Medalia Ion Creangă

             La comemorarea a 100 de ani de la moartea marelui povestitor Ion Creangă, s-a emis o medalie de către Sectia Numismatică Bârlad, dedicată acestui moment.

         Pe avers este gravat chipul scriitorului, cu privirea puțin spre dreapta, în stânga și dreapta cu anii 1837, anul nașterii și 1889, anul morții. În partea superioară, circular este înscris CENTENAR I. CREANGĂ, iar în partea inferioară sunt reprezentate două ramuri de stejar, la intersecția lor este marcat anul 1989.

Reversul prezintă în plan central un cocoș cu o punguță în cioc, trimitere la povestea “Punguța cu doi bani” (1875), iar mai jos semnătura lui Ion Creangă. Înscrisurile circulare, în partea de sus SOCIETATEA NUMISMATICA ROMANA și în partea de jos SECTIA BIRLAD, completează informațiile despre emitentul acestei medalii.

Medalia are diametrul de 60 de mm și a fost bătută în tombac (10 bucați) și în aluminiu eloxat (100 bucați), gravorul ei fiind Maximilian Fetița, care se semnează pe avers FM.

Costel Oportov

PROIECTE ŞI PROBE MONETARE REALIZATE ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

PROIECTE ŞI PROBE MONETARE REALIZATE ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI ALEXANDRU IOAN CUZA 

                                  PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 Încetarea emisiunilor autohtone a determinat înmulţirea monedelor străine ce circulau pe teritoriul Ţărilor Române, numărul acestora sporind de la aproximativ 20 în secolul al XVII-lea la peste 80 la jumătatea secolului al XIX-lea. Dife­rite ca aliaj şi sistem ponderal  diversitatea de monede străine a dus la un adevărat haos în circulaţia monetară din Moldova şi Ţara Românească.

 De la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până după ju­mătatea secolului al XIX-lea în Ţările Române au circulat în special monede turceşti, ruseşti şi austriece, conversia lor făcându-se după sistemul ponderal al leului (monedă de cal­cul) şi al paralei (monedă divizionară turcească).

 În lipsa unei monede unice leul de calcul¹ nu putea re­glementa circulaţia in Ţările Române, chiar dacă s-a încercat stabilirea unui curs unic. Moneda fictivă folosită, leul, nu corespundea unei economii în dezvoltare, iar un sistem mo­netar unitar bazat pe o monedă naţională unică devenise mai mult decât necesar. Astfel, între reformele care au pus bazele statului naţional român modern s-a aflat şi proiectul emiterii monedei naţionale.

 Într-un document din 18 noiembrie 1859² al Consiliului de miniştri al guvernului din Muntenia apare pentru eventu­ala monedă denumirea de „românat”, având ca etalon mări­mea, greutatea şi titlul metalic al francului francez. Pe baza documentului guvernului muntean, s-a întocmit, în august 1860, un proiect de lege pentru înfiinţarea monedei naţionale de către Comisia Centrală de la Focşani, în 12 articole, care stabilea că se vor bate monede din aur, argint şi aramă.

 În 1860 Alexandru Ioan Cuza a făcut o primă încercare de introducere a unui nou sistem monetar. Un rol important în acest sens l-a avut consulul Franţei la Iaşi, Victor Place, care a fost însărcinat să negocieze baterea unor monede ro­mâneşti la monetăria din Paris. Piesele au fost desenate de numismatul francez Adrien de Longpérier, conservator la Cabinetul numismatic de la Muzeul Louvre, care a schiţat proiectele pentru monedele din aur (20 români), argint (5 români) şi bronz (10 centime) ³.

Proiectul introducea sistemul monetar zecimal din Franţa, iar monedele urmau să fie bătute la Paris. Unitatea monetară, după modelul francului francez, trebuia să se nu­mească român sau românat. Fabricarea monedelor ar fi ur­mat sa se realizeze în Franţa. Pentru acoperirea primei tranşe a contractului Ministerele de Finanţe ale Principatelor Unite urmau să angajeze pe piaţa franceză un împrumut de 60.000.000 franci. În paralel cu pregătirea legislaţiei privi­toare la noua monedă, în mai 1860 se iniţiază un contract pe 5 ani cu monetăria Franţei pentru fabricarea necesarului de monedă românească. Valoarea monedei ce urma să se fa­brice în primii 2 ani ai contractului era de 100.000.000 franci⁴, iar baterea anuală era limitată la 150.000.000 piese.

 Contractul foloseşte pentru monedă denumirea de roumain (român) şi precizează ca unitatea va fi o monedă din argint în greutate de 5 grame. Moneda de un român ar fi fost similară ca diametru şi greutate cu monede de 1 franc francez. Astfel, un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în decime sau bani (a zecea parte dintr-un românat) şi centime sau bănişori (a suta parte dintr-un românat).

 

     Piesele desenate de numismatul francez Adrien de Longpérier

Monedele din aur şi argint urmau să aibă gravată efigia domnitorului, pe avers, cu legenda Alexandru Ioan I. Domnu Principatelor-Unite, iar pe revers, armele ţării cu legenda În Unire tăria.

Denumirea monedei a dat loc la dispute. Deşi prima va­riantă, inspirată din denumirea monedei franceze, atribuia numele de român monedei naţionale, la propunerea lui Heliade Rădulescu, cel care a a atras atenţia că numele mo­nedei ar putea naşte confuzii şi echivocuri, s-a adoptat de­numirea de românat.

Acest demers nu s-a putut realiza ca urmare a presiuni­lor Turciei, care vedea în baterea acestei monede româneşti, un atribut ilegal de suveranitate a Principatelor Unite.

 În 1860, s-a bătut, totuşi, o monedă de bronz de 5 pa­rale, dar aceasta nu a circulat.               

 

                                      Moneda de bronz de 5 parale din 1860.

Avers: PRINC./UNITE, în exergă 1860, iar între doua roze Stema Principatelor Unite. Cerc perlat exterior.

Revers: 5//PARALE, pe doua rânduri. Cunună din ra­muri de stejar, cerc perlat exterior

Un an mai târziu, un nou proiect legislativ⁵ ce avea ca scop reglementarea cursului monetar în Principatele Unite readuce problema în actualitate. În mare, proiectul era cel din 1860, însă la articolul 7 se specifica amânarea baterii efective a românaţilor de aur şi argint. Urma să se bată mai întâi moneda divizionară din aramă. Se stabilise chiar şi compoziţia aliajului: 95 părţi aramă, 4 părţi cositor şi o parte zinc. Datorită împotrivirii Turciei şi acest proiect este aban­donat.

 O a treia tentativă are loc în 1864. O nouă iniţiativă le­gislativă⁶, prezentată de Ministerul Finanţelor, spre a fi su­pusă aprobării Consiliului de Stat, precizează tipurile de monedă, ce urmau a fi fabricate: 20 şi 10 românaţi din aur, 5, 1 şi 1/2 românaţi din argint precum şi 10, 5 şi 1 sutime din bronz. Proiectul va rămâne nefinalizat din acelaşi motiv ca şi precedentele încercări, însă s-au bătut câteva monede de probă, din piesele de 5 sutimi.                 

                                                  Moneda de 5 sutimi din 1864

Avers: ALECSANDRU/ IOAN I. Efigia domnitorului spre dreapta.

Revers: În partea de sus, circular, PRINCIPATELE UNITE. În centru, pe trei rânduri 5 // SUTIMI // 1864, iar în exergă A * C. Cerc liniar exterior, cerc liniar interior.

Moneda era din aramă si avea un diametru de 25 mm⁷.

De asemenea, în literatura de specialitate este menţio­nată şi proba de 10 sutimi⁸, însă din aceasta nu se cunoaşte nici un exemplar.

 Din diverse motive, Al. I. Cuza a trebuit să renunţe la realizarea acestui proiect. Sistemului monetar gândit în vre­mea domnitorului este însă asemănător cu cel ce va fi adop­tat prin legea monetară din 1867. Cu unele schimbări, în structura valorii pieselor şi cu alt nume pentru monedă, sis­temul monetar al românatului este de fapt premergătorul sistemului monetar naţional al leului.

 Încercările din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza au început să se concretizeze chiar în anul plecării acestuia de la domnie.

 Iniţial, prin actul de recunoaştere a noului domnitor, Turcia nu permite lui Carol I nici emisiunea de monedă, nici conferirea de decoraţii, însă într-o scrisoare din luna octom­brie 1866 adresată de către Marele Vizir guvernului Româ­niei se revine asupra acestei probleme şi se acceptă baterea monedei proprii, cu condiţia ca aceasta să poarte un semn al Imperiului, semiluna sau semiluna cu stele. O lună mai târ­ziu, printr-o nouă scrisoare, Turcia renunţa la această pre­tenţie pentru moneda divizionară de bronz. Profitând de acest succes, guvernul Brătianu reformulează într-un nou proiect legea monetară din timpul lui Al. I. Cuza şi-l supune aprobării Parlamentului, astfel că în aprilie 1867 se votează prima lege monetară⁹ a României prin care se stabileşte mo­neda naţională – leul (populaţia era obişnuită cu această de­numire de aproape două secole, la început cu moneda olan­deză, iar ulterior, cu leul de calcul).

 Legea adopta sistemul monetar bimetalist al Uniunii Latine şi prevedea emiterea de monede din aur (20 lei, 10 lei şi 5 lei), argint (2 lei, 1 leu şi 50 bani) şi bronz (10, 5, 2 şi 1 ban). Legea mai prevedea că din motive financiare urmau să se bată doar monedele de bronz, a căror execuţie s-a reali­zat la monetăriile Watt & Co. şi Heaton din Birmingham. Trei ani mai târziu, în 1870, se înfiinţa la Bucureşti prima monetărie, unde se bate primul leu românesc. 1 leu era echi­valent cu 5 g de argint cu titlul 835‰.

 În anul 2007, la împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Sistemului Monetar Naţional, Banca Naţională a României a realizat pentru prima dată proiectele domnitorului, prin emiterea a trei medalii¹⁰, după desenele pe care Adrien de Longpérier le-a făcut pentru pie­sele de 20 români, 5 români şi 10 centime.                                      

                                                          20 ROMÂNI 1860

Aur 900 ‰; 6,452 g; 21 mm; 250 exemplare.

Avers: în centru, în scuturi ovale, stemele Moldovei şi Munteniei, reunite sub o singură coroană; la exterior, in­scripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · DOMN[UL] · MOL-D[OVEI] · SI · VAL[AHIEI]. Lângă chenar, un cerc perlat.

Revers: în centru, inscripţia 20 ROMANI şi milesimul 1860, totul într-o ghirlandă de laur. La exterior inscripţia PRINCIPATELE UNITE. Lângă chenar un cerc perlat.       

                                                     5 ROMÂNI 1860 

Argint 925 ‰; 25 g; 37 mm; 250 exemplare.

Avers: în centru, stema Principatelor Unite în hlamidă timbrată de o coroană.La exterior inscripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · D[OMNUL] · MOLD[OVEI] · SI · VALAH[IEI]. Lângă chenar un cerc perlat.

Revers: în centru, inscripţia 5 ROMANI şi milesimul 1860, totul într-o ghirlandă de laur. La exterior, sus şi jos, inscripţiile în arc de cerc PRINCIPATELE · UNITE şi PRIN · UNIRE · LA · PROPĂŞIRE. Lângă chenar, un cerc perlat.    

                                                    10 CENTIME 1860

Tombac cuprat; 10 g; 30 mm; 250 exemplare.

Avers: în centru, stema Principatelor Unite în scut dublu timbrat de o coroană. La exterior, inscripţia circulară: ALECSANDRU · IOAN · D[OMNUL] · MOLD[OVEI] · SI · VALAHIEI. Lângă chenar un cerc perlat.

Revers: în centru, inscripţia 10 CENTIME şi milesi­mul 1860, totul într-un cerc. La exterior, inscripţia PRINCI­PATELE UNITE. Lângă chenar un cerc perlat.

Aceste piese au fost puse în circulaţie la data de 24 aprilie 2007, odată cu replicile realizate după monedele de 1 BANU, 2 BANI, 5 BANI, 10 BANI din 1867.

 

Note:

1.      Ioan Dogaru, Catalogul monedelor şi bancnotelor româ­neşti emise în perioada 1853-1977, Bucureşti, 1978, p. 9.

2.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, Monetele României, Edi­tura Enciclopedica, București, 2004, p 13.

3.      Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui, I, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1964, p 121.

4.      Ibidem, p.122.

5.      Octavian Iliescu, Paul Radovici, op cit., p. 14.

6.      Ibidem.

7.      Victor N. Popp, Moneta lui Cuza-Vodă în Buletinul Societă­ţii Numismatice Române, an XVI (1921) nr.40, Ti­pografia Curţii Regale, Bucureşti, 1922, p. 99-101.

8.      I Roşu, O monedă inedită de la Cuza Vodă în Buletinul Societăţii Numismatice Române, an XX (1925) nr.53-54, Tipografia Curţii Regale, Bucureşti, 1925, p. 22-23.

9.      Aurică Smaranda, Lista cronologică a legiuirilor cu privire la emisiunile monetare în România în Buletinul Societăţii Numismatice Române, anii LXX-LXXIV (1976-1980), nr.124-128, Bucureşti, 1981, p. 412.

10.  www.coins.ro/comemorative/monede-comemorative-2007.php

 

 

Medalia Gheorghe Țițeica

             Marele matematician, Gheorghe Țițeica (1873-1939), profesor și membru al Academiei Române, a fost comemorat la 50 de ani de la trecerea în neființă în anul 1989.

Aversul medaliei este dominat de bustul  matematicianului, privit din față, încadrat de anii 1873 și 1939. Pe exergă este scris ACAD. PROF. DR. GHEORGHE TITEICA și în partea inferioară anul 1989. Câmpul reversului este împarțit în doua sectoare, în cel superior găsim pe șapte rânduri urmatorul text: MARELUI/ MATEMATICIAN ROMAN/ UNUL DIN CREATORII/ GEOMETRIEI DIFERENTIALE/ ANIMATOR SI CREATOR/ AL SCOLII MATEMATICE/ ROMANESTI, iar în partea inferioară SOCIETATEA NUMISMATICA/ ROMANA/ SECTIA BIRLAD dispus pe trei rânduri.

Medalia a fost gravată de Constantin Dumitrescu, care se semnează C.D. sub efigie și are un diametru de 60 de mm, fiind bătuta în tombac în100 de bucăți.

Emisiunea monetară Sadagura

 

Emisiunea monetară Sadagura

 

                                            PROF. MARIAN BOLUM-BÂRLAD

 

 Monedele Sadagura au fost emise în timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, încheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi. Ele au circulat în Moldova şi în Ţara Românească între anii 1772-1774.

 Pentru a dispune de o monedă divizionară, care să aibă curs în cele două Principate, în vederea „cumpărării” produ­selor necesare aprovizionării trupelor ruse, comandamentul armatei ţariste de ocupaţie, feldmareşalul conte P. A. Rumi­an­tev a luat iniţiativa realizării unei emisiuni mo­netare. Va­loa­rea nominală a monedelor este dublă, exprimată în parale (sistem monetar turcesc) și în denghi sau copeici (sistem monetar rusesc). Cu această ocazie au fost bătute monede de 1para/3 denghi şi 2 parale/3 copeici.

 

Moneda Sadagura, 1 para/3 denghi, 1772, greutate 10,50 g, diametru 28 mm, muchie cu frunze late de stejar.

 Concesiunea pentru baterea acestor monede este prelu­ata de baronul Petru de Gartemberg-Sadogurski, în urma contractului încheiat la 24 februarie 1771. Prin contract se prevedea plata a 60.000 de ruble pentru privilegiul de a fabrica suma de 500.000 de ruble, însă nu erau prevăzute termene li­mită. Monetăria trebuia să funcţioneze la Iaşi, dar va fi in­stalată pe moşia concesionarului, la Sadagura, lângă Cernă­uţi. Pentru baterea monedelor, armata rusă a pus la dispozi­ţie, ca materie primă, aproximativ 1000 tunuri şi mortiere turceşti (capturate la Akkerman, Benderi, Ismail şi forturile dunărene), cât şi aramă importată din Ungaria, echipamen­tele necesare şi lucrătorii. Dintr-un pud de metal (16,380 kg.) s-a convenit să se bată monede in valoare de 21 ruble şi 60 de copeici.

 Pentru moneda de 1 para/3 denghi au fost pregătite, în 1771, patru modele diferite de probe. În acelaşi timp a fost realizată şi o probă pentru moneda de 5 copeici, însă între timp se renunţă la o astfel de monedă. Din probele de 1 para/3 denghi a fost aleasă doar cea care nu purta cifrul împărătesei Ecaterina a II-a. Feldmareșalul Rumiantev a insistat ca emisiunea să nu fie identificabilă în nici un fel cu Imperiul ţarist. Această măsură lăsa posibilitatea trezoreriei armatei ruse să refuze acceptarea acestor monede. Pentru monedele de 2 parale/3 copeici s-a stabilit modelul definitiv în 1772, după ce a fost realizată şi o probă de argint ce păstra aceleaşi caracteristici ca şi moneda de 1 para/3 denghi.

 Monedele intrate efectiv în circulaţie au pe avers două scuturi ovale, înclinate spre dreapta, deasupra lor aflându-se o coroană princiară, coroana Imperiului ţarist. Scutul din dreapta are stema Moldovei (cap de bour), iar scutul din stânga are stema Ţarii Româneşti (acvilă spre dreapta, având în cioc o cruce cu două braţe, ce stă pe o coroană cu 4 sau 5 vârfuri, având deasupra semiluna conturnată). Legenda este scrisă cu litere chirilice: MON. MOLD:I VALAK (MO­NEDA MOLDOVENEASCĂ ŞI VALAHĂ) şi prezintă di­verse variaţiuni în funcţie de matriţele folosite. Dedesubt, sub două linii orizontale (una groasă şi alta subţire), este trecut milesimul. Pe revers este imprimată, cu litere chirilice, pe 3 sau 4 rânduri, valoarea nominală, încadrată într-un pătrat de 18 sau 22 mm. Cuvântul „para” este subli­niat cu două linii orizontale, una groasă şi alta subţire.       

Moneda Sadagura, 2 parale/3 copeici, 1772, greutate 12,23 g, diametru 35 mm, muchie cu frunze late de stejar.

Între august 1771 şi mai 1773 monetăria a recepţionat tunuri turceşti cântărind peste 30.000 puduri. Din acest metal s-au bătut, între noiembrie 1771 şi aprilie 1774, piese în va­loare de 681.000 ruble în monede de 1 para/3 denghi şi 2 parale/3 copeici. La finalul campaniei baronul Gartemberg a fost acuzat că a bătut monede fără nici un control depăşind de câteva ori valoarea prevăzută. Unii autori au estimat că s-au bătut şi au fost puse în circulaţie monede în valoare de 3.000.000 de ruble.

La retragerea armatei ruse monedele bătute la Sadagura nu au fost preschimbate în monede curente pierzându-şi va­loarea. Acest fapt a produs importante pagube în Principate, deoarece pentru plata produselor, bunurilor sau a serviciilor prestate, populaţia primise mari cantităţi de astfel de mo­nedă.

O parte din monede au ajuns, prin intermediul specu­lanţilor, în Imperiu ţarist chiar dacă autorităţile au luat mă­suri pentru a evita acest lucru. Monedele confiscate, circa 116 puduri, au fost utilizate, în 1788, pentru baterea mone­delor ruseşti de 2 copeici şi 1 copeică la monetăria din Mos­cova. Noile monede vor avea pe avers cifrul împărătesei Ecaterina a II-a, iar pe revers, imaginea Sfântului Gheorghe călare.

Emisiunea monetară Sadagura are caracteristicile unor bani de război: curs forţat, valoare reală inferioară valorii nominale, fără acoperire în metal preţios, valoare nominală exprimată în două sisteme monetare diferite, arie de accep­tare limitată la cele doua Principate, încetarea puterii circu­latorii oficiale odată cu retragerea armatei de ocupaţie.

Din punct de vedere istoric, emisiunea Sadagura este importantă, deoarece este singura emisiune monetară din cele două Principate după închiderea monetăriei lui Dabija Vodă în Moldova şi a lui Mihnea al III-lea în Ţara Româ­nească (următoarea monedă va fi realizată în 1867) şi pentru că poate fi considerată o primă încercare de unificare mone­tară în cele două Principate.

Pentru colecţionari, aceste monede sunt importante (chiar dacă sunt relativ uşor de găsit datorită numărului mare de exemplare bătute), deoarece există foarte multe variante diferite ca desen (datorită diversităţii matriţelor folosite), culoare (tunurile folosite ca materie primă nu erau fabricate din acelaşi aliaj) sau greutate. Datorită acestor caracteristici se poate spune că fiecare monedă Sadagura este unică în felul ei.

 

Bibliografie:

George Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin Oprescu, Monede şi bancnote româneşti, Editura Sport Turism, Bucu­reşti, 1977.

Costin C. Kiriţescu, Sistemul bănesc al leului şi precurso­rii lui, vol. I, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997.

                  

 

Medalia 150 de ani de la înființarea Spitalului Bârlad și Elena Beldiman

 

Anul 1838 marchează înființarea la Bârlad a primului spital, iar împlinirea a 150 de ani de activitate spitalicească în anul 1988 este sărbătorită prin organizarea unei expoziții numismatice. Expoziția “Arta și medicină” a fost însoțită de realizarea a două medalii distincte.

Prima medalie are pe avers cladirea veche a spitalului sub care se marchează anul MDCCCXXXVIII, adică anul înființării și circular, pe exergă, se înscrie textul: SPITALUL BIRLAD SI ELENA BELDIMAN, iar în partea de jos SOCIETATEA NUMISMATICA ROMANA SECTIA BARLAD. Elena Beldiman este cea care a lasat prin testament moșia din localitatea Popeni astfel ca din venitul realizat să se construiască un spital care sa-i poarte numele. Pe revers găsim clădirea noua a spitalului cu anii 1838-1988 gravați deasupra, iar dedesubt simbolul medicinei. În exergă avem textul: SPITALUL MUNICIPAL DE ADULTI BIRLAD și 150 DE ANI DE LA INFIINTARE.

Gravorul medaliei este Vasile Gabor care semnează V.G.. Medalia are diametrul de 60 de mm si este realizată din tombac.

        A doua medalie prezintă pe avers cladirea veche a spitalului sub care este scris SPITALUL BIRLAD SI ELENA BELDIMAN și simbolul medicinei. Pe exterior, circular, se găsește înscris SOCIETATEA NUMISMATICA ROMANA SECTIA BARLAD și în partea de jos EXPOZITIA NUMISMATICA. Reversul medaliei are central stema veche a orașului, iar în exerga: 150 DE ANI DE ASISTENTA MEDICALA SPITALICEASCA IN BIRLAD •1838-1988•.

Deși nu are semnatura gravorului ca în cazul primei medalii, în mod sigur acesta este tot Vasile Gabor. Aceasta medalie are diametrul de 50 mm și a fost bătută în tombac.

            Fiecare medalie a avut un tiraj de 100 de bucăți.

 

Costel Oportov