ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

 ÎNCERCĂRI DE REGLEMENTARE A CIRCULAŢIEI MONETARE ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA 

                                        PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

 La începutul secolului al XIX-lea circulaţia monetară din Principate se desfăşura în condiţii dificile datorită lipsei unei monede naţionale şi existenţei pe piaţă a numeroase monede străine, în special turceşti, ruseşti sau austriece: pi­astru turcesc, monede de 20 de kreutzeri, rubla rusească, mah­mu­deua, icosarul, ducatul unguresc, moneda de 20 de franci, ducatul (galbenul) austriac, ducatul olandez, lira ster­lină, talerul de Prusia ş.a. O mare parte din moneda aflată în circulaţie este însă din metal comun cu valoare in­trinsecă inferioară celei de schimb.

 În această perioadă circulau în Principate peste 80 de semne monetare diferite ca aliaj şi sistem ponderal, ceea ce a determinat o gravă dezordine în circulaţia monetară. Mai mult, fluctuaţiile numeroaselor cursuri de schimb favorizau speculaţiile comerciale, ceea ce însemna pierderi importante pentru populaţie, prin diferenţa de curs, dar şi pentru stat, în special în relaţiile cu puterea suzerană faţă de care aveam de făcut diverse deconturi sau plăţi. Datorită necesităţii realiză­rii plăţilor în moneda cerută de creditor (visteria statului, de exemplu, nu primea monede turceşti, ci doar piese de bună calitate) creşte importanţa economică a zarafilor, care vor folosi cursul de schimb al diverselor monede pentru realiza­rea unor operaţiuni speculative.

 Leul de calcul, divizat în 40 de parale, nu putea regle­menta circulaţia monetară în Principate, în condiţiile în care nu exista o singură monedă în circulaţie. Preţurile erau ex­primate în lei sau parale de calcul, însă plata se realiza cu monedele existente în circulaţie.

       Practica introducerii de monedă cu titlu inferior pentru aprovizionarea trupelor străine aflate în Principate continuă şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

 În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 este bătută o monedă de argint la Sankt Petersburg, ce imita „leii” tur­ceşti (turcii au imitat talerul-leu olandez, bătând piaştri de argint cu „leu”), ce a fost utilizată în locul monedelor ruseşti de argint, astfel că vechile monede, având un titlu superior, au devenit obiect de speculaţie financiară în Moldova, fiind topite în lingouri sau chiar scoase din ţară¹.

 După Tratatul de la Adrianopol din 1829, Principatele se vor bucura de o autonomie administrativă lărgită şi vor beneficia de înlăturarea monopolului otoman asupra comer­ţului, ceea ce determină creşterea producţiei, datorită intensi­ficării activităţilor economice, însă circulaţia monetară se confruntă cu aceleaşi probleme.

 Pătrunderea de monedă străină sau a banilor de hârtie ruseşti (asignate) şi austrieci (Wiener Stadtbank), prin inter­mediul armatelor de ocupaţie continuă, ceea ce determină creşterea haosului monetar. După o statistică a generalului Kiseleff între 1828-1831, trupele ruseşti au adus în Princi­pate echivalentul a 600.000.000 lei², sumă ce se adăuga la monede aflate deja in circulaţie.

 O primă încercare legislativă de reglementare a circula­ţiei monetare a fost făcută prin Regulamentele Organice din Ţara Românească (1831) şi Moldova (1832). Prin aceste documente se adoptă bimetalismul, raportul dintre aur şi argint fiind stabilit de stat. Ca etalon aur a fost ales ducatul (galbenul olandez), piesă ce avea 3,49 g. cu titlu 900 ‰, iar ca etalon de argint, sfanţul (zwanziger, piesa de 20 creiţari), monedă austriacă ce avea 6,68 g. cu titlu 583 ‰. Ambele monede erau echivalate în lei de calcul: ducatul valora 31 lei şi 20 parale, iar sfanţul 2 lei şi 10 parale³. Cursurile celor­lalte monede se stabileau tot în lei, în funcţie de valoarea lor faţă de leul de calcul.

Reglementările monetare prevăzute în Regulamentele Organice au uniformizat cursurile în cele două Principate, realizând practic o uniune monetară, însă nu au rezolvat pro­blemele circulaţiei monetare, deoarece era stabilit un raport fix între aur şi argint, în condiţiile în care preţurile pe piaţă ale celor două metale erau fluctuante, iar moneda etalon era o monedă fictivă, de calcul.

 Pentru informarea populaţiei asupra raportului de schimb dintre diversele monede ce circulau în Principate din 1830 începe publicarea în presă, a cursului monedelor de la Istanbul, pentru ca din decembrie 1833 această măsură să fie consacrată oficial în Ţara Românească.

 În condiţiile în care pe piaţă circulau un mare număr de monede de aur falsificate sau deteriorate, fapt ce permitea realizarea unor acţiuni speculative s-a hotărât realizarea unor greutăţi speciale, din bronz, pentru verificarea monedelor de aur mai importante, ce aveau curs în ambele Principate: du­catul austriac sau olandez, dublonul austriac sau turcesc, galbenul turcesc, polul imperial turcesc, irmilicul de 16 sau de 14 lei, polul irmilic de 8 sau de 7 lei, rubiaua, ş.a. Din literatura de specialitate aflăm că o astfel de piesă a fost rea­lizată în Ţara Românească în 1834 fiind destinată verificării greutăţii ducatului austriac şi ducatului olandez⁴. În Moldova astfel de greutăţi au fost realizate în timpul domniei lui Mi­hail Sturdza (în 1834, 1837, 1847, 1849) şi în timpul lui Gri­gore Alexandru Ghica (în 1849)⁵. Ele erau numite pietre de cumpănă, pietre de vistierie sau ponduri monetare.

 

Pond monetar pentru irmilic de 7 lei, 13,3 grăunţe/0,774 g.⁶, Mihail Sturdza (1834-1849)

 

 Folosirea pondurilor monetare pentru verificarea greu­tăţilor monedelor este prevăzută de Jurnalul Sfatului Ţării Româneşti din mai 1834 şi de Decretul nr. 643 al Divanului Moldovei din ianuarie 1837, unitatea de greutate în cântări­rea monedelor de aur, fiind grăuntele (în Moldova avea 0,0534 g.)⁷. Prin această legislaţie se urmărea interzicerea pătrunderii monedelor otomane cu un titlu scăzut de argint, ce erau introduse fraudulos şi era reglementată circulaţia monedelor uzate în scopul îmbunătăţirii circulaţiei monetare şi protejării populaţiei (visteria îşi proteja veniturile, accep­tând doar monede cu titlu superior). În acest scop visteriile celor două ţări puneau la dispoziţia autorităţilor locale şi a negustorilor astfel de piese prin care se urmărea întărirea controlului ponderal oficial.

 

 

Pond monetar pentru dublonul austriac,

130grăunţe/6,942 g.⁸, Grigore Alexandru Ghica (1849-1856)

 

 Eficienţa pietrelor de vistierie a fost destul de redusă, deoarece existau diferenţe de greutate între ele, datorită im­perfecţiunilor rezultate din procesul de fabricaţie, datorită uzurii produse de circulaţie, cât şi a reducerii de greutate realizată voit de către speculanţi. Această situaţie îi avantaja pe cămătari şi pe zarafi, deoarece aceştia, cunoscând caracte­risticile monedelor de aur aflate în circulaţie (erau singurii care puteau aprecia uzura curentă sau deteriorarea intenţio­nată, singurii care cunoşteau situaţia cererii şi a ofertei de pe piaţă, cât şi cotele burselor din principalele capitale euro­pene) şi ale pietrelor de vistierie, utilizau uneori două rânduri de pietre: un rând când vindeau şi altul când cumpărau, câş­tigând astfel de două ori pe seama celor care erau nevoiţi să facă astfel de operaţiuni.

 O parte din monedele de aur din Principate erau expor­tate în scopuri speculative, deoarece valoarea galbenilor era, conform Regulamentului Organic, de 31 de lei şi 20 parale, adică 1260 parale, în timp ce la Istanbul era, în 1836, de 1780 parale. Pentru a limita astfel de operaţii în 1837 se sta­bileşte echivalenţa leului de calcul la 60 de parale iar în 1843 la 80 de parale⁹. Mai mult, în Moldova, se stabileşte desfi­inţarea leului de calcul, însă măsura nu este viabilă deoarece pentru uşurarea tranzacţiilor toate monedele trebuiau rapor­tate la o monedă unică, fie ea şi de calcul.

 Pentru înlăturarea din circulaţie a numeroaselor monede mărunte străine lipsite de valoare se încearcă baterea unei monede divizionare autohtone, însă statutul Principatelor nu favoriza o astfel de măsură. În Moldova, Mihail Sturdza se pare că ar fi comandat la Viena ştanţe pentru realizarea unor monede, însă apariţia acestei ştiri în unele ziare străine îl determină pe domn să dea o dezminţire (după unii autori a încercat să emită o monedă de 5 copeici/10 parale) ¹⁰. În Ţara Românească, Barbu Ştirbei încearcă să emită monedă divizi­onară de bilion (după unii autori din epocă, chiar a fost pusă în circulaţie), însă opoziţia puterii suzerane determină opri­rea acestui proiect¹¹.

 Leul de calcul nu mai corespundea economiei româ­neşti, ce se afla în plin proces de dezvoltare, iar un sistem monetar unitar bazat pe o monedă naţională unică devenise o necesitate naţională. O nouă încercare de reglementare a circulaţiei monetare va fi făcută în timpul domniei lui Ale­xandru Ioan Cuza, când se va urmări baterea unei monede numită romanat^12,, însă împotrivirea Turciei determină amâ­narea acestui proiect până în aprilie 1867 când, prin legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar leul devine mo­nedă naţională.

 

 Note:

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.115.

2.      Ibidem, p.116.

3.      Ibidem.

4.      Radu Ocheşanu, Piatra visteriei Ţării Româneşti din anul 1834 în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anul LXXX- LXXXV, 1986-1991 Bucureşti, p.223-226.

5.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p.117.

6.      George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p.107.

7.      Ibidem, p.105.

8.      Ibidem, p.107.

9.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p.118.

10.  Ibidem, p.118-119.

11.  Ibidem, p.120.

Marian Bolum, Proiecte şi probe monetare realizate în timpul domniei lui Al. I. Cuza în Alexandru Ioan Cuza şi demnitatea naţională, Editura Sfera, Bârlad, 2011.

PROIECTE ŞI PROBE MONETARE REALIZATE ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

PROIECTE ŞI PROBE MONETARE REALIZATE ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA 

                                  PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 Încetarea emisiunilor autohtone a determinat înmulţirea monedelor străine ce circulau pe teritoriul Ţărilor Române, numărul acestora sporind de la aproximativ 20 în secolul al XVII-lea la peste 80 la jumătatea secolului al XIX-lea. Dife­rite ca aliaj şi sistem ponderal  diversitatea de monede străine a dus la un adevărat haos în circulaţia monetară din Moldova şi Ţara Românească.

 De la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până după ju­mătatea secolului al XIX-lea în Ţările Române au circulat în special monede turceşti, ruseşti şi austriece, conversia lor făcându-se după sistemul ponderal al leului (monedă de cal­cul) şi al paralei (monedă divizionară turcească).

 În lipsa unei monede unice leul de calcul¹ nu putea re­glementa circulaţia in Ţările Române, chiar dacă s-a încercat stabilirea unui curs unic. Moneda fictivă folosită, leul, nu corespundea unei economii în dezvoltare, iar un sistem mo­netar unitar bazat pe o monedă naţională unică devenise mai mult decât necesar. Astfel, între reformele care au pus bazele statului naţional român modern s-a aflat şi proiectul emiterii monedei naţionale.

 Într-un document din 18 noiembrie 1859² al Consiliului de miniştri al guvernului din Muntenia apare pentru eventu­ala monedă denumirea de „românat”, având ca etalon mări­mea, greutatea şi titlul metalic al francului francez. Pe baza documentului guvernului muntean, s-a întocmit, în august 1860, un proiect de lege pentru înfiinţarea monedei naţionale de către Comisia Centrală de la Focşani, în 12 articole, care stabilea că se vor bate monede din aur, argint şi aramă.

 În 1860 Alexandru Ioan Cuza a făcut o primă încercare de introducere a unui nou sistem monetar. Un rol important în acest sens l-a avut consulul Franţei la Iaşi, Victor Place, care a fost însărcinat să negocieze baterea unor monede ro­mâneşti la monetăria din Paris. Piesele au fost desenate de numismatul francez Adrien de Longpérier, conservator la Cabinetul numismatic de la Muzeul Louvre, care a schiţat proiectele pentru monedele din aur (20 români), argint (5 români) şi bronz (10 centime) ³.

Proiectul introducea sistemul monetar zecimal din Franţa, iar monedele urmau să fie bătute la Paris. Unitatea monetară, după modelul francului francez, trebuia să se nu­mească român sau românat. Fabricarea monedelor ar fi ur­mat sa se realizeze în Franţa. Pentru acoperirea primei tranşe a contractului Ministerele de Finanţe ale Principatelor Unite urmau să angajeze pe piaţa franceză un împrumut de 60.000.000 franci. În paralel cu pregătirea legislaţiei privi­toare la noua monedă, în mai 1860 se iniţiază un contract pe 5 ani cu monetăria Franţei pentru fabricarea necesarului de monedă românească. Valoarea monedei ce urma să se fa­brice în primii 2 ani ai contractului era de 100.000.000 franci⁴, iar baterea anuală era limitată la 150.000.000 piese.

 Contractul foloseşte pentru monedă denumirea de roumain (român) şi precizează ca unitatea va fi o monedă din argint în greutate de 5 grame. Moneda de un român ar fi fost similară ca diametru şi greutate cu monede de 1 franc francez. Astfel, un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în decime sau bani (a zecea parte dintr-un românat) şi centime sau bănişori (a suta parte dintr-un românat).

 

     Piesele desenate de numismatul francez Adrien de Longpérier

Monedele din aur şi argint urmau să aibă gravată efigia domnitorului, pe avers, cu legenda Alexandru Ioan I. Domnu Principatelor-Unite, iar pe revers, armele ţării cu legenda În Unire tăria.

Denumirea monedei a dat loc la dispute. Deşi prima va­riantă, inspirată din denumirea monedei franceze, atribuia numele de român monedei naţionale, la propunerea lui Heliade Rădulescu, cel care a a atras atenţia că numele mo­nedei ar putea naşte confuzii şi echivocuri, s-a adoptat de­numirea de românat.

Acest demers nu s-a putut realiza ca urmare a presiuni­lor Turciei, care vedea în baterea acestei monede româneşti, un atribut ilegal de suveranitate a Principatelor Unite.

 În 1860, s-a bătut, totuşi, o monedă de bronz de 5 pa­rale, dar aceasta nu a circulat.               

 

                                      Moneda de bronz de 5 parale din 1860.

Avers: PRINC./UNITE, în exergă 1860, iar între doua roze Stema Principatelor Unite. Cerc perlat exterior.

Revers: 5//PARALE, pe doua rânduri. Cunună din ra­muri de stejar, cerc perlat exterior

Un an mai târziu, un nou proiect legislativ⁵ ce avea ca scop reglementarea cursului monetar în Principatele Unite readuce problema în actualitate. În mare, proiectul era cel din 1860, însă la articolul 7 se specifica amânarea baterii efective a românaţilor de aur şi argint. Urma să se bată mai întâi moneda divizionară din aramă. Se stabilise chiar şi compoziţia aliajului: 95 părţi aramă, 4 părţi cositor şi o parte zinc. Datorită împotrivirii Turciei şi acest proiect este aban­donat.

 O a treia tentativă are loc în 1864. O nouă iniţiativă le­gislativă⁶, prezentată de Ministerul Finanţelor, spre a fi su­pusă aprobării Consiliului de Stat, precizează tipurile de monedă, ce urmau a fi fabricate: 20 şi 10 românaţi din aur, 5, 1 şi 1/2 românaţi din argint precum şi 10, 5 şi 1 sutime din bronz. Proiectul va rămâne nefinalizat din acelaşi motiv ca şi precedentele încercări, însă s-au bătut câteva monede de probă, din piesele de 5 sutimi.                 

                                                  Moneda de 5 sutimi din 1864

Avers: ALECSANDRU/ IOAN I. Efigia domnitorului spre dreapta.

Revers: În partea de sus, circular, PRINCIPATELE UNITE. În centru, pe trei rânduri 5 // SUTIMI // 1864, iar în exergă A * C. Cerc liniar exterior, cerc liniar interior.

Moneda era din aramă si avea un diametru de 25 mm⁷.

De asemenea, în literatura de specialitate este menţio­nată şi proba de 10 sutimi⁸, însă din aceasta nu se cunoaşte nici un exemplar.

 Din diverse motive, Al. I. Cuza a trebuit să renunţe la realizarea acestui proiect. Sistemului monetar gândit în vre­mea domnitorului este însă asemănător cu cel ce va fi adop­tat prin legea monetară din 1867. Cu unele schimbări, în structura valorii pieselor şi cu alt nume pentru monedă, sis­temul monetar al românatului este de fapt premergătorul sistemului monetar naţional al leului.

 Încercările din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au început să se concretizeze chiar în anul plecării acestuia de la domnie.

 Iniţial, prin actul de recunoaştere a noului domnitor, Turcia nu permite lui Carol I nici emisiunea de monedă, nici conferirea de decoraţii, însă într-o scrisoare din luna octom­brie 1866 adresată de către Marele Vizir guvernului Româ­niei se revine asupra acestei probleme şi se acceptă baterea monedei proprii, cu condiţia ca aceasta să poarte un semn al Imperiului, semiluna sau semiluna cu stele. O lună mai târ­ziu, printr-o nouă scrisoare, Turcia renunţa la această pre­tenţie pentru moneda divizionară de bronz. Profitând de acest succes, guvernul Brătianu reformulează într-un nou proiect legea monetară din timpul lui Al. I. Cuza şi-l supune aprobării Parlamentului, astfel că în aprilie 1867 se votează prima lege monetară⁹ a României prin care se stabileşte mo­neda naţională – leul (populaţia era obişnuită cu această de­numire de aproape două secole, la început cu moneda olan­deză, iar ulterior, cu leul de calcul).

 Legea adopta sistemul monetar bimetalist al Uniunii Latine şi prevedea emiterea de monede din aur (20 lei, 10 lei şi 5 lei), argint (2 lei, 1 leu şi 50 bani) şi bronz (10, 5, 2 şi 1 ban). Legea mai prevedea că din motive financiare urmau să se bată doar monedele de bronz, a căror execuţie s-a reali­zat la monetăriile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. Trei ani mai târziu, în 1870, se înfiinţa la Bucureşti prima monetărie, unde se bate primul leu românesc. 1 leu era echi­valent cu 5 g de argint cu titlul 835‰.

 În anul 2007, la împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Sistemului Monetar Naţional, Banca Naţională a României a realizat pentru prima dată proiectele domnitorului, prin emiterea a trei medalii¹⁰, după desenele pe care Adrien de Longpérier le-a făcut pentru pie­sele de 20 români, 5 români şi 10 centime.                                      

                                                          20 ROMÂNI 1860

Aur 900 ‰; 6,452 g; 21 mm; 250 exemplare.

Avers: în centru, în scuturi ovale, stemele Moldovei şi Munteniei, reunite sub o singură coroană; la exterior, in­scripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · DOMN[UL] · MOL-D[OVEI] · SI · VAL[AHIEI]. Lângă chenar, un cerc perlat.

Revers: în centru, inscripţia 20 ROMANI şi milesimul 1860, totul într-o ghirlandă de laur. La exterior inscripţia PRINCIPATELE UNITE. Lângă chenar un cerc perlat.       

                                                     5 ROMÂNI 1860 

Argint 925 ‰; 25 g; 37 mm; 250 exemplare.

Avers: în centru, stema Principatelor Unite în hlamidă timbrată de o coroană.La exterior inscripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · D[OMNUL] · MOLD[OVEI] · SI · VALAH[IEI]. Lângă chenar un cerc perlat.

Revers: în centru, inscripţia 5 ROMANI şi milesimul 1860, totul într-o ghirlandă de laur. La exterior, sus şi jos, inscripţiile în arc de cerc PRINCIPATELE · UNITE şi PRIN · UNIRE · LA · PROPĂŞIRE. Lângă chenar, un cerc perlat.    

                                                    10 CENTIME 1860

Tombac cuprat; 10 g; 30 mm; 250 exemplare.

Avers: în centru, stema Principatelor Unite în scut dublu timbrat de o coroană. La exterior, inscripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · D[OMNUL] · MOLD[OVEI] · SI · VALAHIEI. Lângă chenar un cerc perlat.

Revers: în centru, inscripţia 10 CENTIME şi milesi­mul 1860, totul într-un cerc. La exterior, inscripţia PRINCI­PATELE UNITE. Lângă chenar un cerc perlat.

Aceste piese au fost puse în circulaţie la data de 24 aprilie 2007, odată cu replicile realizate după monedele de 1 BANU, 2 BANI, 5 BANI, 10 BANI din 1867.

 

Note:

1.      Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 9.

2.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedica, București, 2004, p 13.

3.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, I, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1964, p 121.

4.      Ibidem, p.122.

5.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, op cit., p. 14.

6.      Ibidem.

7.      Victor N. Popp, Moneta lui Cuza-Vodă în Buletinul Societă­ţii Numismatice Române, an XVI (1921) nr.40, Ti­pografia Curţii Regale, Bucureşti, 1922, p. 99-101.

8.      I Roşu, O monedă inedită de la Cuza Vodă în Buletinul Societăţii Numismatice Române, an XX (1925) nr.53-54, Tipografia Curţii Regale, Bucureşti, 1925, p. 22-23.

9.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 412.

10.  www.coins.ro/comemorative/monede-comemorative-2007.php