23 aprilie 2021

Monedele regelui Ferdinand

 

MONEDELE REGELUI FERDINAND

 

                                              PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

 În primii ani ce au urmat primului război mondial eco­nomia românească  s-a confruntat cu numeroase probleme datorită distruge­rii întreprinderilor industriale (unele au fost dezmembrate și trimise în țările Triplei Alianțe), a căilor ferate, a podurilor a materialului rulant (consecință, in parte, a operațiunilor mi­litare), a instalațiilor petroliere (unele au fost distruse la soli­citarea aliaților) a dezorganizării agriculturii (scade suprafața cultivată și importăm cereale din America), a comerțului (produsele au fost raționalizate) ș.a. De altfel, daunele cal­culate pentru Vechiul Regat ca urmare a distrugerilor provo­cate de război (fără a avea în vedere cheltuielile de război sau o parte din consecințele ulterioare) se ridicau la suma de 3.099.853.761 franci aur1.
     Situație era agravată de circulația pe teritoriul României Întregite a mai multor semne monetare: leul emis de Banca Naţională a României, leul de război emis în timpul ocupa­ţiei german prin Banca Generală Română2, coroana Băncii Austro-Ungare3, rubla Romanov şi rubla Lwow.
 În aceste condiții Banca Naţională a României trebuie să facă apel la emisiuni masive de bancnote nu numai pentru acoperirea deficitului bugetar ci şi pentru înlocuirea banilor străini rămaşi în circulaţie pe teritoriul României. Aceste aspecte determină cea mai mare inflație de până atunci, ceea ce înseamnă un leu puternic depreciat (convertibilitatea aur a bancnotelor Băncii Naţionale a României este anulată, ceea ce determină dispariția sistemului monometalist aur) și o creștere, în medie, a prețurilor bunurilor de consum, între 1916 și 1922, de 22 de ori4.
     Datorită situației economice dificile în timpul domniei regelui Ferdinand (1914-1927) au fost realizate doar patru emisiuni monetare: 25 bani 1921, 50 bani 1921, 1 leu 1924 și 2 lei 1924, fiecare monedă având câte două variante5. Pe lângă aceste piese au fost emise, în anii 1928-1929 dar cu milesimul 1922, monedele de aur jubiliare cu valoarea no­minală de 20 lei, 25 lei, 50 lei și 100 lei6.
     Fabricarea monedelor de 25 bani, 50 bani, 1 leu și 2 lei a fost reglementată prin Legea pentru autorizarea Ministe­rului Finanțelor de a pune în circulație monede metalice de 50 și 25 bani în valoare de 20.000.000 lei din 30 august 1920 și Legea pentru înlocuirea monedelor de hârtie de 1, 2 și 5 lei cu monedă metalică din 16 iunie 19237.

 

   

                                                       25 bani 1921

 

Metal: aluminiu 1000 ‰. Muchie netedă. Diametru: 19 mm. Greutate: 0,896 g. Monetăria: Huguenin Freres & Co din Le Locle – Elveția. Tiraj: 20.000.000 exemplare. Perfo­rare centrală8.
Avers: Deasupra vultur cu aripile deschise și cruce în cioc. Dedesubt, pe două rânduri, ROMANIA și milesimul, 1921.
Revers: În stânga valoarea nominală /25/, iar dedesubt /BANI/. În dreapta coroana regală. În exergă HUGUENIN.

Piesa are două variante, diferența dintre ele fiind dată de diametrul perforației: 4 mm și 4,5 mm9.

         

                                                           50 bani 1921

 

Metal: aluminiu 1000 ‰. Muchie netedă. Diametru: 21 mm. Greutate: 1,203 g. Monetăria: Huguenin Freres & Co din Le Locle – Elveția. Tiraj: 30.000.000 exemplare. Perfo­rare centrală10.
Avers: Deasupra vultur cu aripile deschise și cruce în cioc. Dedesubt, pe două rânduri, ROMANIA și milesimul, 1921.
Revers: În stânga valoarea nominală /50/, iar dedesubt /BANI/. În dreapta coroana regală. În exergă HUGUENIN.

Piesa are două variante, diferența dintre ele fiind dată de diametrul perforației: 4 mm și 4,5 mm11.

                                                               1 leu 1924

 

Metal: cupru 750 ‰, nichel 250 ‰. Muchie zimțată. Di­ametru: 21 mm. Greutate: 3,5 g. Monetăria: Société Française de Monnayage, Paris – atelierul monetar Poissy. Tiraj: 100.007.255 exemplare12.
Avers: În plan central noua stemă a țării, varianta mijlo­cie. Deasupra ROMANIA, iar dedesubt milesimul , 1924. În stânga și în dreapta câte trei stele, fiecare cu cinci raze. Cerc perlat exterior.
Revers: Deasupra BUN PENTRU, în centru, pe două rânduri, valoarea nominală /1 LEU/, iar dedesubt semnul monetăriei (zig-zag) și ghirlande cu spice de grâu. Cerc perlat exterior.

O variantă a acestei monede a fost bătută la Monetăria Bruxelles într-un tiraj de 100.000.000 exemplare, diferența dintre cele două piese fiind dată de lipsa siglei monetăriei13.

      

                                                          2 lei 1924

 

Metal: cupru 750 ‰, nichel 250 ‰. Muchie zimțată. Di­ametru: 25 mm. Greutate: 7 g. Monetăria: Société Française de Monnayage, Paris, atelierul monetar Poissy. Tiraj: 50.008.000 exemplare14.
Avers: În plan central noua stemă a țării, varianta mijlo­cie. Deasupra ROMANIA, iar dedesubt milesimul, 1924. În stânga și în dreapta câte trei stele, fiecare cu cinci raze. Cerc perlat exterior.
Revers: Deasupra BUN PENTRU, în centru, pe două rânduri, valoarea nominală /2LEI/, iar dedesubt semnul mo­netăriei (zig-zag) și ghirlande cu spice de grâu. Cerc perlat exterior.

O variantă a acestei monede a fost bătută la Monetăria Bruxelles intr-un tiraj de 50.000.000 exemplare, diferența dintre cele două piese fiind dată de lipsa siglei monetăriei15.

Fabricarea monedelor de aur a fost reglementată prin Legea pentru baterea monedelor de aur de 20, 25, 50, 100 lei din 2 iunie 192716. Monedele au fost realizate la Monetă­ria Regală din Londra și au fost gravate de artistul francez Paul Marcel Dammann. Ele au fost emise pentru a sărbători cinci ani de la încoronarea regelui Ferdinand și a reginei Maria, eveniment ce a avut loc la Alba Iulia în 15 octombrie 1922. Pe monedele de 20 şi 100 de lei17 regele Ferdinand poartă cununa de laur, ceea ce sugerează încheierea victori­oasă a Războiului de Întregire (pe revers este prezentată stema mijlocie a țării), în timp ce piesele de 25 și 50 lei18 au pe avers bustul regelui încoronat, în uniformă militară cu mantire, iar pe revers bustul încoronat al reginei Maria, cu voal, ceea ce ar putea însemna o recunoaștere a meritelor ce le-a avut regina în realizarea Marii Uniri.
Cu ocazia aniversării a 90 de ani de la realizarea Marii Uniri din 1918, Banca Naţională a României a pus în circu­lație, în scop numismatic, o replică din aur a monedei de 20 lei din 1922 şi o monedă din aur cu valoarea nominală de 500 lei.

        

                                                   20 lei 1922 – replică19

 

Metal: aur 900 ‰, nichel 250 ‰. Muchie zimțată. Dia­metru: 21 mm. Greutate: 6,452 g. Monetăria: București. Ti­raj: 500 exemplare20.
Avers: Efigia spre stânga a regelui Ferdinand I, purtând pe cap o cunună de lauri. Circular textul FERDINAND I REGELE ROMANILOR, iar dedesubt, milesimul 1922. Sub portret numele gravorului P. M. DAMMANN. La baza gâ­tului, în partea stângă, litera R (de la „replică”).
     Revers: În plan central stema Regatului României, vari­anta mijlocie. Deasupra ROMANIA, iar dedesubt valoarea nominală /20 LEI/.

 

Note:

 

1.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p. 133.

2.      Marian Bolum, Bancnotele de ocupaţie ale Băncii Gene­rale Române în Elanul, an XII, nr. 95, ianuarie 2010.

3.      Idem, Unificarea monetară din 1920-1921. Coroanele lei în Academia Bârlădeană, an XVIII, nr. 3(44), Trim. III, 2011.

4.      Costin C. Kiriţescu, op.cit., p. 271.

5.      Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 23.

6.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 47.

7.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 413.

8.      http://transylvanian-numismatics.com/portal/modules/AMS/ article.php?storyid=66

9.      Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, România proiecte, probe monetare, și catalogul monedelor emise, vol. I, Gale­ria numismatică, București, 2009, p. 255.

10.  http://romaniancoins.org/ro50bani1921.html

11.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 256.

12.  http://www.allnumis.ro/moneda/romania/1-leu-1924-poissy-95

13.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 259.

14.  http://numismatica.finantare.ro/index.php?option=com_con­tent&task=view&id=91&Itemid=123

15.  Erwin Schäffer, Bogdan Stambuliu, op.cit., p. 259-260.

16.  Aurică Smaranda, op.cit., p. 414.

17.  George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bu­cureşti, 1977, p. 265-166.

18.  Ibidem.

19.  http://www.coins.ro/comemorative/2008/replica-aur-BNR-20-lei-1922-ferdinand-i.php

20.  http://www.legestart.ro/Circulara-38-2008-lansarea-circui­tul-numismatic-unei-replici-dupa-moneda-20-lei-1922-unei-monede-dedicate-aniversarii-90-ani-Marea-Unire-1-Decembrie-1918-(MzIwNjU1).html

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Monedele statului român emise dupa decembrie 1989

  MONEDELE STATULUI ROMÂN   EMISE DUPĂ DECEMBRIE 1989                                                       PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD ...